Evenimentul „Caragiale & arta spectacolului”, ce va avea loc în 26 iulie la Institutul Cultural Român din New York, este dedicat operei marelui dramaturg, prozator, publicist, ce a marcat literatura clasică, modernă şi contemporană deschizând practic atâtea drumuri stilistice până la teatrul expresionist şi teatrul absurdului (Eugen Ionescu) şi calamburul minimalist al tinerilor scriitori din vremurile noastre. Totodată, reprezintă o avanpremieră dedicată sărbătoririi limbii române prin evocarea unui maestru desăvârşit, ce şi-a publicat întreaga operă în limba română.
Sunt invitaţi regizorul Mircea Cornişteanu, director general al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, şi Cătălin Ionescu-Arbore, scenograf, creator de costume, lighting designer, director general al Operei Naţionale Bucureşti până la începutul anului 2013, cunoscut pentru stagiunile bogate în evenimente.
În sala “Auditorium” a ICR New York va fi deschisă o amplă expoziţie intitulată “Caragiale şi arta spectacolului”, cuprinzând fotografii din cele 25 de spectacole puse în scenă de regizorul Mircea Cornişteanu, care a montat toate piesele lui Caragiale şi a creat, în premieră, în istoria teatrului românesc, primul spectacol folosind ca text corespondenţa lui Caragiale, intitulat “Al matale, Caragiale” şi primul spectacol având ca suport proza şi publicistica marelui scriitor, “Boborul”.

D’ale carnavalului, într-o montare mai veche
Mircea Cornişteanu va susţine o conferinţă ilustrată de această expoziţie şi de documente de arhivă, privitoare la evoluţia concepţiei regizorale şi a artei interpretative, în abordarea dramaturgiei lui Caragiale. Va fi vorba şi de o abordare interactivă a temei, în funcţie de sesiunea “Q&A”. Va fi prezentat întreg dosarul unei montări puse în scenă de Mircea Cornişteanu, interzisă înainte de 1989.
Cătălin Ionescu-Arbore va prezenta creaţiile unor compozitori români inspiraţi de Caragiale şi se va referi la premiera absolută a operei “O scrisoare pierdută”, compusă de Dan Dediu, şi spectacolul de la Opera Naţională Bucureşti. Evenimentul va fi ilustrat cu fragmente din compoziţiile inspirate de Caragiale.

O scrisoare pierdută, imagine din expoziţie
Dr. Doina Uricariu va vorbi despre melomanul Caragiale aşa cum poate fi cunoscut acesta din ampla corespondenţă cu Paul Zarifopol şi din cronicile muzicale publicate în România şi în Germania, care ni-l arată drept un fin cunoscător al fenomenului muzical clasic şi de sfârşit de secol XIX şi început de secol XX.
Astfel, evenimentul va prezenta opera lui Caragiale din multiple perspective, cu trimiteri directe la câteva arte şi istoria lor în cultura română: literatură, teatru, muzică, scenografie, publicistică. Concepută în spiritul evenimentelor culturale moderne, seara dedicată lui Caragiale şi artei spectacolului uneşte într-un concept bine definit spiritul academic şi cel al promovării dinamice interactive.