Doi bărbaţi cu cagule pe feţe au intrat, duminică, într-un restaurant din Caransebeş unde avea loc o nuntă, l-au împuşcat pe mire în picior şi l-au lovit cu un baston în cap, în încercarea de a lua darul de nuntă, apoi au fugit fără bani.
Unul dintre atacatori a tras un foc de armă asupra mirelui, rănindu-l în picior, iar apoi l-a lovit acu un baston în cap, în timp ce al doilea atacator a încercat să ia banii.
Pentru că nu au reuşit să ia banii, cei doi atacatori au fugit din restaurant şi au plecat cu un autoturism.
Tânărul rănit a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş, dar a refuzat internarea.
Ancheta a fost preluată de un procuror al Parchetului Judecătoriei Caransebeş, iar poliţiştii încearcă să stabilească identitatea atacatorilor.