Caravana Muzeelor porneşte prin opt muzee din Bucureşti

Caravana Muzeelor a pornit ieri, prin opt muzee şi case memoriale din Bucureşti, invitând copiii cu vârste între 6 şi 10 ani la ateliere de educaţie cultural-artistică, desfăşurate în perioada vacanţei de vară. Palatul Suţu, Muzeul Theodor Aman, Colecţia Ligia şi Pompiliu Macovei, Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck, Casa Memorială Gheorghe Tattarescu, Muzeul Victor Babeş, Muzeul Dr. George Severeanu, precum şi un muzeu-surpriză îşi deschid porţile pentru a întregi un spaţiu de învăţare viu şi atractiv.

Aflată la a V-a ediţie, Caravana Muzeelor invită copiii să cunoască mai bine Bucureştiul, în perioada 13 iulie – 2 septembrie, de miercuri până vineri, începând cu ora 10.00 (aproximativ două ore). Caravana Muzeelor a fost iniţiată în anul 2012, atunci fiind implicate cinci muzee.

Prin intermediul jocului şi al artelor, copiii vor descoperi, pe înţelesul lor, câteva secrete ale muzeelor şi tehnici artistice inspirate de obiectele de preţ găzduite de acestea, pe care le vor experimenta cu pensula în mână şi foaia albă în faţă, prin lucrări în creion, pastel, tempera, modelaj şi linogravură.

În luna iulie atelierele se desfăşoară astfel:

Viaţa cotidiană în lucrările lui Theodor Aman: 13-15 iulie, Muzeul Theodor Aman

Miercuri, 13 iulie – Atelierul maestrului Theodor Aman: Copiii au descoperit prima casă-atelier de artist din România, construită după planurile maestrului. Au aflat cum picta aici Theodor Aman şi despre seratele pe care le organiza. La activitatea practică au pictat un atelier folosind acrilic pe pânză

Astăzi, la ora 10.00 – Natura statică: se discută despre picturi cu flori, fructe şi obiecte felurite, iar la atelier se abordează pictura pe lemn cu acrilic, pentru a realiza o natură statică

Vineri, 15 iulie, ora 10.00 – Theodor Aman şi gravura: artistul Theodor Aman a lucrat cu multe tehnici diferite, printre care şi gravura. Se va vorbi despre gravură, despre modul de realizare şi instrumentele necesare, iar la atelier se va experimenta linogravura

Istoria unei familii – Ligia şi Pompiliu Macovei: 20-22 iulie, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei

Miercuri 20 iulie, tema va fi Picturi din colecţia Macovei: vor fi descoperite descoperite casa şi povestea familiei Macovei, vor fi văzute lucrările colecţionate de arhitectul diplomat Pompiliu Macovei şi de soţia acestuia, pictoriţa Ligia Macovei. Se va discuta despre cărţile pentru copii ilustrate de Ligia Macovei apoi, în cadrul atelierului, va fi ilustrată o poveste scurtă folosind creioane acuarelabile.

Joi, 21 iulie, la ora 10.00 – Mobilier pictat şi ceramică tradiţională: pasiunea de a colecţiona a celor doi soţi Macovei a început cu arta populară; participanţii vor merge pe urmele lor, iar la atelier vor picta un vas de ceramică decorat cu motive tradiţionale româneşti

Vineri, 22 iulie, la ora 10.00 – Artele decorative: colecţia Macovei cuprinde diverse obiecte de artă decorativă cum ar fi obiectele din sticlă, ceramică, metal. Copiii le vor descoperi împreună cu muzeograful şi apoi vor decora cu acrilic pe pal melaminat.

Istoria unei familii de artişti – familia Storck: 27-29 iulie 2016, Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck

Miercuri, 27 iulie, la ora 10.00 – Sculptorii din familia Storck: se va vorbi despre o apreciată familie de artişti, a cărei istorie a început în secolul al XIX-lea cu sculptorul român de origine germană, Karl Storck, primul profesor de sculptură la Școala de Belle-Arte, înfiinţată la Bucureşti, şi continuând cu fiii acestuia, Carol şi Frederic. La atelier, inspiraţi de sculpturile din muzeu, cei mici vor modela în lut personaje diverse.

Joi, 28 iulie, ora 10.00 – Animale şi plante din Grădina Paradisului: povestea frescelor realizate de pictoriţa Cecilia Cuţescu-Storck, în care sunt reprezentate animale şi plante, apoi participanţii vor compune, în tehnică mixtă, o grădină locuită de animale fantastice.

Vineri, 29 iulie, ora 10.00 – Peisajele de vară ale Ceciliei Cuţescu-Storck, realizate la Balcic, unde Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck aveau o casă în vecinătatea Castelului Reginei Maria, vor duce pe toată lumea cu gândul la vacanţă şi o va inspira să realizeze pe carton, cu acrilic, vederi de trimis părinţilor şi bunicilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.