PES activists România a lansat caravana „Românii merită în Schengen”, prin care vor strânge peste 40.000 de mesaje de sprijin din partea românilor pentru aderarea României la spaţiul Schengen, anunţă, duminică, un comunicat al PSD.
Potrivit sursei citate, cu prilejul noii ediţii a Universităţii Europene de Vară cu tema „Europa noastră, viitorul nostru”, în prezenţa a peste 300 de militanţi şi coordonatori PES activists şi militanţi europeni ai PSD, precum şi a numeroşi invitaţi din ţară şi diaspora, au fost dezbateri cu privire la evoluţiile politice la nivel naţional şi european, în contextul provocărilor semnificative pe care Uniunea Europeană a trebuit să le gestioneze în ultimul an, precum pandemia generată de coronavirus, criza energetică sau războiul din Ucraina.
„În actualul context plin de provocări, Uniunea Europeană şi-a demonstrat viabilitatea. Suntem într-o alianţă care oferă securitate, resurse pentru dezvoltare şi parteneri pe care ne putem baza. Trebuie spus românilor că cei care critică UE nu vor binele României, nu au niciun proiect alternativ sau, mai rău, vor să ducă ţara spre Rusia. Dar integrarea noastră nu s-a terminat. Aderarea României la spaţiul Schengen este tot mai aproape şi poate asigura românilor drepturi depline şi oportunităţi economice semnificative pentru ţara noastră. De aceea, insistăm cu acest deziderat prin organizarea în cadrul campaniei noastre #RomâniiMerităÎnSchengen a unei caravane prin care vom prelua mesajele românilor de sprijin din toată ţara. Noi, cei de stânga, Partidul Social Democrat şi Partidul Socialiştilor Europeni (PES) suntem cei care, prin fapte şi profesionalism, am demonstrat că putem aduce un plus României în plan european”, a declarat Victor Negrescu, europarlamentar şi coordonator naţional PES activists România, citat în comunicat.
Conform PSD, Campania #RomâniiMerităÎnSchengen este un demers iniţiat de PES activists România, cu scopul de a sprijini aderarea României la spaţiul Schengen.
„În cadrul campaniei, cetăţenii au posibilitatea să trimită liderilor europeni, prin intermediul cărţilor poştale puse la dispoziţie, mesajele lor de susţinere pentru acest deziderat. Campania îşi propune să strângă peste 40.000 de mesaje de sprijin din partea românilor, după ce un demers anterior, respectiv campania #RomâniaCereÎnSchengen lansată în 2015, a strâns zeci de mii de semnături pentru o petiţie ce a fost depusă la nivelul instituţiilor europene, conducând la o rezoluţie de sprijin din partea Parlamentului European”, arată sursa citată.
La eveniment au participat şi ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, Dan Nica, senatorul Felix Stroe, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Florin Jianu, preşedintele Tinerilor Social Democraţi (TSD), Alexandru-Mihai Ghigiu, jurnalistul DC News Val Vâlcu, analistul politic Sarmiza Andronic, redactorul-şef al CaleaEuropeana.ro, Robert Lupiţu, şi primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, dar şi reprezentanţi ai mass-media şi exponenţi ai mediului academic şi asociativ.
Liderii social-democraţi europeni, printre care Sergei Stanishev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), şi comisarul european pentru egalitate, Helena Dalli, au transmis, la Universitatea Europeană de Vară, mesaje de susţinere pentru România şi Partidul Social Democrat. Evenimentul a inclus mai multe ateliere tematice şi traininguri despre afaceri europene, comunicare politică şi activism de stânga.
PES activists România este o reţea a membrilor şi simpatizanţilor Partidului Social Democrat interesaţi de politica europeană, creată în anul 2007 şi care reuneşte peste 10.000 de membri la nivelul întregii ţări. PES activists România susţine şi promovează activitatea Partidului Socialiştilor Europeni (PES), constituind în acelaşi timp sursa revendicărilor şi propunerilor europene ale stângii româneşti şi Partidului Social Democrat, stimulând dezbaterile pe teme europene, internaţionale şi doctrinare, mai precizează PSD.
@ics:
Absolut deloc. Fabulezi iar …
@Anonim,
Dta ești „amic” pe internet.
@ics: O faci iar pe niznaiul. Amici cu tine sint cei de teapa ta, nu eu.
@Anonim,
Amice, am zis eu ceva despre rasa românilor?
Pana acum tot ce am executat, ordonat de Brucsel, a fost clar impotriva Romaniei, asta cu spatiul Sangan alta gainarie
Chestia nu este , daca intram , sau nu in Schengen , ci modul in care suntem priviti de cei ce sunt acum acolo , cu sila si dispret ! Asta-i !In parte au dreptate ; suntem o tara a jafului , coruptiei si autodistrugerii!
@ics: Prin ceea ce ai spus despre romani, iti dai inca odata pe fata rasismul de ungur sovin imbicsit de ura.
@ Ileana – Ion Tiriac spunea cindva ca banii dati la Bechtel si pentru „studii de fezabilitatae „daca i-ar fi primit el facea de cel putin 2 ori inconjurul Romaniei cu autostrada .Deci e vorba de aproximativ 4000 km.Deja s-a depasit suma de 1500 de miliarde de dolari. Cita autostrada avem ? Dr citi milionari in euro si dolari de pe urma „studiilor de fezabilitate „si „subcontractori „la Bechtel ? Ajung de multe ori sa-mi fie mie rusine de nerusinarea celor care ne „conduc”.
Dacă mă uit cu atenție la societatea românească, aș zice că românii nu merită deloc să intre în Schengen; din contră, nivelul lor de imbecilitate – nu mă refer la indivizi, care fiecare este inteligent – îmi spune că merită să le fie puse vize și să fie umiliți și mai mult de șefii la UE.
manipularea schengen sau cum sa-ti vinzi sufletul si viitorul Romaniei satanei. hai siktir cu schengenu’ vostru! #NU VREAU IN SCHENGEN!
Da niste semnaturi pentru ceva minte nu se gaseste sa stringa nimeni ? Intreb si eu.Mari hahalere unii .Mari. Ne ard la buzunare cu preturile la toate si mai baga cite una sa abata atentia populimii. La unii se vede ca tine vraja .
Ce valoare au semnaturile unei colonii? Zero-barat!
Upssss! Nu va aruncati sa semnati, au nevoie de semnaturi exact cum au procedat USR-istii pentru fara penali in functii publice, semnaturi(majoritatea in fals) de care s-au folosit in alte scopuri! E manipulare crasa!
„stupid people”
@Companiile ruse fac legea în politică
Sa-ti fie gura aurita si sa ai dreptate, poate asta va fi norocul nostru, sa fim salvati de Rusia de genocidul planetar programat de satanistii sionisti si americani care vor sa aduca populatia lumii doar la 500 milioaane de oameni. Decat sa fim ucisi in masa de globalistii satanisti, prefer o dictatura a unui crestin cu credinta si respect fata de Dumnezeu. In momente grele dicataura e necesara pentru strangerea randurilor in fata unei primejdii externe mortale.
Posibil ca Schengen sa mai prezinte ceva interes pentru romani pentru ca e vorba de Europa. Dar pentru Visa Waiver interesul romanilor s-a prabusit catre zero, pentru ca pentru a calatori in USA cu orice fel de viza sau fara, este obligatorie injectarea sinucigasa cu unul din serurile letale care se pretind vaccinuri anti-covid. Nu cred ca mai exista persoana normala la cap care sa isi injecteze voluntar otravurile cu actiune ucigasa lenta de la Pfizer sau Moderna, dovedite letale de realitate, doar cu scopul sa viziteze SUA si apoi sa moara sau sa ramana infirm pe viata. Aceste false vaccinuri menite sa reduca drastic populatia lumii au declansat un val enorm de decese subite numite generic sindromul mortii subite care lovesc in toti cei injectati cu falsele vaccinuri anticovid.
Si ce daca intram in Schengen?
Ce se schimba?
Acceasi voma in capul nostru din toate partile.
Cineva propunea mai repede o caravana „ne pisham pe Schengen”, ar avea succes.
Asta cu Schengen este pentru cretini, pulimea, adica noi astia de comentam aici, nu are nimic de castigat.
Cati olig ofre ni anti-nato si anti-ue sunt aici!! Ma rs ma in Siberia la munca!
Europa vrea i schengen doar transilvania de aceea se fac doar acolo investitii in autostrazi si multe altele, de aceea boc a cerut sa nu mai plateasca taxe la bucuresti (aici ii dau dreptate) deci probabil ca urmeaza faramarea tarii!
Pezevenghi sorosist tu esztem! Voi cu pensiile voastre nesimțite va simțiți nedreptățiți? Micuțzule, ca tine sunt mii de românii care-ar putea face ce faci tu și cu un randament superior, și care ar bucuroși nevoie mare sa primească soldele voastre”neindexate măcar cu rata inflației”… Nu-ți convine, hai in privat ca aici câinii umbla cu covrigi in coada!!
Nu va mai agitați cu propaganda politica Schengen.Romania nu mai apuca Schengen pentru că va fi aspirata în CSI până la anul.Nu ați văzut că personalitățile politice de la guvernare pregătesc terenul forțelor ruse pentru ocupație cat mai lejera și ușoară? Sau întreprins următoarele măsuri de către premierul Ciuca.Urgentarea construirii autostrăzilor și a drumurilor expres,Ploiesti -Braila,finalizarea urgenta a podului peste Dunăre,pentru a înlesni venirea cat mai rapida a tancurilor rusesti spre București.Amanarea dotării militarilor din zona dobrogeana și la granița ukraineana cu armament modern de infanterie,abandonați practic cu armament insuficient foarte vechi,peste 30 de ani.Amanarea creșterii soldelor militare personal de către generalul Ciuca l
cu un an,nici măcar cu rata inflației, in scopul prăbușirii capacității de lupta și a moralului trupelor,de a înlesni predarea necondiționata către armata rusă,ce va fi primită de localnici cu flori și bucurie, dezamăgiți că au fost abandonați de guvernanți cu pensii devalorizate care-i înfometează.Cresterea soldelor în batjocură cu un sfert dintr-un sfert de acum 2 ani.Blocarea creșterii pensiilor rezerviștilor de 5ani!!Refuzul echipării poliției de frontieră și a jandarmeriei cu armament de infanterie modern,nici măcar veste antiglonț și muniție nu au în cantitate suficienta,nici măcar de a se antrena,combustibil insuficient,mijloace de transport la 50 la suta din capacitate,multe defecte.Nu pot merge la lupta cu Loganul personal.Lipsa dronelor pentru cercetare,lipsa echipamentului de lupta la poliția de frontieră.Totul doar cu un singur scop,facilitarea ocupației ruse,prin trădare și corupție.Oare aleșii locali și județeni cate ,,sponsorizari” au primit de la companiile ruse din Romania,care fac legea?Indrazneste cumva vre-o instituție sa le controleze? Se răzbună pe nemții de la LIDL.Rafinariile rusesti hotărăsc la noi.
Mulțumesc, nu-mi mai trebuie nici cu vestu’ nici cu estu’, căci nu curge mierea și laptele nicăieri!
Nu va mai agitați cu propaganda politica Schengen.Romania nu mai apuca Schengen pentru că va fi aspirata în CSI până la anul.Nu ați văzut că personalitățile politice de la guvernare pregătesc terenul forțelor ruse pentru ocupație cat mai lejera și ușoară? Sau întreprins următoarele măsuri de către premierul Ciuca.Urgentarea construirii autostrăzilor și a drumurilor expres,Ploiesti -Braila,finalizarea urgenta a podului peste Dunăre,pentru a înlesni venirea cat mai rapida a tancurilor rusesti spre București.Amanarea dotării militarilor din zona dobrogeana și la granița ukraineana cu armament modern de infanterie,abandonați practic cu armament insuficient foarte vechi,peste 30 de ani.Amanarea creșterii soldelor militare personal de către generalul Ciuca l
cu un an,nici măcar cu rata inflației, in scopul prăbușirii capacității de lupta și a moralului trupelor,de a înlesni predarea necondiționata către armata rusă,ce va fi primită de localnici cu flori și bucurie, dezamăgiți că au fost abandonați de guvernanți cu pensii devalorizate care-i înfometează.Cresterea soldelor în batjocură cu un sfert dintr-un sfert de acum 2 ani.Blocarea creșterii pensiilor rezerviștilor de 5ani!!Refuzul echipării poliției de frontieră și a jandarmeriei cu armament de infanterie modern,nici măcar veste antiglonț și muniție nu au în cantitate suficienta,nici măcar de a se antrena,combustibili insuficient,mijloace de transport la 50 la suta din capacitate,multe defecte.Nu pot merge la lupta cu Loganul personal.Lipsa dronelor pentru cercetare ,lipsa echipamentului de lupta la poliția de frontieră.Totul doar cu un singur scop,facilitatea ocupației ruse,prin trădare și corupție.Oare aleșii locali și județeni cat or fi primit ,,sponsorizari” de la companiile ruse din Romania,care fac legea.Indrazneste cumva vre-o instituție sa le controleze? Se răzbună pe nemții de la LIDL.Rafinariile rusesti hotărăsc la noi.
Nu va mai agitați cu propaganda politica Schengen.Romania nu mai apuca Schengen pentru că va fi aspirata în CSI până la anul.Nu ați văzut că personalitățile politice de la guvernare pregătesc terenul forțelor ruse pentru ocupație cat mai lejera și ușoară? Sau întreprins următoarele măsuri de către premierul Ciuca.Urgentarea construirii autostrăzilor și a drumurilor expres,Ploiesti -Braila,finalizarea urgenta a podului peste Dunăre,pentru a înlesni venirea cat mai rapida a tancurilor rusesti spre București.Amanarea dotării militarilor din zona dobrogeana și la granița ukraineana cu armament modern de infanterie,abandonați practic cu armament insuficient foarte vechi,peste 30 de ani.Amanarea creșterii soldelor militare personal de către generalul Ciuca la recomandarea pres.Johannis cu un an,nici măcar cu rata inflației, in scopul prăbușirii capacității de lupta și a moralului trupelor,de a înlesni predarea necondiționata către armata rusă,ce va fi primită de localnici cu flori și bucurie, dezamăgiți că au fost abandonați de guvernanți cu pensii devalorizate care-i înfometează.Cresterea soldelor în batjocură cu un sfert dintr-un sfert de acum 2 ani,refuzul echipării poliției de frontieră și a jandarmeriei cu armament de infanterie modern,nici măcar veste antiglonț și muniție nu au în cantitate suficienta,nici măcar de a se antrena,combustibili insuficient ,mijloace de transport la 50 la suta din capacitate,multe defecte.Nu pot merge la lupta cu Loganul personal.Lipsa dronelor pentru cercetare ,lipsa echipamentului de lupta la poliția de frontieră.Totul doar cu un singur scop,facilitatea ocupației ruse,prin trădare și corupție.Oare aleșii locali și județeni cat or fi primit ,,sponsorizari” de la companiile ruse din Romania,care fac legea.Indrazneste cumva vre-o instituție sa le controleze? Se răzbună pe nemții de la LIDL.Rafinariile rusesti hotărăsc la noi prin politicieni corupți.
Care “lux” occidental, natafleată? Ai tu idee cât e prețul carburantului in Rusia comparativ cu cel din Occident? Ai tu idee cât e prețul gazului in Rusia comparativ cu Germania sau GB?…
Unde sunt Liviu Plesoianu, Eugen Teodorovici, Serban Nicolae, Adrian Nastase,Liviu Dragnea, Valcov .etc ? Acestia sunt social-democratii istorici ! Ei de ce nu sunt bagati in seama ? Ciolacu semnalizeaza stanga dar face de fapt dreapta ? Crede ca asa va fi prieten cu bancherii, multinationalele care nu platesc taxe in Romania si ne tin sub papuc, cu CIA, SRI-ul alogen, Iohanis si birocratii reactionari de la Bruxelles? Se inseala , il pacalesc , il tin aproape si-l baga-n seama dorind de fapt sa-l erodeze la guvernarea liberala.
Nu va mai agitați cu propaganda politica Schengen,Romania nu mai apuca Schengen pentru că va fi aspirata în CSI până la anul.Nu ați văzut că personalitățile politice de la guvernare pregătesc deja terenul forțelor ruse, pentru ocupație cat mai lejera și ușoară? Sau întreprins următoarele măsuri de către premierul Ciuca.Urgentarea construirii autostrăzilor și a drumurilor expres,Ploiesti -Braila,finalizarea urgenta a podului peste Dunăre,pentru a înlesni venirea cat mai rapida a tancurilor ruse spre București.Amanarea dotării militarilor din zona dobrogeana și la granița ukraineana cu armament modern de infanterie,abandonați practic cu armament insuficient foarte vechi,peste 30 de ani.Amanarea creșterii soldelor militare personal de către generalul Ciuca la recomandarea pres.Johannis cu un an,nici măcar cu rata inflației,pentru prăbușirea capacității de lupta și a moralului trupelor de a înlesni predarea necondiționata către armata rusă care va fi primită de localnici cu flori și bucurie dezamăgiți că au fost abandonați de guvernanți cu pensii devalorizate care-i înfometează.Cresterea în batjocură cu un sfert dintr-un sfert de acum 2 ani,refuzul echipării poliției de frontieră și a jandarmeriei cu armament de infanterie modern,nici măcar veste antiglonț și muniție nu au în suficientă cantitate,nici măcar de a se antrena,combustibili insufient ,mijloace de transport la 50 la suta din capacitate,multe defecte.Nu pot merge la lupta cu Loganul personal.Lipsa dronelor pentru cercetare ,lipsa echipamentului de lupta la poliția de frontieră.Totul doar cu un singur scop,facilitatea ocupației ruse,prin trădare și corupție.Oare aleșii locali și județeni cat or fi primit ,,sponsorizari” de la companiile ruse din Romania,care fac legea.Indrazneste cumva vre-o instituție sa le controleze? Se răzbună pe nemții de la LIDL.Rafinariile rusesti hotărăsc la noi prin politicieni corupți și mafioți.
PSD.2 este pentru noi PNL 2 cu oualele moi.Di abia acum MERITA PLĂCUTA S.*UE.DEZA..Scarba maxima!Schegen e degeaba si nimik in principiy
Li, dar pt Colonia Roemenika sigur vs aduce ceva NASOALE in plus.
Stati drakului,ca e tocmai pe dos!Cu cit mai repede RO-EXIT ,NATO-EXIT si alte asemenea EX-ituri cu atit ma sanatos pentru poporul roman!Opriti jaful,ma bo-i-lor,ca vorba lui Amza Pellea „Ce boi?Da-i dracului de vaci!”
Ce caravana de strangere de semnaturi?Santeti nebuni?Nu este treaba de strangere de semnaturi de catre populatie.Este treaba guvernului si adormiti europarlamentari sa rezolve treaba.Au fost atatea ocazi unde a trebuit ca EU sa ia o hotarare si avea nevoie de votul TUTUROR tari membre,de ce nu atunci guvernul si europarlamantari nu au avut sange in instalatie si sa spuna:da,aveti nevoie de votul nostru,dar si noi vrem in schengen(tehnic este totul OK,nemti au luat bani si pe noi neau lasat cu ochi in soare).La Victor Orban nu se intampla asta.Dar noi santem CARPE de sters pe jos.Daca luam in tot deauna pozitia GHIOCELULUI ,asta meritam.
Cred că i-am spart pe ăștia cu semnăturile noastre!
Trimite PES-ule milioane de carti postale,pt.ca ati luat curind miliarde sa va imbuibati partidele!
Eu cer ferm ROEXIR+NATO!
Ati furat miliarde, nu ati legat prin autostrazi provinciile istorice, mentineti portul Cta in ruina, ati savairsit dezastrul politic,social,cultural!
Individul acesta a contribuit al dezastru ,impreuna cu toate partdiele prin obedienta fata de stapinul american, ue si toti parazitii corporativi si capitalului ,bancilor ,vinzind si in prezent tara la singe!
Comedie de minciuni,umflate-NU avem nevoie de nici-u schengen ,viitorul nostru este in pericol daca nu ne trezim, spoliati de toate tarile ,Ro fiind spita a saptea la caruta,mulsa,exploatata,batjocorita!
Unde este energia ns.,ce spun „socialistii”europeni de factruile imense, Ciolacu stim ce spune- tremura spunind mnciuni ca nu poate si nu are voie sa faca nimic!
Slugilor ce ati transformat romanii in sclavii strainilor, la JIlava impreuna cu procurorii lui Kovesi si in frunte cu ea!
La Jikava sa fie onorata si Macovei,a gacut mai mult rau decit Udrea!
Firea si ea sluga si obedienta in poza, afara cu Ciolacu ,Grindenua,slugile lui Iohannis si ale lui Ciuca la guvernarea odioasa! PSD- PNL-UDMR , PSD a renuntat la opozitie,a tradat, acum vrea „viitorul europei”a desavirsit distrugerea viitorului Romaniei!
Romani, cum vom scapa de hotii ,tilharii ,hastagistii astia , complicii bancilor straine si corporatiilor straine jefuitoare?
ROEXIT !
Rusine Iohannis,trec cele două mandate adica 10 ani si n-ai facut nimic pentru popor!!..schengen, euro, nivel de trai,..***a..în schimb ne-ai adus războiul la flanc,criza economica, criza energetică, criza medicală, criza financiară si mafia PNL…
Si ce facetin cu șenghenul? 90% dintre romani nu au nevoie de el. Mare branza.10% il folosesc sa nu fie cautati in k-r de unguri .
strainii – Dumneata ai impresia ca toti romanii care lucreaza in alte tari sint ciorditori ,sau tragi ceva pe nas si vorbesti prostii !
Cam tarziu v-ati hoatarat dragilor.Acum nu mai e nevoie ca nu avem bani de salarii pentru bugetarii implicati, vamesi , politie de frontiera, si echipamente speciale.
Mai terminați cu prostiile! De parcă europenii nu sunt sătui de cei 5 milioane de ciorditori rromani. Daca s-ar da liber de la liber pregătirea pentru liber, europenii ar fi invadați de 20 de milioane de rromani! Tigoina la putere!Succesuri diasporeni in recuperarea datoriilor de război ale Germaniei!
–CÂT MAI REPEDE ROEXIT+NATO(OTAN) ȘI SUVERANISMUL+PATRIOTISMUL ECONOMIC.
–TOȚI TRĂDĂTORII TREBUIESC ==STÂRPIȚI==
–VREM ȚARĂ INDEPENDENTĂ+NEUTRĂ.NU CONDUCERE DICTATORIALĂ COLONIALĂ.
Acum pe când se strică șandramaua?
Pana nu dam portul Constanta olandezilor si pana nu legalizam casatoriile gay, nu pupam Schengen! Si nici nu vad la ce ne-ar mai folosi. UE se va destrama in cativa ani.
Jocuri de glezne pt. bietii romani care asteapta de ani multi intrarea in Schengen si la fel din partea prietenilor aliati ai nostrii ,care la ora actuala tropae prin tara noastra ca la ei acasa ,liberalizarea vizelor.Vom astepta noi mult si bine pt. ca nu le vom primii.Datorita politicienilor ,guvernantilor si al somnorosului de la Cotroceni,Romania inca nu este bagata in seama de nimeni.Occidentul doar se foloseste de noi ,in rest nu sintem priviti ca ori care alta tara din Europa.
Ajungem sa nu mai avem pic de mandrie , adica sa ne milogim ! Chiar are nevoie poporul roman si de umilinta asta ? Pai , stim toti, ca Romania si Bulgaria nu sunt primite in Schengen din cauza coruptiei institutionalizate si generalizate ! Din aceiasi cauza „partenerii nostrii strategici”(sic!) , americanii , nu ne primesc in tara lor fara viza ! Nu sunt prosti , cunosc perfect cum merg lucrurile la noi ! Acum , a mai ramas sa ne baligam pe noi si sa ne milogim ! Eu , unul nu voi face niciodata asa ceva , dar ma rog, fiecare cum pofteste ! Traim intr-o tara a legilor facute cu dedicatie , impotriva poporului roman, intr-o tara a jafului , coruptiei si minciunii, o tara extrem de bogata cu un popor extrem de sarac ! Am intrat in UE fiind pe ultimul loc al nivelului de trai si dupa 32 de ani suntem tot acolo! Avem , totusi o scuza vesnic „valabila” : Ceausescu e de vina ! Oare ?
ales comunistoizii! Injura zi si noapte Occidentul, dar le place al naibii luxul lor!
Rubasca ruseasca, le pute!
UE î-și bate joc de Romănia și Bulgaria cu această intrare,ne țin la colț pe coji de nucă în schimb ne cer să fim solidari cu energia și alte bazaconii!
Reprezentanții noștri la nivel de țară și de uniune în afară de promisiuni nu fac nimic.
Sigur, voi editat sorosiste sunteți detinatorii “adevărului absolut”… Cine sunteți voi, de fapt, (editat) globaliste ? Cine v-o investit sa vorbiți in numele poporului?…
Merită in senghen pedracughem! La hoardeledecolorati care umblă valuri valuri, atîta mai lipsește. Oricum ăștia au brațele pline de ucraineni, le este de ajuns.
Sa mearg Simion cu nunta peste ei,la Bruxelles! Da sa ajunga dis-de-dimineata ca dupa aia ca tot functionarul european care se respecta,mai iau si ei un ceai,un praf,o cafea,un fum…
Caravană poolitică: NE PEE$$ăm pă „Schengen”!
„Dăcît” bețivu’ Băse’ șî sponzorii lui interlopi șătrari dîn Craiovița Nouă (ăia „mondiali”, amestecați cu Poolițîia și în Cazul „Karakăl”, cu garnizoana amerlocă antiaerială anti-Iran – cică! – dornică dă senzații tari, miticești, cu prospături locale) vor în „Schengen”, ca să poată trafica mai ușor fetițili șî drogurili, către Amsterdam, fără să se mai uite vameșii unguri în portbagajele lor….[Rumburak]
Majoritatea Romanilor vrea ROEXIT si NATOEXIT iar Parazitii Globalisti in Solda lui Klaus Iohannis Navetistul au Inceput Propaganda Gaunoasa de Groaza ca-si vor Pierde Privilegiile si Traiul de Nababi in Perimetrul Mioritic.