Carduri goale pentru profesori, dar avertizați ce nu au voie să cumpere?

Nicio decizie, chiar și una care, cel puțin teoretic, ar trebui să îi bucure pe profesori nu e fără dureri de cap. Prima de carieră didactică aduce în buzunar 1.500 de lei, dar cardul  e gol. Deocamdată. Mai sunt și alte nemulțumiri. Personalul didactic și didactic auxiliar  nu știu ce pot cumpăra cu acești bani.

Știu  ce nu pot cumpăra, pentru că, potrivit portalului Edupedu, profesorii nu vor  achiziționa telefoane sau televizoare din cei 1.500 de lei.

Cardurile sunt încă goale, spun surse din învățământ, deși OUG 86/2023 precizează că cei care lucrează în acest domeniu vor primi banii în octombrie. Va exista și un ghid pentru cheltuirea acestor bani. Nu sunt elaborate, ci urmează ca acest lucru să se întâmple.

Va fi publicată și o listă cu firmele de la care se pot face achiziții  imediat ce cardurile vor fi încărcate.

O angajată a unei unități de învățământ spune că exista un termen de 24 de ore de a distribui cardurile personalului didactic și didactic auxiliar, iar cei care nu le-au ridicat în acest interval  vor fi nevoiți să meargă la oficiile poștale pentru a intra în posesia lor.

OUG nr. 58/iunie 2023 arată că această primă va fi acordată „într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023 și va putea fi utilizată în anul școlar 2023-2024.

La discuția care a avut loc miercuri, la Ministeul Educației, despre primele de carieră, au participat din partea Ministerului Educației  Sorin Ion, secretar de stat în , și Sorin Decă, secretar general adjunct.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

14 Comentarii

  1. Sa dea Carduri de 1500 de lei si la cei ce au Pensii de 1100 de lei ! Asta este Discriminare Sociala ! Pentru unii Muma cu Carduri de 1500 de lei iar pentru Pensionarii cu 1100 lei . Ciuma ! Cu Carduri de 250 de lei !

  2. Neagule cere ma de la speciali daca vrei ceva.acolo sunt banii cotizati de tine. profesorii au dreptul sa primeasca, sa nu uitam ca ei nu beneficiaza de prime de Pasti sau de Craciun ca mai toti salariatii iar tichetele de vacanta sunt hulite! problema la aceste carduri este ca trebuie sa cumperi ceea ce ar trebui sa puna scoala la dispozitie si mai sunt obligati sa le ia de la firmele de casa ale smecherilor care le acorda. e un fel de laptele si cornul!!!

  3. Din moment ce învățăceii după terminarea școlii își pun coada pe spinare si pleacă afara,profesorii ar trebui dați afară din posturi! Educație patriotică zero! Niste trădători de neam si țară!

  4. Invatzati ! Invatzati ! Invatzati ! Sa fiti Prostanaci in Viatza ! Cu Pensii de 1100 lei ! Cine Poate , Oase Roade ! Cine Nu . Se duce la Cimitir ! Bravos Natie ! Halal sa-ti Fie !

  5. Umilințele continua pentru aceasta categorie! Mă gândesc că, cei care au părăsit catedra din Romania pentru catedra de care se mândresc in străinătate, au procedat perfect. Atenție, când spun că se mândresc cu catedra în străinătate, mă refer in primul rand la respectul meritat, la salariul lunar și venitul anual, muncesc dar sunt plătiți, mai primesc și câte o primă în cursul anului pentru performanta la clasa, asta o primesc pe baza inspecțiilor și răspunsul elevilor din clasele unde preda materia școlară. In Romania, nimic din ce se practica bun și bine în învățământ, nu mai exista! In schimb, exista umilință din plin chiar exces. Sincer, mă mir cum de mai pot rezista acești oameni, mă refer la profesioniștii reali!

  6. Bravo Goguta, bine și corect ai spus. Așa este. Sa înțeleagă și alții.

  7. Sunt bani europeni in totalitate sau partial nu vedeti ce scrie Cofinant UE? Deci se folosesc asa cum cere UE si mai duci si factura ca sa nu fii penalizat…Nea Neagu Mircea nu mai plange, UE ti-a dat 250 de lei din doua in doua luni, deci vei primi 250X6=1500 lei apoi ti-a dat guvernul 1000 de lei pt ca ai pensie minima si 700 parca pt energie sau 700×2 n-am retinut…deci in total (1125X12+1000+1500+700)/12=1391 de lei deci ai avut sau ai un ajutor de 3200 lei pt hrana si energie pe cand profesorii trebuie sa cumpere efect carti eventual o tableta daca este pe lista. Numai ca nu-mi dau seama unde gasesc carti de 1500 de lei doar daca sunt prof. univ. la medicina, dar acele tratate nu prea sunt distribuite prin firme romanesti. Dar unul de chimie ce documentatie ii trebuie ca sa invete proprietatile apei, alcoolului sau unui compus chimic polistiren? nu-i in cercetare sa se documenteze pt a crea o tehnoogie noua, daca are caoacitatea sa inventeze, dar am auzit ca banalele ingrasaminte au aceeasi tehnologie de la inceputul fabricarii pt ca nu s-a reusit inventarea unei solutii mai performante…A poate profii de psihologie sa aibe nevoie de decumentare pt ca apar noi psihoze, dependeta de jocuri, de substante, de munca in Japonia, etc. Si poate trebuie sa le explice elevilor care studiaza psihologia noile abordari/tratamente in functie de noile directii din societate…dar chiar costa 1500 de lei?

  8. eu cred ca toate „carierele” ar trebui sa primeasca prime din astea… nu numai bugetarii. Sa dam posibilitatea porneasca o noua cariera in fiecare an, sau de doua ori pe an, ca sa primeasca mai multe carduri din astea de subzistenta

  9. @neagu mircea – ti-a adus aminte alo! cum te plangi ipocrit de pensia mica desi ai si alte ajutoare de la stat, eu as vrea sa-ti spun altceva. Cum te-ai pregatit de batranete, ca ai avut o viata oentru asta! Daca ai doar atat pensie inseamna ca ai lucrat doar la cap sau ai avut o alta munca usoara cu salar mic. Chiar si asa, cunosc oamani care toata viata au avut doua servicii, unii chiar si la pensie mau fac asta, daca le permite sanatatea. Stiu oameni care zugravesc sau fac instalatii, desi au fost profesori si soferi, altii isi lucreaza gradina sau sunt oaznici sau vanzatori. O activitate te tinw in oriza, iti da energie,te face sa te simti util, oe langa bani, si oricum este mai bine decat sa te plangi ca o muiere ca nu ai din ce trai! Daca un om nu e cazut la pat, poate face orice.

  10. invatamantul ca si alte domenii,este o mare salata,..profesori exceptionali,adevarate modele, pusi alaturi de indivizi cu diplome cumparate,incompetenti,dar si cei mai buni sa transforme un elev mediocru in unul exceptional,prin minciuna si falsuri,…ce doreste populatia Romaniei?
    un profesor adevarat,riguros si exigent,..sau unul facut din falsuri si hartii, gata sa rezole orice
    politrucii romani si-au oferit salarii mai mari ca afara,..stiu ei cat castiga un profesor in Germania,Anglia?….acela e salariul unui profesor roman,…poate chiar mai mare tinand cond de conditiile pe care le au si
    Romani,respectati valorile autentice,din orice domeniu,altfel sunteti pierduti

  11. Neagule,dupa cum scrii si cum intelegi ce se intampla in jurul tau,nici nu meriti pensie mai mare de 1100 de lei.

  12. @tradatorii: Ce vina au profesorii ca:
    – tara nu ofera conditii normale de dezvoltare pentru tineri?
    – ca tanar nu iti vezi viitorul in Romania?
    – odraslele pe care trebuie sa le educa sunt nesimtite, proaste, needucate, crescute prost (de parinti ghertoi) si stau toata ziua cu nasul in tictoc?
    Ce vrei sa educi la generatia Zero? Lasa ca ii educa influencerii gen Jador, Tate, Bianca etc.

  13. „Cum te-ai pregatit de batranete, ca ai avut o viata oentru asta!”

    Din intelepciunea netarmuita a poporului roman: „cum iti asterni, asa dormi” !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.