Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, duminică seară, că ia în calcul să-l viziteze pe Liviu Dragnea în închisoare, menționând că ea nu se dezice de trecut, ca alți colegi de partid. Dan a susținut că Liviu Dragnea are „un merit extraordinar”, acela de a fi ținut partidul unit.
„Nu am vorbit cu domnul președinte, e și o perioadă specială, cea de carantină, nu s-a întâmplat să existe această solicitare. Dânsul stabilește cu cine poate discuta telefonic în această perioadă. În această perioadă, l-au vizitat cei din familie și evident avocatul. Bineînțeles că iau în calcul această posibilitate (de a-l vizita -n.r.). Eu nu sunt din categoria celor care se dezic. În ultima vreme, am văzut destui, din păcate, chiar din partid, care se dezic de cea a fost înainte. Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ținut acest partid unit. Prefer să nu dau exemple pentru că nu sunt un om conflictual. Lucurile trebuie să se așeze, sunt convinsă că se vor așeza. Am încredere foarte mare în acaestă perioadă în puterea de a strânge și a da acest semnal de unitate pe care o are premierul Dăncilă”, a declarat ministrul de Interne, la Antena 3.
Aceasta a mai spus că nu se aștepta la decizia de condamnare în ceea ce-l privește pe fostul lider PSD. „Eu nu am crezut niciun moment că soluția va fi cea care a fost. Odată ce s-a întâmplat, cred că toată lumea, cei din PSD, au perceput asta ca pe un șoc. Ulterior, membrii acestui partid conștientizează că acest partid mare să-și regăsească echilibrul. Eu nu mă așteptam. Nu sunt un politician foarte, vechi, dar am constatat că atunci când acest partid a trecut prin crize, a avut capacitatea extraordinară de a se regrupa și de a găsi echilibrul de a traversa crize”, a completat Carmen Dan.
@ lili.Ma faci sa rad.Daca nici in PSD nu sunt oameni cu carte,atunci unde sunt???Nu stiu cine te plateste,dar servici nu ai,dupa orele de publicare a unor comentarii impertinente.Succes in continuare.Nu ma cobor la mintea ta,dar nu o sa-ti mai citesc aceste comentarii mizerabile.
@Un Roman: lasati balmajelile, comentati Studiile analfabetei Ministrese de la MAI, Carmen Dan, care daca nu s-ar fi lipit de Dragnea NU depasea conditia de secretara de scoala generala!
TOATE studiile ei sunt la FF, adica la mare Distanta!
Cred ca i-au trimis Diploma in Plic, precum lui Orlando Teodorovici-discoteca, om sincer care a recunoscut public cum ca NU a pus piciorul pe la acele cursuri!
PSDeii-Dragnea care conduc azi Romania exceleaza prin LIPSA de Studii serioase, a spus-o pana si A. Nastase, ce mai vreti, uite Scrisoarea Publica a lui Nastase postata pe Blog:
„Criza resurselor umane e consecința directă a Crizei de management politic. Criteriul COMPETENTEI politice și profesionale a fost SUPRIMAT, fiind înlocuit cu logica „recompensei” și „pedepsei”. Organizațiile de partid sau persoanele considerate a fi apropiate de Lider erau recompensate, toți ceilalți erau marginalizați sau chiar excluși. Această stare de lucruri a avut 3 consecințe importante: în PSD nu s-au mai înscris intelectuali sau oameni cu Recunoaștere Profesională, care sunt esențiali pentru o guvernare de succes; intelectualii din PSD au preferat „exilul intern”, dorind să-și păstreze intactă credibilitatea, prin tăcere; PSD și-a PIERDUT prestigiul de a putea asigura guvernări competente.”
https://adriannastase.ro/2019/06/03/apel-catre-social-democrati-cum-puteti-semna-acest-apel/
Adica, zice A. Nastase ceva de genul: acesti INCOMPETENTI care ne conduc!
Carmeindan e din Bucuresti,dar nu se vede!A facut un liceu bun,dar a luat-o pe carari gresite de tanara!
Iar a aparut Editat de „lili”.Cred ca aceasta creatura umbla numai sub influenta substantelor halocilogene,de are atata venin in ea.Toata lumea este analfabeta,numai ea are stutii.Pai te rog sa te uiti la acest zis „presedinte”,care nu scoate un cuvant fara sa se uite pe fituicile scrise de consilieri.El ca sa citeasca ceva are nevoie de mult timp.A lansat in campania electorala de la europarlamentare o carte,care sigur nu este scrisa de el.Ba mai mult acest TRADATOR de tara este acuzat si de plagiat in ea aparand multe pasaje scrise anterior in alte publicatii.Acest NEONAZIST pe langa furtul de case cu acte false,participarea la traficul de copii romani in calitatea de „translator si sofer”,revitalizarea si continuarea doctrinei naziste prin FDGR-ul condus la nivel national de el ca succesor al GRUPULUI ETNIC GERMAN,este si plagiator.Da DRAGNEA a fost condamnat pentru nimicuri fata de acest zis om care se afla in fruntea tarii si care incalca CONSTITUTIA dupa bunul lui plac.Stiti ca nu avem AMBASADORI in peste douazeci de capitale,incepand cu BELGIA si terminand cu ISRAELUL???Atunci acest IMPOSTOR vrea binele acestui popor???NU.Lansarea cartii a fost facuta si la IASI de fata cu primarul CHIRICA si alti PNL-isti vopsiti.Stie oare ca CHIRICA are si el afaceri imobiliare,pe care nu le poate justifica la fel ca si el?Cred ca acest partid infiintat de BRATIENI o sa aiba soarta PNTCD-lui cu asemenea lepre din fruntea lui.Bine ca acum a fost atras si alt escroc in afacerile cu statul acest mizerabil de RARES BOGDAN.
„un merit extraordinar”, care l-a incarcerat la Rahova, unde o sa stea mult si bine, urmeaza muuulte alte Dosare!
A-propos, de analfabeta Carmen Dan: evident ca i-a ramas fidea, DACA nu se lipea de Dragnea azi era muritoare de foame ca Secretara de Scoala generala la Videle!
Uitati-va la CVul ei de analfabeta, CV nici macar NU mentioneaza Anul absolvirii la Distanta a „celebrei” Universitati Ecologice.(i-o fi jena?!)
http://gov.ro/fisiere/ministri_fisiere/Dan_Carmen_Dan.pdf
La fel ca Premierul Dancila, și Carmen Dan și-a făcut Studiile la București, în timp ce muncea cu normă întreagă la Videle.
Într-un răspuns pentru Newsweek România, Universitatea Ecologică arată că ministrul de Interne a fost școlarizată în perioada 1994–1999 și că a urmat cursurile la „fără frecvență“.(!)
Nici nu avea cum altfel, dat fiind că în perioada respectivă dna Dan era Secretara la o școală și apoi angajata unei bănci din Videle. Setea de carte a ministrului Dan a fost de nestăvilit.
Ea s-a înscris la Universitatea Ecologică înainte cu 1 an ca Instituția să primească Acreditarea provizorie de funcționare. Programul de studii urmat de ministrul Dan s-a desființat între timp și pentru că, la un moment dat, fusese evaluat cu un grad scăzut de încredere.
Citește și Carmen Dan a primit diplomă fără să treacă pe la școală.
Între 2003-2004, Carmen Dan a urmat un master la ASE, deși LUCRA cu normă întreagă consilier juridic la CJ Teleorman.
Nici ASE, nici Carmen Dan NU au dorit să ofere alte detalii.”
https://newsweek.ro/educatie/carmen-dan-fara-frecventa-la-o-scoala-neacreditata
De ce un președinte de tara care are șase case din salariu de bugetar și dosare penale nu este in inchisoare ? De ce se face politie politica in tara asta membră ue ? De ce securistii fura alegerile și trimit penalii politici la salarii de mii de euro ? De ce patrioților care actioneaza in favoarea românilor li se fabrica dosare și cătușe iar hoții rămân în libertate ?
In sfârșit, un psd ist normal
Realitate sau nu „am pus între fiii lui Baiazid un scuipat” a spus Timur Lenk după bătălia de la Ankara
„Dan a susținut că Liviu Dragnea are „un merit extraordinar”, acela de a fi ținut partidul unit”:)))))Cred ca ia si injectabil dezastruasa de la Interne!Dragnea i-a indepartat din partid pe Ponta,Tudose,Tutuianu,Stanescu ,Firea ,etc..dar a tinut partidul „unit”!Mama ta de carpa…
Doi puiuti purii,Carmencita si Liviut!Lasa Carmencita,nu mai te-n trista,ca ajungi si tu la Targsor cat de curand! Masacrul Diasporei din 10 august 2018 ajunge in tribunal…
De ce viziteaza Ministrul de Interne al unei tari civilizate un hot care este in inchisoare?!
Daca nu are ce face, sa viziteze o trupa de graniceri sau un sediu de politie din tara.