O galerie controversată lângă Biroul Oval
Preşedintele republican a provocat deja vâlvă după ce a pus să se instaleze, sub o colonadă exterioară către Biroul Oval, o galerie cu portrete ale foştilor preşedinţi, în care fotografia lui Joe Biden este înlocuită cu a unei maşini de semnat („autopen”).
Este vorba despre un ecou al unor afirmaţii ale lui Donald Trump potrivit cărora predecesorul său era atât de senil, încât nu mai putea guverna.
Plăci biografice cu atacuri politice
Miercuri, jurnaliştii au descoperit că sub portrete au fost puse plăci cu rezumate biografice. Cele ale lui Joe Biden şi Barack Obama sunt, fără vreo surpriză, extrem de negative.
Despre primul preşedinte afroamerican al SUA, placa respectivă spune că este „una dintre personalităţile politice cele mai învrăjbitoare din istorie”.
Obama şi Biden, descrişi în termeni denigratori
Obama este prezentat drept „Barack Hussein Obama”. Trump folosea acest un nume frecvent pentru a alimenta teorii conspiraţioniste legate de originile fostului preşedinte.
Joe Biden este descris astfel:
„Joe Biden Adormitul era, de departe, cel mai rău preşedinte din istoria Statelor Unite”.
Placa reia, de asemenea, afirmaţia falsă potrivit căreia alegerile din 2020 i-ar fi fost „furate” lui Trump.
Autoportret elogios şi o Casă Albă remodelată
În ceea ce-l priveşte pe actualul preşedinte, biografia sa este, evident, extrem de laudativă. Aceasta susţine că Donald Trump ar fi pus capăt unui număr de opt conflicte – o cifră considerată larg imaginară – şi că ar fi generat investiţii de mii de miliarde de dolari, afirmaţii neverificabile.
De la întoarcerea sa la putere, la 20 ianuarie, Trump a transformat Casa Albă într-un decor al propriei glorii. Pe lângă construirea unei săli de bal uriaşe, el a multiplicat ornamentele aurite şi a agăţat portrete cu sine însuşi, contrar uzanţei potrivit căreia efigia unui preşedinte este expusă doar după ce acesta părăseşte funcţia.
Dumnezeu nu bate cu batul,le da americanilor un lider bolsevic 100% ,ca nu le-a placut de Fidel Castro in ograda lor
IEPOCA de AUR TRUMP-traim decenii de impliniri marete /traim decenii de munca si avant….
Las’ca merita si SUA o conducere ‘cu poporul,pentru popor’,prea faceau misto americanii de noi
ESTE…NEBUN…DUPA..DEX
DAR PERFECT CA…”PRESEDINTE AMERICAN”
‘…Placa reia, de asemenea, afirmaţia falsă potrivit căreia alegerile din 2020 i-ar fi fost „furate” lui Trump…’ – autoarea poate argumenta ca acele alegeri au fost ‘corecte’? Trump, si nu numai el, au prezentat destule situatii ce ar fi putut fi frauduloase, dar anchetele nu au fost declansate…
Pe wiki este scris:”Barack Hussein Obama II” deci lipseste „II” daca asa il cheama tot pe wiki este „Klaus Werner Iohannis” chiar si Nicusor are numele intreg „Nicusor Daniel Dan”…doar regii se prezinta cu un singur nume din cele multe faceti-l rege pe Obama si va avea un singur nume sub poza…