Casa Albă nu vrea o anchetă penală internaţională la adresa oficialilor israelieni

Statele Unite „nu sunt în favoarea” unei anchete penale la adresa oficialilor israelieni din cauza conflictului din Fâşia Gaza, într-un moment în care aceştia sunt îngrijoraţi de posibile mandate de arestare, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, transmite AFP.

„Credem că nu are competenţă” în această chestiune Curtea Penală Internaţională (CPI), a adăugat Karine Jean-Pierre.

„Întotdeauna am fost clari în privinţa anchetei” efectuate de instituţia de la Haga, a subliniat purtătoarea de cuvânt.

Nici Statele Unite, nici Israelul nu sunt membri ai Curţii, însă Autoritatea Naţională Palestiniană a aderat în 2015.

Potrivit site-ului Axios, premierul Benjamin Netanyahu i-a cerut duminică preşedintelui american Joe Biden, în timpul unei convorbiri telefonice, să îl ajute să împiedice emiterea de mandate de arestare care i-ar putea viza pe premier, pe ministrul Apărării şi pe şeful Statului Major din Israel.

Karine Jean-Pierre nu a comentat conţinutul conversaţiei dintre cei doi lideri, spunând că aceasta s-a concentrat în principal pe negocierile în curs privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor deţinuţi în Gaza.

Pe 26 aprilie, premierul Benjamin Netanyahu a scris pe reţeaua de socializare X că „ameninţarea cu arestarea de militari şi oficiali ai singurei democraţii din Orientul Mijlociu şi a singurului stat evreiesc din lume este scandaloasă” şi ar crea un „precedent periculos”.

Recomanda 3

8 Comentarii

  1. Prin aceasta pozitie, dar si prin sustinerea directa cu arme a Israelului, SUA se fac partase la genocindul israelian comis asupra palestinienilor din Gaza.

  2. CPI are competenta numai in directia Putin.Orice alta directie este neavenita si nenecesara.Noi stim cine este si cine trebuie declarat vinovat.Ai nostri nu sunt vinovati niciodata.Ai vostri sunt intotdeauna de vina pentru ca nu ne asculta.Democratia noastra este cea adevarata.Democratia voastra este periculoasa,autocratica,terorizanta.Prin urmare noi detinem adevarul.Orice parere contrara se pedepseste ca delict de opinie pentru a mentine stabilitatea democratica a lumii si mai ales coeficientul de „”zero carbon”” atat de important pentru o lume curata,noua,imaculata,inodora,insipida,incolora…

  3. Este normal ca Statele Unite „nu sunt în favoarea” unei anchete penale la adresa oficialilor israelieni, pentru ca SUA este stat federal sionist, condus de marea finanta sionista. Principalele tari sioniste sunt SUA, Israel (oficial), UK si Ucraina. Se incearca si alipirea Argentinei.

  4. USA si Europa au devenit provincii israelului. Prin urmare, nu exista guvernul norteamerican, totul se hotareste la Tel Aviv, astia comunica hotaririle la Reserva Federala care la rindul lui le retransmite la Biden.

  5. O mare surpriza, cine si-ar fi inchipuit vreodata ca America e condusa de biiiiiip? N-o sa consimta niciodata la arestarea vreunui criminal biiiiiip. Ar insemna ca nu mai exista niciun control biiiiiiip asupra dolarului.
    Editat Editat editat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.