Administrația Prezidențială a plătit 845.000 de dolari firmei americane Eversheds Sutherland, angajată pentru consultanță strategică la Washington. În primele săptămâni ale contractului, reprezentanții companiei au avut câte două convorbiri telefonice cu Marco Rubio și Pete Hegseth, potrivit documentelor depuse la Departamentul pentru Justiție al SUA și consultate de Profit.ro.
Contractul cu Eversheds Sutherland (US) LLP a fost anunțat de Președinție pe 25 mai. Acesta are o durată inițială de șase luni și prevede un plafon de remunerare de 565.000 de dolari pe lună.
Firma trebuie să ofere consultanță strategică și sprijin în relațiile cu administrația și Congresul Statelor Unite.
Rubio și Hegseth, contactați de câte două ori
Documentele arată că reprezentanții Eversheds Sutherland au discutat telefonic cu secretarul de stat Marco Rubio pe 29 mai și 5 iunie. În aceleași două zile au avut loc convorbiri și cu secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. În ambele cazuri, scopul raportat al discuțiilor a fost relația dintre România și Statele Unite.
Lista contactelor a inclus și alți oficiali de rang înalt din administrația americană. Michael Needham, consilier adjunct pentru Securitate Națională, a fost contactat telefonic de două ori, pe 29 mai și 5 iunie. Tot două convorbiri au avut loc cu Walker Barrett, oficial al Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă.
Ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, apare de asemenea în mai multe raportări. Acesta a avut două discuții telefonice cu reprezentanții firmei, pe 29 mai și 5 iunie.
Pe 15 iunie a avut loc și o întâlnire directă cu ambasadorul american. Potrivit documentelor, discuția a vizat cooperarea militară dintre România și SUA, dar și oportunitățile economice. Două zile mai târziu, pe 17 iunie, au fost schimbate mesaje privind cooperarea militară româno-americană.
Firma a avut și contacte cu Steven Cheung, directorul de comunicare al Casei Albe.
Au fost organizate și întâlniri cu oficiali din US International Development Finance Corporation. Printre aceștia se numără Benjamin Black, directorul general al instituției.
O altă întâlnire a avut loc cu Jarrod Agen, director executiv al National Energy Dominance Council. Discuțiile s-au concentrat pe sectorul energetic, investiții și alte priorități economice.
Două plăți către firmă, în valoare totală de 845.000 de dolari
Eversheds Sutherland a raportat două onorarii primite de la Administrația Prezidențială pe 30 iunie. O plată a fost de 445.000 de dolari, iar cea de-a doua de 400.000 de dolari. În total, firma a încasat 845.000 de dolari.
Separat, compania a raportat cheltuieli de 5.643,09 dolari legate de activitatea pentru Administrația Prezidențială. Acestea au inclus taxa pentru înregistrarea documentelor FARA la Departamentul pentru Justiție al SUA, precum și costuri de cazare și masă.
Raportarea mai arată că Jason Miller, fost manager de campanie al lui Donald Trump și fost oficial de comunicare la Casa Albă, nu mai lucrează pentru interesele Administrației Prezidențiale prin intermediul firmei. Colaborarea sa cu Eversheds Sutherland s-a încheiat începând cu 4 august.
Ce urmărește Președinția prin contractul din SUA
Administrația Prezidențială a explicat în luna mai că acordul urmărește promovarea intereselor României în relația cu Washingtonul. Printre obiective se află creșterea capacității de apărare și descurajare, atragerea investițiilor și consolidarea cooperării economice. Sunt vizate și libera circulație, combaterea traficului de persoane și a criminalității transnaționale.
Președinția a susținut atunci că astfel de contracte sunt folosite și de alte state aliate. Instituția a precizat că demersul completează activitatea diplomatică desfășurată de președinte, Guvern, Parlament și celelalte instituții românești.
Contractul vine într-o perioadă în care Washingtonul își reevaluează prezența militară în Europa. România încearcă să păstreze trupele americane pe teritoriul său, după ce SUA au retras deja aproximativ 1.000 de militari.
Administrația Trump analizează în prezent modul în care sunt distribuite forțele americane în Europa. Evaluarea este așteptată să fie finalizată până în decembrie și ar putea duce la noi reduceri de trupe și echipamente militare.
DNA-ul ii de acord ? Noi ce pierdem pe linga ?