Catalonia convoacă un referendum pentru independenţă

Preşedintele catalan Artur Mas a convocat sâmbătă pentru 9 noiembrie un referendum privind independenţa acestei regiuni de Spania, potrivit site-ului Mediafax. Reacţia guvernului spaniol nu a întârziat să apară, care a afirmat categoric că referendumul nu va avea loc.

Aspiraţiile la independenţă au crescut în Catalonia, o regiunea cu 7,5 milioane de locuitori situată în nord-estul Spaniei, după ce statutul său de autonomie a fost modificat în 2010 de Curtea Constituţională, care a retras recunoaşterea sa drept „naţiune”.

„Acest referendum nu va avea loc pentru că este anticonstituţional”, a declarat numărul doi al Guvernului, Soraya Saenz de Santamaria, în cadrul unei conferinţe de presă. „Toţi spaniolii trebuie să decidă ce este Spania şi cum să se organizeze ea” şi „nimeni nu este mai presus de voinţa suverană a poporului spaniol”.

Guvernul a început imediat procedura de apel în faţa Curţii Constituţionale, a anunţat vicepremierul. Acest apel va suspenda imediat decretul şi legea catalană votată în această săptămână, care autorizează organizarea lui, a adăugat ea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.