Catastrofa GREEN DEAL pentru români

În noiembrie 2021, președintele Klaus Iohannis își asuma în numele României la Glasgow, ca de obicei fără niciun comentariu, atingerea obiectivelor climatice enunțate de Comisia Europeană, respectiv reducerea cu cel puțin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050.

Iohannis nu lasă geaca nici la Conferința pe Schimbările climatice

Cei familiarizați cu realitățile germane pot observa fără efort o coincidență până la similitudine a temelor promovate de politicienii germani cu temele promovate de președintele Iohannis. Una dintre cele mai controversate decizii ale lui Iohannis, respectiv cooptarea PSD la guvernare doar la câteva săptămâni de la rezultatul alegerilor parlamentare din Germania, nu mai pare atât de ciudată văzută prin această prismă. Actualul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, este, asta e, social-democrat sau cum am spune noi PSD-ist, “ ciuma roșie“ .

Reîntorcându-ne la Glasgow, la data asumării angajamentului de către Iohannis emisiile de gaze cu efect de seră scăzuseră deja în România cu 50%  în 2021 față de nivelul anului 1990 din cauza reducerii semnificative a activității industriale. Deci deja România avea în 2021 un nivel foarte scăzut al emisiilor de gaze de seră. Să ne gândim la un om de 140 kg și unul de 60 de kg. Dacă cel de 140 kg slăbește 50% din greutate ajunge la 70kg. Dacă cel de 60 kg slăbește cu 50% ajunge la 30 kg și mai mult ca sigur moare. Una este ca Germania, care a avut o creștere continuă a emisiilor de gaze din 1990 până astăzi, să-și asume astfel de obiective și alta este situația României a cărei economie este deja la un nivel foarte scăzut.

Iohannis la Dineul cu proști ai Europei

Comisia Europeană nu poate merge în fiecare țară să verifice situația în fiecare caz în parte, această sarcină era datoria președintelui Iohannis și a echipei domniei sale care ar fi trebuit să prezinte la Glasgow situația specifică a țării noastre și ce obiective ne putem noi asuma în cadrul acestui program european.

La ce se pot aștepta românii în următoarea perioadă ca urmare a angajamentelor lui Iohannis, lucruri care deja încep să fie simțite de toți cetățenii :
  • Scumpirea accelerată a energiei electrice, ca urmare a închiderii centralelor de producere a energiei electrice prin arderea cărbunelui și creșterea prețului certificatelor verzi, contribuția cetățenilor la implementarea așa-numitei energii verzi, eoliene și solare.
  • Scumpirea combustibililor fosili, gaz, benzină, etc., ca urmare a reducerii producției și a suprataxării
  • Suprataxarea automobilelor care folosesc combustibili fosili în paralel cu favorizarea fiscală a automobilelor electrice. În paralel trebuie spus că aceste facilități fiscale pentru automobile electrice deja există dar stațiile de încărcare sunt aproape inexistente.
  • Suprataxarea centralelor de apartament în paralel cu îndrumarea cetățenilor către sistemele de încălzire centralizate, gen ENET la Focșani.
  • O propagandă agresivă pentru folosirea mijloacelor de transport în comun și determinarea renunțării prin taxare la automobilele proprietate personală.
  • Scumpirea extremă a prețurilor locuințelor noi, locuințele cu zero emisii fiind evident mult mai scumpe
  • Obligarea proprietarilor să-și ecologizeze imobilele, cu costuri aferente foarte mari, în Germania a apărut deja ideea că este mai ieftin să dărâmi un imobil și să-l construiești din nou decât să-l ecologizezi.
  • Introducerea educației ecologice în școli. Aici Iohannis a plusat față de Germania inventând o materie de sine stătătoare pe când în Germania conceptele ecologice sunt învățate la Biologie, Chimie, Economie, etc.

Green Deal în alte țări mai prevede și împăduriri, protejarea terenurilor mlăștinoase care sunt excelente depozitare de CO2 sau strategii de grădinărit urban. Dar probabil că așa ceva nu vom vedea în România pentru că ar fi afectate interesele economice ale firmelor străine active în aceste domenii.

În concluzie acesta este viitorul și cel puțin financiar el nu se vede deloc bine pentru români.

Continuarea articolului poate fi citită pe Vocea din Vrancea  

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Author

23 de Comentarii

  1. Înainte că nu-i greu cu fasciștii Citu/ Johannis in frunte! Trebuie să plătești facturile de 3 ori mai mari la gaze stabilite de drogatu Citu ca sa îmbogățească străinii!

  2. NU SE TINE CONT DECAT DE GAZE DE SERA? CIANURILE,PESTIDIDELE ,SUBSTANTELE TOXICE PERICULOASE ARSE SAU DEVERSATE IN CANALIZARI,CAUCIUCURI SI DESEURI ARSE IN FABRICILE DE CIMENT SI IN ARZATOARELE ALTOR FIRME,GUNOAIELE ADUSE DIN OCCIDENT,NIMIC,NU CONTEAZA.CONTEAZA CA OMUL BEA APA,CA FOLOSESTE GAZUL,LEMNELE ELECTRICITATEA SI DACA FOLOSESTE EL POLUEAZA.DACA MANANCA CARNE,POLUEAZA,CA ANIMALELE SE BALEGA,NU AI VOIE SA CRESTI ANIMALE CA POLUEAZA.dACA OMUL [NU FIRMELE] POLUEAZA, EL TREBUIE SA PLATEASCA DE 100 DE ORI MAI MULT.CINE REZISTA,REZISTA.SE VEDE POLTICA IN TOATA LUMEA CU INCALZIREA GLOBALA,CA FIIND SPRE BINELE NOSTRU.dUPA CE AU PUS MANA PE BOGATIILE SOLULUI SI SUBSOLUI,PE SISTEMELE ENERGETICE DIN LUME,PE CARE NU EI LE-AU CONSTRUIT,PE GAZE,PE APA ,ACUM VIN SI NE IMPUN,FEL SI FEL DE CONDITII/pANDEMIA A VENIT LA PACHET ,CU MICSORAREA CONDITIILOR DE TRAI.CU MICSORAREA LIBERTATII OAMENILOR/CE COINCIDENTA.ALO ,DOMNULE PRESEDINTE A EXPLODAT CANALIZAREA IN SIBIU,DIN CAUZA DEVERSARII DE SUBSTANTE TOXICE,MATALE NU LOCUIESTI ACOLO?iN TOATE ORASELE MARI UNDE SUNT FIRME DE COLECTARE DESEURI PERICULOASE AU LOC EXPLOZII.dACA PENTRU STRAINI ESTE SCUMPA NEUTRALIZAREA,PENTRU NOI ARSUL SI DEVERSATUL NU NE COSTA NIMIC,IN AFARA DE SANATATE.RENDALU-INSECTICID TOXIC CICA S-AR FI ADUS DIN CRAIOVA LA SIBIU,170 DE TONE.,IL RESPIRI DIN CANALIZARE CAND TE DUCI LA SIBIU/ SAU A RAMAS IN CRAIOVA SI SE DEVERSEAZA ACOLO.DUPA ACTE APARE CA ESTE TRANSPORTAT IN SIBIU. SRI CE FACE?DUPA COKTEILUL DE CHIMICALE DIN AER SI APA,INCALZIREA GLOBALA ESTE MIC COPIL.

  3. Mafioții gen Nole pun sa semneze agentul in nume sau! Ce jigodii!

  4. Întrebare retorică : de ce întotdeuna s-au repezit să semneze orice fără consultarea / comunicarea și/sau să se ia în calcul impactul acestora produs asupra populației, cea care este pedepsită și pusă să plătească aceste acțiuni spre binele te miri cui ?! In topic : noi ne grăbim să închidem exploatările de cărbune în timp ce Polonia și Germania și-au amânat închiderea acestui domeniu.

  5. Deci d-ul Iohannis si-a luat angajamentul fata de stapanii Romaniei sa duca poporul roman in mizerie, la un nivel de trai, calitate a vietii care sa concureze cu cel a lui nea Ceasca?

  6. Doi presedinti cretini, unu ne-a angajat sa nu depaseasca 3% deficit, care inseamna minime posibilitati sa investesti in infrastructura. Altul ne-a angajat la preturi din vest, pe salarii de republica bananiera… si lumea tot ii voteaza. Spune multe despre gradul de inteligenta al votantului obisnuit. Acuma ca au venit facturile la gaz, nu-i mai ridica nimeni in slavi ca v-au crescut pensiile cu 10%?

  7. Astia bat campii pentru fonduri aruncate in conturi grase! De ce nu schelalaie pentru anularea contractelor pentru fabricare arme, de ce nu schelalaie tot pentru poluare, la fabricantii de pet-uri si toate nocivele, la chimicalele bagate in alimentatie care polueaza si imbolbavesc cetatenii? Si sunt destule! El sufla-n punga altora cu bataie in Romania! Apropo:
    – cica geoana e marele sef la nato, eu nu l-am vazut la nicio intrunire in acele grupuri adunate pentru decizii!
    – daca Romania nu este nici membra cu drepturi depline in europa si nici shengen, de ce pun in practica ce li se cere din europa si strasburg?
    – de ce accepta controlul si coordonarea de la ue daca nu suntem in ue?
    – de ce pun la dispozitie bugetul statului roman daca nu suntem membri ai ue, shengen si nici in europa?
    Sunt intrebari in urma a tot ce se practica in Romania!

  8. Cea mai mare catastrofă pentru români se numește Iohannis presedintele coloniei sparangheliere.

  9. Green Deaulul multinațional, lemnul defrisat ajunge ieftin la producatorii externi de mobilă, reîntoarece scump sub formă marfă importată.
    Dulapul de la Cotroceni susține Green Dealul. Paguba vine în factură.

    Green Deal în alte țări mai prevede și împăduriri, protejarea terenurilor mlăștinoase care sunt excelente depozitare de CO2 sau strategii de grădinărit urban. Dar probabil că așa ceva nu vom vedea în România pentru că ar fi afectate $$$interesele$$$ economice ale firmelor străine active în aceste domenii.

    În concluzie acesta este viitorul și cel puțin financiar el nu se vede deloc bine pentru români.

  10. Dreptul de a asculta si indeplini ordinele bruxeleze. Fara sa gandeasca, doar sa execute.

  11. Pai nu l-au votat 70 % din popor!
    Sa le iese pe gat!
    O sa le taxeze si metanul din basini ca si asa aerulu l-au confiscat!
    80 de melearde s-au facut 30.Asta se cheama BOT in limba strazii!
    Dupa ce ca s-au usurat in capul prostilor dupa ce l-au bagat in dulap, acum le da sa-i miroase basinile climatice!
    Are prietenii de la Viena care rad fotosinteza de pe muntii si dealurile patriei, ce sa-i faci!

    ROMCOLONIA UE!

    aista-i o opinie!

  12. Catastrofa GREEN DEAL este nimic pentru români față de dezastrul de președinte Iohannis, care la rândul lui este nimic față de devastatoarele Servicii care au orchestrat timp 32 de ani aducerea României la stadiul de țară subdezvoltată și transformarea cetățenilor români în robi la străini. Prin “Suprataxarea centralelor de apartament” UDMR a găsit prin ministrul Tánczos Barna metoda mascată de a readuce pe români să rabde de frig și să se îmbăieze la lighean.

  13. Klaus este Caporalul SRI instalat in Buna Traditie Basista prin Fraudarea Masiva a Alegerilor „Libere” presedintele de Carton Recycle in Perimetrul Mioritic.
    Limbricii Toxici USR vor fi Exterminati de Kamarad Hellvig pentru ca Atenteaza la Banii Securitatii Boborului – PNRR.
    Maidanezul Ghinea o va Monitoriza pe Ma-sa la Produs Marunti in Sodoma Brussels.
    Klaus este singurul Sas din Galaxia noastra fatat cu Maselele in Fata ceeace, sa fim cinstiti, a ingrozit-o chiar si pe ma-sa care a fugit in Germania speriata de Fiul lui AntiCrist.
    Statul Esuat in Regimul Fanariot Criminal Iohannis va Renaste dupa Spinzurarea celor 10.000 de Criminali. 2000 aflati la Butoane in functii Cheie si 8000 afara care au Beneficiat de Toti Banii imprumutati in numele romanilor si gata sa vina ca „Investitori” in Perimetrul Mioritic populat cu Sclavi Ieftini.

  14. IDIOTUL ,K.W.Iohannis stie ca UE are numai 7% emisii de CO.2 din tot mapamondul.!???.

  15. Crezi tu Johanu ca oamenii batrani si bolnavi stiu ei sa ajunga pe la tribunale sa caute dreptatea???
    Statul e patronul energiei deci statul trebuia sa fixeze un pret ca omul sa poata plati si sa aibe sa manance macar o coaja de paine de la masa lui Cacatzu.
    Plecat de la pensia minima 10 milioane , energia , intretinerea, nu trebuia sa depasesca 20% adica 2 milioane toate adunate. Sta in puterea statului. Dar se pare ca Romania a fost adusa de securistii# rezist in faliment. O sa moara lumea in casa de foame si frig Johane.
    O sa va alerge lumea cu bolovani ca pe sobolani.

  16. Daca prostovanu’ asta din poza, care a preluat hahaiala tembela a basaului si a transformat-o in rinjet … pardon ! „zimbet de star de Bollywood” ar sta dracu’ macar doua week-end-uri pe luna acasa (Cotroceni), in loc sa umble creanga pe Valea Oltului, Planeta ar fi sigur mai putin poluata ! (ps : Germania ? Pai da’ acolo, cu concursul si al cretinilor „verzi”, centralele pe carbune duduie la greu … cred ca nemtii, impreuna cu vecinii polonezi, polueaza cit tot restul Europei la un loc !)

  17. Nu poti sa ai pretentii de la politicienii romani, majoritatea sunt marionete. Aia de la PE au realizat ca masurile alea cretine pe care le-au votat au efecte, au avut rapoarte care le spuneau ce o sa se intample cu pretul energiei, le-au ignorat. Se stie ca UE importa vreo 60% din necesarul de energie, dar ei inchid pe banda rulanta centrale nucleare, centrale termo. Industria din Germani a incercat sa tipe ca-i baga in faliment, degeaba, o sa-i falimenteze cu preturile la energie, nu o sa mai fie competitivi daca nu muta fabricile in tari cu energie ieftina. La fel, poluarea s-a redus semnificativ, dar ei tot ii dau inainte cu reducerea. Acum 2-3 zile a iesit si Banca Centrala Europeana sa anunte ca e pretul ridicat la energie o sa fie cam permanent, si energia verde nu o sa fie ieftina cum promitea in trecut, si va fi un factor de inflatie.

  18. La PNL o să ajungă nota de plată făcută de „ecologiștii” Orban, Cîțu și Werner au închis facilități majore pentru producția de energie.

    Slugoii liberalii au dat brânci pe scări întregii industrii că UE și Green Deal. Două țări Chuna ßi India, fiecare mai mare decât UE, produc gaze cu efect de seră, ard cărbuni nu-i întreabă Bruxellul nici de încălzirea globală și nici de schimbări climatice.

  19. Pe langa catastrofele liberalizarii pretului la curent si gaze, inca o catastrofa in plus nu mai are nicio importanta.
    Asa simte romanul ca traieste in Epoca de Aur Capitalista.

  20. JOHANIS POATE PROMITE ORCE !,mai are 3 ani de mandat si pleaca acolo unde ii este bine !,mai rau este pentru noi cei care AM VOTAT O ILUZIE ,O DESERTACIUNE .DOVEZILE COMPETENTELOR LUI JOHANIS SE VAD : guvernele mele = dezastru ,altfel de politica = bascalie vezi numirea lui Caitu ,a lui Ciolos !;Romania educata =vezi ROMANIA pe primul loc la analfabetism in UE ! ,vezi fabricile de diplome ,vezi doctoratele la xerox ,vezi ministri fara facultate!,vezi abandonul scolar ,iar ridicolul vine din gura unui fost profesor si inspector scolar !!;vezi cum a invins pandemia Johanis ,vezi cei peste 60 000 morti in 2 ani de management politizat al sanatatii,vezi miliardele aruncate pe afaceri dubioase ,vezi cele 120 milioane de doze de vaccin ,vezi sutele de milioane de masti neconforme si obligatia de a le purta desi nu te apara ,vezi esuarea campaniei de vaccinare ,vezi lipsa de medicamente antivirale !,vezi ROMANIA ESUATA !!;vezi Romania indatorata ,in mandatele lui Johanis s-a triplat datoria externa !;vezi JAFUL DIN PADURILE ROMANIEI si bolboroseala lui Johanis privind politica adoptata impotriva schimbarilor climatice !,vezi importurile de deseuri ;vezi incompetenta si fanfaronada ,vezi indolenta de care da dovada cel care nu-i pasa nici de CONSTITUTIA FACUTA PRES DE GOLANII DE GASTILE CE-SI ZI PARLAMENTARI.

  21. Păi ”green deal” există pentru că e SCHIMBARE CLIMATICĂ, Ai pericolul de extincție a vieții pe Terra. Nu mai poți continua in halul in care ai ajuns.. Vezi cum erai acu 32 de ani și cum ești azi cu munți de gunoaie din 50 in 50 de km..Vezi de mai ai faună piscicolă, de mai are rost să fii pescar. Vezi cum ești chiar cu aerul de respirat, nu doar cu apele otrăvite. Deci clar ai de schimbat multe,. E interes național, interes al fiecăruia și trebuie ințeles..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.