În ochii mei, nimbul de maimuțoi i-a acoperit mereu imaginea de intelectual intrat în politică pentru reforme. Despre onestitatea lui, parte a sloganului din campania pentru președinție, s-au aflat destule lucruri ciudate încă de la primele încercări de a ieși primar, apoi din activitatea lui de șef al Bucureștiului.
Sunt sute de oameni care l-au sprijinit din plin, pe când urca treaptă cu treaptă în ierarhiile statului, abandonați și ignorați mai apoi de olimpic. Unii și-au sacrificat joburile, afacerile, familiile pentru a-l ajuta să ajungă ce sperau ei că va fi cel mai bun edil, apoi președinte pe care l-am avut. Cei mai mulți au luat-o în bot grav sau foarte grav, după cum le-a fost norocul. Pe cât de strălucitoare a fost cariera lui de matematician, pe atât de periculoasă a fost poticneala pe care a arătat-o încă de la începutul mandatului de primar. Se știa că e frânar, că e un maestru al blocajelor și un expert în neasumare. Din aceste motive, dar și din altele mai puțin importante, nu l-am votat în primul tur.