PSD a transmis abia duminică o informare cu privire la rezultatul votului de sâmbătă la Congresul PSD, menţionând numărul de voturi obţinute de fiecare dintre candidaţi.
Sâmbătă, după terminarea votului, a fost anunţată doar lista celor aleşi în noua conducere a PSD.
Victor Ponta, care a obţinut sâmbătă un nou mandat în fruntea PSD, a obţinut 3.851 de voturi „pentru” din cele 3.932 valabil exprimate de delegaţii la Congres.
În ce-l priveşte pe Liviu Dragnea, devenit preşedinte executiv al partidului, acesta a obţinut 3807 voturi „pentru”, numărul voturilor valabil exprimate fiind acelaşi, respectiv 3932. Nici Ponta şi nici Dragnea nu au avut contracandidaţi.
Dintre cei 8 vicepreşedinţi aleşi la nivel naţional, Nicolae Bănicioiu a obţinut cel mai mare număr de voturi – 3616 „pentru” din 3932 valabil exprimate, acesta fiind urmat de Marian Vanghelie – 2864 voturi „pentru”, Titus Corlăţean – 2625 voturi „pentru”, Dan Nica – 2620 voturi „pentru”, Eugen Bejenariu – 2544 voturi „pentru”, Constantin Niţă – 2516 voturi „pentru”, Dan Şova – 2451 voturi „pentru”, Ion Călinoiu – 2421 voturi „pentru”.
Candidaţii pentru funcţiile de vicepreşedinte la nivel naţional, care au pierdut competiţia, au obţinut următoarele rezultate: Gheorghe Bunea Stancu – 2287 voturi „pentru”, Adrian Duicu – 1571 voturi „pentru”, Cristian Rizea – 724 voturi „pentru”, Ion Prioteasa – 654 voturi „pentru”.
Cele cinci funcţii de vicepreşedinte din rândul Organizaţiei de femei au fost adjudecate, în ordinea numărului de voturi, de Ecaterina Andronescu – 3574 voturi „pentru”, Corina Creţu – 3476 voturi „pentru”, Rovana Plumb – 3435 voturi „pentru”, Olguţa Vasilescu – 3432 voturi „pentru”, Gabriela Firea – 3373 voturi „pentru”.
Cei 8 vicepreşedinţi aleşi pe regiuni de dezvoltare au obţinut următoarele rezultate: vicepreşedinte Regiunea Nord-Est, Gheorghe Nichita – 574 voturi „pentru” din 608 valabil exprimate; vicepreşedinte Regiunea Sud-Est, Marian Oprişan – 295 „pentru” din 663 valabil exprimate (acesta i-a devansat pe Nicuşor Constantinescu – 219 voturi „pentru” şi Constantin Boşcodeală – 147 voturi „pentru”); vicepreşedinte Regiunea Sud, Mircea Cosma – 356 voturi „pentru” din 647 valabil exprimate (el i-a devansat pe Adrian Ţuţuianu – 181 voturi „pentru” şi Silvian Ciupercă – 107 voturi „pentru”); vicepreşedinte Regiunea Sud-Vest, Paul Stănescu – 504 voturi „pentru” din 528 valabil exprimate; vicepreşedinte Regiunea Vest, Ion Mocioalcă – 186 voturi „pentru” din 292 valabil exprimate (acesta l-a devansat pe Titu Bojin – 106 voturi „pentru”); vicepreşedinte Regiunea Nord-Vest, Ioan Rus – 350 voturi „pentru” din 359 valabil exprimate; vicepreşedinte Regiunea Centru, Mircea Duşa – 302 voturi „pentru” din 306 valabil exprimate; vicepreşedinte Regiunea Bucureşti-Ilfov, Robert Negoiţă – 455 voturi „pentru” din 529 valabil exprimate.