Câteva observații despre mișcările sociale românești

Românul nu este suficient de flămând, de înfrigurat sau lipsit de libertate pentru a crea un val atât de puternic încât să poată fi folosit cu…

De (R.C.)
Câteva observații despre mișcările sociale românești

Românul nu este suficient de flămând, de înfrigurat sau lipsit de libertate pentru a crea un val atât de puternic încât să poată fi folosit cu…

Societatea civilă românească nu există. Spiritul civic este nul. Ultimele mișcări sociale autentice anti stăpânire, izvorâte din unitatea revoltei societății s-au manifestat, nesusținute de forțe politice sau servicii, imediat după 23 august 1944 și au luat sfârșit odată cu înfrângerea ultimului grup de rezistență din munți.

Indiferent cât de mare era gradul de nemulțumire al societății în decembrie 89, această forță nu ar fi avut capacitatea de a se organiza și reacționa împotriva regimului socialist fără instigarea serviciilor secrete și complicitatea comuniștilor care i se opuneau lui Ceaușescu, fapt de altfel dovedit de istorie, din păcate, nu în urma unor procese penale.
Spiritul combatant al românilor a fost înfrânt în pușcăriile comuniste. Nici măcar acel 10 august redundant nu a fost o mișcare autentică de stradă, ci o luptă a noilor marxiști, a nostalgicilor care au profitat de un val de nemulțumire anti PSD, împotriva burgheziei comuniste care a supraviețuit revoluției prin FSN și, mai apoi, prin PSD.

Așa s-a ajuns, ca emanația progresistă de sorginte marxistă, USR, cea care îndemna în 10 august demolarea instituțiilor statului și a gardurilor ce separau societatea de guvernare, să ceară după protestul din 21 decembrie pedepsirea acelora care au făcut ceea ce și-ar fi dorit ei să facă în timpul când stăpâneau strada, după principiul democrației pentru dulăi.
Bineînțeles că nici în 21 decembrie nu strada amorfă s-a manifestat, ci politicul flămând de popularitate.
Cum de au reușit să intre în curtea „Casei Poporului” câteva zeci de manifestanți?

Îmi vin în minte câteva teorii.

Prima ar fi aceea a neprofesionalismului forțelor de ordine sau teama de a nu provoca un nou 10 august, cu toate că, parlamentarii USR, ascunși pe sub pupitrele parlamentare, cereau cu insistență intervenția în forță.
A doua opțiune, ar fi aceea a dorinței forțelor de ordine de a detensiona starea de fapt.
A treia… o înscenare, a la Capitoliul americănesc, pentru a demoniza AUR. Această teorie nu ar putea fi departe de adevăr, mai ales că, printr-o întâmplare, mașina ambasadei SUA se afla în calea demonstranților tocmai într-o zi de protest anunțat cu câteva săptămâni înainte.

Nu m-ar mira dacă autoritățile americane, acum mai aproape de comunism ca niciodată, ar cere în zilele următoare intervenția organelor de anchetă pentru a-i pedepsi pe cei care au atentat la valorile democrației și la proprietatea sa.
Acțiunile autorităților din zilele următoare vor confirma una dintre cele trei teorii.
Făcând o comparație între manifestările anti certificat, care au loc în toată lumea și fluturarea de drapele din data de 21 decembrie, pot spune cu certitudine că violențele protestatarilor din afară nu pot fi comparate cu ce s-a întâmplat în 21 decembrie.

15.000 de manifestanți, strânși în parte cu autocarele de AUR, în parte veniți la chemarea unor figuri publice, nu reprezintă un pericol real sau o forță notabilă pentru cei care doresc implementarea certificatului verde. Această acțiune se va finaliza, probabil, printr-o creștere în sondaje a partidului AUR prin martirizarea lui George Simion, Șoșoacă și a altor organizatori.

Românul nu este suficient de flămând, de înfrigurat sau lipsit de libertate pentru a crea un val atât de puternic încât să poată fi folosit cu succes de o formațiune politică sau de servicii. Prin urmare, după opinia mea, certificatul verde se va implementa, sub o formă sau alta, așa cum s-a întâmplat în alte state în care violențele din stradă au reprezentat o autentică nemulțumire a societății încă sensibilă la atacul împotriva democrației.

Paul Bogdan

Distribuie articolul pe:

25 comentarii

  1. „Ziua de dupa”, vorbesti de…Dincolo? Pentru mine SUA reprezinta POPORUL AMERICAN, nu ILEGALII BOLSEVICI care le-au
    cancerizat de peste 100 de ani ca state federale. Pentru mine Israelul e POPORUL EVREU care a fost supus in ultimul mileniu celor mai cumplite atrocitati necunoscute la o asemenea anvergura altor natiuni, NU ILEGALII COMINTERN care
    au pus bazele statului sub BAGHETA lui Stalin!!! Macelarul popoarelor Lumii, Stalin, a inscenat Procesele „HALATELOR ALBE” dupa 1947 in doua acte pentru RETRAGEREA DIN ACTIVITATEA CA MULTIAGENTI a FOSTILOR EVREI BOLSEVIZATI, in acest caz MEDICII PERSONALI care au fost lasati sa fie recrutati de „capitalisti” pentru inscenarea asasinarii lui Stalin
    prin medicatii speciale, medici exclusiv FOSTI EVREI!!! Procesele inscenate in stilul „Proceselor spectacol” din anii
    1930 au avut si scopul de a devia BANUIELILE ca noul stat a fost creat de ILEGALI COMINTERN la ordinul lui Stalin, ca urmare a unui proces demarat la inceputul secolului XX de Lenin si continuat dupa PRIMUL MACEL BOLSEVIC MIONDIAL prin desantarea in Palestina a zeci de mii de de AGENTI BOLSEVICI…FOSTI EVREI!!! Anticapitalismul vostru bolsevicoid va transforma in ANTIAMERICANI si ANTI SE MITI, NU EU!!!

  2. Nu te pune cu mintea prostului,ca e odihnita!!!si o sa vedeti ce poate face ,mai ales daca ii este si foame!!!

  3. Cine zice ceva critic la adresa tandemului strategic Israel-SUA, este catalogat automat de antisemit de „instanta morala antisemita” aciuita in rubrica de comentarii…Si arabii si evreii sunt semiti. Deci, exista semiti „buni” si semiti „rai”…

  4. Mult,foarte multi-,sa nu zic ,,marea majoritate”(oare mica majoritate , inseamna ,intr-un fel minoritate, asa cum vedem in politica guverne minoritare care au avut majoritatea,,mijlocie” in alegeri?)au crezut ca Iliescu si gasca lui de tradatori(dintre cele 6 gasti care au orchestrat lovitura de stat de acum 32 de ani)este un adevarat Ghandy care a facut din nesupunerea civila o adevarata revolutie in India.Ce e India acum si ce e Romania…tot acum? Azi,dupa ce ,,nesupunerea civila” iliesciana, a adus Romania acolo unde se afla acum 32 de ani, adica in pragul disperarii, nu mai avem ,,indieni „precum Ghandy ci avem daci adevarati, precum Basescu,Iohannis, Catzu ,Ciolacu ori Barna,Hunor si etc, care spun ca ,,nesupunerea civila” contravine legii lui..Murphy , legea lor fundamentala!Iar restul dacilor se lamenteaza …pe ici,pe colo ca buni supusi civili!

  5. Cum pot comenta rezonabil relicvele ceausismului tarziu spalate fiind meticulos pe creiere? Auzi la desenatii astia care
    vomita cu mereu alte pseudonime de front, in 21 decembrie 1989 „ar fi fost…represiune”, cand jocurile fusesera facute din 17 decembrie seara, odata cu retinerea si indepartarea Ceausestilor si a generalilor Milea si Vlad, toti ceilalti membrii CPex fiind doar retinuti in sediul CC, prim-secretarii fiind obligati sa delege atributiile judetene unor insi dinainte stabiliti!!! Araboiul islamist scapat pe forum ii ridica osanale tizului Humoroidului ANTI SE MIT, „raduca”, responsabil cu marsaviile directe la adresa evreilor si a Israel, deasemenea si pe firul rosu antiamerican
    al acestor fiare bolsevice turbate care rastalmacesc realitatea exportului VIRUSULUI BOLSEVIC chinez de la Wuhan, nu militarii americani infectand militarii bolsevici chinezi, ci invers!!! E vorba de HAITA Humoroida care nu recunoaste nimic indiferent de dovezi, „doru popescu” fiind la fel de infam precum rene/core/marius…

  6. Fosile care au blocat orice reforma civilizata. Dar cand naibii iesiti pentru generatiile tinere? Pustiul sa va manance. Sa ramaneti cu PSD si AUR si cu unii din PNL. Va meritati soarta lasilor. V-ati milogit pentru lefuri,nu pentru un viitor sau investitii. Meritati sa ramaneti saraciti si fraieriti asa cum mereu v-ati dat votul pentru burtile voastre.

  7. !00% a treia varianta. Inscenare copiata la minut dupa asaltul asupra capitoliului. Aceleasi fete dezorientate de oameni care nu citesc prea mult si nici nu se lafaie in luxul unei mese asigurate pe zi, plus manipulatorii de serviciu din fruntea „miscarii”, plus focusul media asupra evenimentului, ca sa fie relatat „cum trebuie”.
    Asta inseamna ca autorii celor doua evenimente fabricate, cel din SUA si cel locl din Romania, sunt aceiasi. Si cum SRI nu da onul in America, dar CIA in Romania da, puteti trage concluziile de rigoare.

  8. Il avem pe ala de 103 ani, il avem pe utecila ala de 75 de ani, care se pregateste pentru 2024, il avem pe Vladut, baiat de baiat cu liceul terminat … cum nu avem civili controlati de servicii interne si externe ?

  9. @roman din America: esti spalat pe creier tataie,cate zile te-au tinut legat de picioare cu capul in jos,pana ai devenit alb la creier si fara cute,cantaret-pocitanie de doi bani ?:))
    Eugen Raduca are moolta dreptate in ce spune:
    a) SUA este condusa de cei pe care-i numeste, o anexa a unei tarisoare asiatice
    b)Virusul a fost produs si scapat in natura la Fort Detrick ( lab. Biological Warfare) acum inchis (din august 2019)sa nu mai afle nimeni ce si cum Dovada : SUA e cea mai contaminata tara din lume,cu mult inaintea Chinei din dec. 2019,cand SUA avea deja 40.000 de morti, azi cca 1 milion si 20% din populatie infectata deja, cifre oficiale)La Wuhan virusul a fost adus de ‘atletii’ militari americani la Jocurile Militare ,in octombriie 2019 si lansat la apa,numai ca nu atinut figura
    c) daca vezi cum au cazut Turnurile Gemene si cladirea nr 7,numai un prost ca acest „roman din SUA”nu isi da seama ca au fost explozii controlate,in rest toata lumea stie adevarul inclusiv Trump care a refuzat sa participe la tot felul de paranghelii legate de 9/11
    Cui apartineau cladirile, cumva lui Larry Silverstain?
    d)”Roman din SUA”macar nu mai comenta si jigni pe altii,sa iti arati imbecilitatea

  10. Io* cred că nu s-a intervenit în forță de către Jandarmerie tocmai din motivul cel mai evident: DATA. 21 decembrie.
    Ar fi fost de o sinistră imagine reeditarea represiunii de acum 32 de ani.
    Deci, putem spune că în jandarmerie, așa cum nu știu ei să încalece sau să bată pas de defilare, mai sunt și unii care (paradoxal pentru Rroemenika melcilor) mai și GÂNDESC!

  11. Cred ca acest alogen Paul Bogdan(un fel de popa armean de doi bani) ,e poetasul deraiat cu capul,parca plange ca nu a vazut incendieri,lupte de strada si altele in Romania si le duce dorul, c-asa-i in democratie, toti rahatii umbla sa se exprime,sa iasa in fata !Multe panarame alogene mai incap in on-line ,plecand de la cine-i cultiva …

  12. NOI … ROMANII cei MAJORITARI … DORIM sa TRAIM INDEPENDENTI … de POLITICILE-MILITARE si TALHARIILE acelor LOAZE … MIGRATOARE si CALATOARE … (DAR) MINORITOARE doar … pe TARAMUL nostru cel STRABUN DACO-ROMANESC !!!
    MUCLES … voi cei MINORITARI … de pe acest TARAM!!!

  13. In sfarsit un ADEVAR…axiomatic, societatea civila in Romania nu s-a nascut inca!!!Motivul,”societatea securista” nu
    a murit fiind mai vioaie ca oricand cu toate ca mimand „democratia” trebuie sa faca eforturi uriase sa nu se demaste. In Romania securista pana si „protestele” sunt declansate de Securitate, iar cand sunt declansate de altcineva tot Securitatea LE DETURNEAZA! Daca ar fi fost cunoscator al Istoriei marxism/bolsevismului autorul ar fi inteles ca asa-zisa „rezistenta din munti” a fost TOT OPERA Securitatii prin cativa sefi legionari ILEGALI COMUNISTI, ca si cativa ofiteri, scopul fiind scoaterea din starea de latenta a ANTICOMUNISTILOR pt a fi LICHIDATI!!! Diversiune in combinatie cu PROPAGANDA SECURISTA A IMINENTEI…”venirii americanilor”, „credibilizandu-se” astfel „lupta din munti” si iesirea din letargie a anticomunistilor latenti!!!

  14. De ce ești prost bre ? Românu e doar oportunist,..Și la biserică se duce doar de ”se dă ceva”,.Altfel nu-și mișcă dosul puturos de lângă păcănele..Uite cum hauriții au invățat lecția de târgumureș din 90, din mineriade, din alte ”ocazii” unde sunt băgați in autobuse, li se dă o masă și băutură..și e fericit ciumatu că a socializat..și se laudă cu ”activități politice”..tâlhar și loază fiind se mai face și membru de partid..Deci să nu crezi că are conștiința, sau il mână starea familiei, căci oricum trăiește din hoție, tradițional…

  15. Multimile acelea despre care filozofati au inteles ca sunt doar paravanul care mascheaza sforaiile facute tot pe spinarea lor…ca sa parafrazez un scriitor celebru,cand cei „mari”si „importanti”isi declara dragostea de tara si va cheama la „lupta”(vot,proteste,chiar razboaie)inseamna ca nu le mai ajunge „fruptul” si vor mai multa putere…”Averea sa le aperi,marirea si-a lor bine…”;asa ca incercati sa cautati cauza-cauzelor in alta parte;oamenii au inteles ca sunt „prosti”,ca trebuie sa se descurce cum pot(ca,oricum,jocurile nu se fac pentru ei,ci pe spinarea lor si ca „democratia”nu schimba nimic,decat hotii ),ca sunt „prosti”si ii invita pe destepti sa se bata intre ei…asa,cavalereste,in duel daca se poate,cu spada sau cu pistolul;se pare ca a trecut (a catea oara!) vremea „cand vorba lustruita” ne mai poate „insela”

  16. Raduca tata, esti spalat rau pe cap. Nu pari deloc a fi de 35 de ani in America. Doar daca nu esti ceva osean care a lucrat 14 ore pe zi la parchet.

  17. Surprinde prostia Ciolacului care a amenintat ca-i va obliga pe romani sa accepte acea stea nazista verde. Este clar ca Ciolacul face voia stapanilor din Europa si nu pe cea a romanilor, in special a votantilor PSD care sunt in general cei care merg de regula la biserica. Acesti romani se simt abandonati de PSD (considerat vandut) si vor vota aproape toti AUR-ul. Sa nu stie Ciolacul ca in Romania treisferturi din populatie nu vrea certificatul verde? Si nici vaccinarea?

  18. La B1 TV , Tudor Barbu pusese intrebarea : care-i diferenta intre popor si populatie ? Adunatura de bezmetici din fata casei poporului apartine unei populatii . Populatie- are si conotatii zoologice … Popor, se refera in exclusivitate la oameni , oameni care alcatuiesc o categorie cu identitate bine definita , cultura si civilizatie , traditii si istorie ,etc

  19. Ba … nici una , nici alta .

    Nu stiu daca ati observat insa de vreo 20 ani societatea romaneasca este degradata Intentionat .
    Invatamintul , Cultura , Sanatatea si Cercetarea au fost torpilate de legi imbecile .
    S-au reactivat : turnatoria , lasitatea , anti-patriotismul , frica si indolenta .
    S-au cultivat : egoismul , lacomia , indiferenta si apatia .
    Sa nu uitam ca ne aflam intr-un Razboi Hybrid , 98 % din populatie nici nu stie ce i se intimpla .

  20. Atât timp cât românii au supapa plecării afara, politicienii pot fura fara griji daca nu ai e ceva de furat! Arunca petarde și rămân la butoane. Cat privește rezistii cu boxa în parlament acum aceștia se vad aruncați de l-a butoane fiindcă au fost făcuți de ras. Nimic nou sub soare: copiii conducătorilor de ieri ne sunt conducătorii de astăzi! Toată lumea își dă ochii peste cap pentru pnnr cu 30 de miliarde de euroi dar nimeni nu se întreabă cum de a furat Citu 60 de miliarde de euro în doi ani!

  21. domnu R.C care am auzit ca a fost pe la europa libera afirma ca sua este mai aproape de comunism ca niciodata…sint de 35 de ani in sua si am trait 23 in romania…daca este sincer domnu R.C pot sa afirm cu tarie ca n-are habar nici de sua si nici de comunism…sua este condusa de jidani si soros plateste grupuri sa joace diferite roluri …indivizii au fost studiati psihologic si finantati sa isi faca treaba de provocatori…toata diversiunea este cauzata din dorinta de a acoperi declaratia si cererea dept de pompieri dinnyc din 24 iulie 2019 cind au vorbit de dovezi ca israelul si cia au plasat explozivi in turnurile gemene si nr 7 din wtc inaintea asazisului atac terorist din 11 sept 2001…pandemia a fost pornita de jidani si americANI IN CHINA IRAN SI ITALIA …DESPRE NOI ROMANII …lasitatea , vanitatea ,orgoliiile de tot felul si megalomania ne caracterizeaza…din pacate..

  22. Parlamentul trebuie să fie vocea poporului, a străzii, (vox populi) dar nu este și nu a fost niciodată la noi din păcate. Dacă acolo dezbaterile ar fi autentice, furibunde si cu patos, tensiunea din societate ar fi mutată acolo,întro clădire, nu pe stradă în frig și bătaie de joc regizată. Acolo, în parlament, trebuie să fie un adevărat organ de conducere colectivă, un real generator de idei (brainstorming), din care să rezulte ce drum trebuie urmat,nu executat, ca asa e ordinul venit de afară de undeva. De fapt nu avem o democrație funcționala si asta se vede si o să doară.

  23. Pentru ce sa merg la mitinguri , manifestatii , infruntari stradale ? De ce nu merg la vot niciodata ? Apropo de romanii semi ( flaminzi , liberi si degerati ) , in francia auzim de vestele galbene de ani de zile .Ce realizari marete au dupa atita oboseala ? Crede cineva ca multimile oriunde in lume pot schimba cu adevarat in bine ceea ce sistemul politruc stapineste de mii de ani ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.