În ultima săptămână, Opoziţia a iniţiat două moţiuni simple, iar o alta a fost anunţată. Două aparţin social democraţilor, una cu titlul „Şeitan, tsunami PDL care înghite salariile, pensiile şi locurile de muncă”, iar cealaltă, „La sănătate nu e nimic sănătos”, este iniţiată de liberali. A treia moţiune, fără titlu deocamdată, îl vizează pe ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, Victor Ponta anunţând că va fi depusă săptămâna viitoare la Cameră. Moţiunea simplă pe activitatea ministrului Muncii, Mihai Şeitan, se dezbate luni în Parlament. Grupul parlamentar PSD + PC sesizează activitatea ministrului, cerându-i acestuia explicaţii despre cauza creşterii şomajului, a reducerii puterii de cumpărare a celor cu venituri mici şi restrângerea prestaţiilor de asistenţă socială.
În ce-l priveşte pe ministrul Berceanu, moţiunea simplă care va fi înaintată Parlamentului săptămâna viitoare are ca obiect "toate neregulile constatate în zona Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii". Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că i se vor cere explciaţii ministrului pentru "pierderea locurilor de muncă" în cadrul societăţilor de căi ferate şi la contractele de infrastructură negociate şi semnate de minister.
De cealaltă parte, PNL a anunţat că sprijină moţiunea social democraţilor, de astăzi, care îl vizează pe ministrul Muncii, aşteptând la rândul său sprijin pentru moţiunea proprie iniţiată pe Sănătate.
PNL reproşează Guvernului că se diminuează accesul populaţiei la serviciile preventive. Deputatul liberal Eugen Nicolăescu a arătat că s-au eliminat multe medicamente de pe piaţă, din cauza modului defectuos de stabilire a preţurilor, şi atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află programele naţionale de sănătate. Moţiunea liberalilor va fi dezbătută marţi în Cameră.
Moţiunile simple ale Opoziţiei nu au, practic, nici o şansă să treacă în condiţiile în care Puterea deţine majoritatea în Camera Deputaţilor.