Câţi pomi de Crăciun pune în vânzare pe piaţă Romsilva

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va pune în vânzare în acest an peste 61.000 de pomi de Crăciun, cei mai mulţi fiind din specia brad, iar restul molizi, potrivit Bursa.

Romsilva precizează că aproape 36.000 de pomi de Crăciun sunt recoltaţi din culturi dedicate, precum cele sub culoarele electrice, din operaţiunile silvice de rărituri, prin îndepărtarea arborilor tineri care împiedică dezvoltarea pădurii din care provin, iar peste 25.000 sunt puieţi ornamentali, din pepinierele proprii, aceştia putând fi vânduţi cu rădăcină protejată sau direct în ghivece, urmând să atingă dimensiunile pomilor de Crăciun în timp de şapte ani.
Conform sursei citate, cei mai mulţi puieţi ornamentali de brad provin din pepinierele Romsilva, din judeţele Suceava, Ilfov, Prahova şi Cluj.

Preţurile de vânzare a pomilor sunt aceleaşi ca şi în ultimii ani: pentru pomii de Crăciun recoltaţi din regenerări naturale, între 10 şi 30 de lei, în funcţie de specie şi înălţime, iar pentru pomii cu înălţimea de peste 3 metri, consideraţi comenzi speciale, preţurile sunt stabilite de direcţiile silvice, pornind de la 20 de lei pentru fiecare metru înălţime.

De asemenea, pentru puieţii ornamentali, preţurile variază între 30 şi 150 de lei.
Vânzarea pomilor de Crăciun se face de către fiecare direcţie silvică în parte, în funcţie de comenzile primite de la agenţii comerciali, sau direct către persoanele fizice, specifică Romsilva.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.