Catolicii și ortodocșii, la un pas de o înțelegere istorică

Catolicii și ortodocșii sărbătoresc anul acesta Paștele

De L.V.
Catolicii și ortodocșii,  la un pas de o înțelegere istorică

Catolicii și ortodocșii sărbătoresc anul acesta Paștele

Catolicii și ortodocșii sărbătoresc anul acesta Paștele pe 20 aprilie, pentru că atât în calendarul gregorian, cât  și în cel iulian, folosit de catolici, cade  în aceeași zi.

Problema sărbătoririi Învierii Mântuitorului Iisus Hristos la o dată comună a fost abordată de mai multe ori, însă comemorarea a 1700 de ani de la primul Conciliu Ecumenic, Conciliul de la Niceea, este văzută ca o ocazie importantă care nu ar trebui irosită.

Catolicii și ortodocșii sunt la un pas de o înțelegere istorică: sărbătorirea  la aceeași dată! Și asta, nu doar în 2025, ci mereu, scrie adevarulbisericii.ro.

„Sărbătoarea comună să nu mai fie o excepție, ci să devină o normalitate”, a afirmat Papa, în cadrul unei întâlniri cu grupul Pasqua Together 2025, în încercarea de a subliniat importanța sărbătoririi împreună a Paștelui de către toți creștinii.

Papa Francisc va fi externat duminică din spitalul unde a petrecut mai bine de o lună fiind tratat pentru pneumonie dublă, a spus dr. Sergio Alfieri, șeful echipei care se ocupă de suveran.

Pontiful în vârstă de 88 de ani va continua terapia și kinetoterapie după ce va fi externat.

Papa Francisc va oferi o binecuvântare la sfârșitul rugăciunii Angelus de duminică, a declarat biroul de presă al Vaticanului.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Fiind catolic, am 4 zile de concediu in plus anual fata de ortodocsi. Sper sa nu se unifice sarbatorile. Altfel, pierd cele 4 zile suplimentare de concediu din fiecare an. Hahahahaha

  2. Iar se schimba regulile deja stabilite în Vechiul testament? Fiecare cu religia lui, nu la grămadă că un ghiveci! Cred că știți bine, la catolici, crucea incepe de la frunte, la brâu, apoi spre umărul stâng, drept și pune mana in mijlocul pieptului. La ortodocși știți că vă faceți majoritatea cruce. De ce ar schimba ritualul crucii și a tot ce înseamnă ortodoxie cu catolicism? De ce se trezesc ăștia să schimbe cum vor ceea ce scrie in vechiul testament și noul testament ultimul?!

    1. Nu conteaza ritualurile, fiecare si le pastreaza. Dar sa fie la aceiasi data ar trebui demult facuta treaba. In fond ne inchinam la acelasi Isus si avem numirea de crestini. Dar la mijloc este doar orgoliul bisericilor autocefale, mai ales ai ortodocsilor.

  3. Egal cu zero. Daca occidentul apostat nu renunta la erezia romanocatolica e egal cu zero.

  4. Lumea crestina juiseaza.Batrinul neomarxist promite ca v.a iesi curind la plimbare cu caruciorul.

  5. N-are cum. Și catolicii și ortodocșii țin coada sus. Niciunii nu vor renunța la calendarul la care se raportează. Fiecare mizează pe bunăvoința celuilalt și nu vor decide nimic. O controversă asemănătoare dar cu miză infimă față de cea a datei pascale este cea cu ora de vară. Toată lumea dorește să se renunțe la ea numai că nu se înțeleg care oră să rămână neschimbată, cea de vară sau cea de iarnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.