Cătuşe personalizate

De pe biroul preşedinţilor de consilii judeţene, membri ai Opoziţiei, nu trebuie să lipsească basca. Nu se ştie niciodată când pot da buzna procurorii DNA, curioşi să afle dacă aceştia poartă bască sau nu. Totodată, liderii Opoziţiei aflaţi la conducerea unui consiliu judeţean sau a unei primării mai răsărite trebuie să stea cu bagajul la uşă. Cu o geantă în care, printre altele, se găsesc periuţa şi pasta de dinţi, un prosop şi o pijama fără şnururi. Este greu de spus când vor descoperi procurorii DNA nişte afaceri dubioase derulate de opozanţi în urmă cu 5, 10 sau chiar 20 de ani. Sau poate nişte indicii că aceştia se pregătesc să fraudeze bugetul public peste câţiva de ani.

La preluarea funcţiilor în care au fost aleşi, opozanţii au obligaţia să-şi comande o pereche de cătuşe. Personalizate, pentru a nu fi acuzaţi şi că au furat cătuşele vreunui coleg de partid. Statul român plăteşte salariile, maşinile, telefoanele şi secretarele procurorilor DNA, aşa că nu mai are bani şi pentru cătuşele tuturor hoţilor.

Liderii Opoziţiei trebuie să aibă analizele medicale la zi şi bani la ei în caz că sunt duşi la spital, după ce justiţia cea independentă decide să-i aresteze preventiv. Statul român face eforturi uriaşe pentru a-i plăti pe trântorii de medici şi de asistenţi, şi nu poate suporta şi tratamentele bandiţilor loviţi, chipurile, de boală.

Opozanţii pot beneficia şi de clemenţă din partea justiţiarilor, însă numai dacă recunosc că sunt corupţi, dar şi mistreţi. În acelaşi timp, trebuie să spună în gura mare că au greşit atunci când au fost de acord cu formarea alianţei PSD-PNL-PC. Cei care vor să scape mai repede din arest au obligaţia să condamne public naşterea acestei alianţe contra naturii şi, normal, contra României. Şi tot public trebuie să solicite înscrierea la Tribunal a alianţei PNL-DNA, singura formulă capabilă să cureţe ţara de escroci şi să construiască, în sfârşit, societatea capitalistă multilateral democrată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 758 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.