Căutat de poliție după ce a dispărut dintr-un spital neuropsihiatric (update)

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din comuna Tâmboieşti, judeţul Vrancea a fost dat în urmărire la nivel naţional după ce ar fi plecat fără drept din Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, secţia Ojasca, unde fusese internat.

UPDATE Se adăpostise într-o casă părăsită. Polițiștii de investigații care scotoceau perimetrul au fost sesizați de către o localnică cu privire la faptul că geamul unei clădiri nelocuite este spart.

Polițiștii l-au depistat pe bărbatul din Vrancea în interiorul imobilului acesta fiind preluat de către luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și transportat la unitatea medicală în vederea reinternării.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), autorităţile au fost sesizate joi seară, în jurul orelor 22.00.

„Poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi prin apel 112 că un pacient al Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, secţia Ojasca, a părăsit fără drept unitatea medicală în care era internat pentru măsură de siguranţă.

Urmare a sesizării, au fost mobilizate cu operativitate echipaje din dispozitivul de ordine publică, dar şi poliţişti de investigaţii criminale, luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi. Poliţiştii au demarat activităţile specifice în vederea depistării persoanei şi înlăturării oricărei eventuale stări de pericol.

Concomitent, au fost organizate şi instituite filtre pe căile principale de acces”, informează IPJ.

A plecat în pijamale 

„Bărbatul, Mocanu Sorin, în vârstă de 36 de ani, din comuna Tâmboeşti, judeţul Vrancea, a fost dat în urmărire la nivel naţional. Semnalmente: înălţime 1,75 metri, constituţie atletică, păr tuns scurt, ochi albaştri, ca şi particularitate prezintă postura uşor aplecată în timpul mersului. La momentul plecării din unitatea medicală, era îmbrăcat cu pijamale.

Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea persoanei sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă – 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie”, transmite sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Dă Doamne să nu-l prindă! Toate zisele spitale de psihiatrie trebuie desființate și angajații anchetați, văzut care-a făcut rău cu bună știință.
    Dacă povestea e adevărată…36 de ani, trei de șase, 666.

  2. Doar lui Ciolacu ii poate fi frica. Acum este cel mai cunoscut buzoian. De aia il cauta pe baiat toata politia din Romania. Plus serviciile.

  3. Bine ca nu i-a venit pe chelie sa-i omoare pe cei din salon, cum s-a intamplat acum cativa ani tot la Sapoca, cand un dement a omorat vreo cinci colegi de salon cu un suport de perfuzii.
    De unde se vede cat de supravegheati sun nebunii la Sapoca.

  4. Nu cumva și ursarul a scăpat cu fuga de la Sapoca și ajuns in guvern că pe propria proprietate?

  5. NICIODATA NU se poate STI cu Precizie CE si CUM este cu Pacientii Psihiatrici.

    ASHA de multe Abuzuri ImPutzite SI Experimente TERIBILE SE fac de catre MEDICI si Personal asupra lor,
    ca NU poti sti daca Sarmanii ies din Spital (DACA mai ies) intr-o Stare SiMaiRea …
    SE poate foarte bine sa fi fost ABUZAT in Toate SENSURILE de Medici si/su Personal, „EXPERIMENTAT”, batut, pus aiurea in Camasa de Forta, Electrocutat, etc. ca si-o fi luat Campii …
    NU cred ca este periculos, ca daca era, FACEA Acolo, NU fugea peste Campii …
    Desfasurrea de Forte SE PRE sa fie ca sa ACOPERE f’Un Doctor PILOS ABUZIV, care CineStieCE CestiiGRELEsiImputzite a facut pe Ala.
    A mai fost un CAZ fff STRANIU si CLAR Abuz si Experiente TERIBIE pe langa ARAD, in Urma cu ceva ANI.
    POATE sare pe Ocaziune si COTIDIANUL si face Ancheta pe Felie …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.