Caz teribil: Asistentul medical, răpus la doar 33 de ani

Un asistent al Serviciului de Ambulanţă Vâlcea cu coronavirus a murit. Asistentul avea numai 33 de ani, iar decesul său a fost anunțat de Ambulanța din Sibiu.

„Suntem profund îndureraţi de trecerea în nefiinţă a celui care a fost colegul nostru, asistent medical Dobrițoiu Daniel, în vârstă de 33 de ani, angajat al Serviciului de Ambulanţă Județean Vâlcea, care a contribuit la salvarea de vieți. A căzut la datorie în lupta cu virusul COVID-19” – este mesajul colegilor asistentului din Sibiu.

Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România, cât şi colegii din toate serviciile publice de ambulanţă – 11.000 de angajaţi – sunt alături de familia rămasă îndoliată şi îndurerată și de cei din Serviciul de Ambulanță Județean Vâlcea.

În toate serviciile publice de ambulanţă este declarat doliu şi s-a ținut un moment de reculegere de un minut, sâmbătă la ora 10.00, când sirenele şi sistemele luminoase ale ambulanţelor au funcţionat continuu în acel minut.

De asemenea, un medic psiholog de la Spitalul CF Galaţi a murit după ce a fost diagnosticat cu noul coronavirus, fiind al doilea cadru medical ucis de noul virus in această săptămână. Solidaritatea Sanitară a anunţat că Irina Braşoveanu, de 48 de ani, psiholog în cadrul Spitalului CF Galaţi a murit din cauza complicaţiilor apărute pe fondul infecţiei cu coronavirus.

„Cu tristeţe,  anunţăm încă un deces în rândul colegilor răpuşi în lupta împotriva COVID-19, Irina Brasovanu, 48 ani,  psiholog în cadrul Spitalului CF Galaţi. Sincere condoleanţe şi recunoştinţă veşnică!” , a anunţat Solidaritatea Sanitară.

Anterior, conducerea Spitalului Judeţean Galaţi a anunţat joi decesul unui medic oftalmolog de 68 de ani, de asemenea din cauza complicaţiilor pulmonare apărute după ce cadrul medical contractase coronavirusul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. D-zeu sa-l ierte si sa-l aiba la dreapta Sa! Condoleante familiei!Sa ne rugam pentru sufletul acestui tanar,si pentru puterea familiei de a putea trece peste aceasta durere!

  2. Pai ce familia nu avea nevoie de ceva pishtari?? altfel, de morti numai de bine.

  3. Are ochi si strambaturi de individ cu afectiuni psihice sau drogangiu..Trasaturile fetei emana rautate,pe asta l-au ajuns blestemele bolnavilor ajunsi pe mana lui.

  4. @Titirez Tirez
    Hai sictiroi!
    La cat sunt de stresati , au dreptul sa se strambe cat vor, iar analiza ta de „psihopupu” nu face decat sa te „demascheze”!
    Jivina,cum este sa sari in sus si sa alergi la o urgenta, de cateva ori pe zi?

  5. este ca personalul medical sa lucreze ca in mina, expusi minim la conditiile dure: maxim 2-3 ore o tura, apoi pauza.
    Cauza imbolnavirilor si deceselor din personalul medical este expunerea prea indelungata.
    Dar desigur, urgentistul Arafat nu va lua o asemenea masura- nici nu se potriveste cu planurile ce-i sunt transmise pe cai oculte. Mai multe victime, mai multa panica, mai mare dorinta de vaccin…Un grad in plus,ceva, o decoratie, domnu’ Arafat?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.