Caz unic în istoria serviciilor de informații. O campanie de asasinate condusă de agenția națională de spionaj a Ucrainei, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), a ucis mai mulți cetățeni ucraineni care „colaborau cu Kremlinul pe teritoriul ocupat de Rusia”, scrie qmagazine.ro
Dezvăluirea a fost făcută de șeful agenției, generalul-locotenent Vasil Maliuk, într-un interviu acordat postului național de televiziune ICTV, luni 25 martie. Este pentru prima dată când un șef de servicii secrete, aflat în funcție, devoalează acest gen de operațiuni. Implicațiile declarațiilor lui Maliuk ar putea fi majore.
EȘECUL UNUI COMPLOT
Sky News, CNN, The Independent, The Kiev Post au prezentat pe larg afirmațiile șefului SBU. Cu toate acestea, interviul pare că nu a avut prea multe consecințe, având în vedere că la această oră Maliuk se află încă în funcție.
Maliuk a declarat că, de la invazia Rusiei în Ucraina din 2022, SBU a vizat foarte multe persoane responsabile de crime de război și de atacuri împotriva cetățenilor ucraineni și au operat în spatele liniilor inamice, inclusiv în Rusia.
Maliuk a susținut că în campania de asasinate, derulată prin intermediul unor rețele de agenți secreți și agenți clandestini, au avut prioritate cetățenii ucraineni care au colaborat cu autoritățile de ocupație de la Kremlin pentru a aresta și tortura alți ucraineni, dar că, din punct de vedere formal, Kievul nu își poate asuma responsabilitatea pentru crimele și tentativele de asasinat.
Oficial, nu vom recunoaște acest fapt, dar, în același timp, pot oferi câteva detalii”, a spus directorul SBU.
În cadrul interviului, Maliuk a oferit detalii despre mai multe asasinate sponsorizate de statul ucrainean și despre presupusele procese interne ale guvernului ucrainean care le-ar fi autorizat.
El a susținut că procesul se desfășoară după cum urmează: înainte de a planifica și executa un asasinat, conducerea SBU cooperează cu agențiile de aplicare a legii și de informații la nivel național, pentru a identifica ținta și a confirma că aceasta a fost responsabilă de activități de război calculate pentru a ucide sau răni ucraineni. Autoritățile civile își dau acordul ca SBU să asasineze numai după analizarea corespunzătoare a informațiilor.
Șeful SBU a devoalat că una dintre cele mai importante tentative de asasinat a fost cea din 20 august 2022, împotriva filozofului politic rus și apropiat aliat al lui Vladimir Putin, Aleksandr Dughin. Complotul a eșuat când propagandistul pro-Kremlin a schimbat mașina cu fiica sa, Daria Dughina, a fost ucisă în urma unei explozii montată în mașină.
Ucraina a negat atunci orice implicare în acest asasinat. Cu toate acestea, în octombrie 2022, New York Times și The Wall Street Journal titrau că Ucraina se face vinovată de asasinarea Dariei Dughina. Iată că doi ani mai târziu, Vasil Malik recunoaște că în spatele acestei morți stă statul ucrainean, așa cum Moscova acuza în acel moment.
27 DE ANI PENTRU INTERMEDIAR
Un alt caz de asasinat, dezvăluit de șeful SBU este cel al lui Vladlen Tatarski, născut în Ucraina, un propagandist și personalitate media pro-rusă. Acesta a fost vizat din cauza faptului că, în timpul serviciului său militar, a luptat împotriva armatei ucrainene în 2014-2016 și a continuat ulterior o campanie în care incita la eliminarea ucrainenilor ca națiune. O statuetă plină de explozibil l-a ucis pe Tatarski într-o cafenea din Sankt Petersburg, la 2 aprilie 2023. Agenții au păcălit un intermediar, o tânără, pentru a-i înmâna statuia lui Tatarski, a povestit Maliuk.
„SBU nu și-ar asuma creditul pentru execuție, dar Tatarsky a meritat-o din cauza abuzurilor repetate asupra prizonierilor de război ucraineni și pentru susținerea constantă Kremlinului”, a spus el.
Femeia care a dus statuia, Daria Trepova, a fost condamnată la 27 de ani de închisoare de un tribunal din Moscova, la 25 ianuarie. Ea a declarat că a fost păcălită pentru a-i da lui Tatarski statuia plină de explozibil.
Fostul parlamentar ucrainean Illia Kiva, un critic deschis al independenței Ucrainei și un fugar după invazia forțelor principale ale Rusiei în Ucraina, a fost împușcat mortal de un asasin, într-un sat, la vest de Moscova, la 6 decembrie 2023. Kiva fusese condamnat pentru trădare și continua activitățile antiucrainene în cooperare cu agenția națională de spionaj a Rusiei, FSB. A fost executat cu un pistol de 9 mm, de la mică distanță, de un asasin abil, a dezvăluit Malyuk.
Cetățeanul ucrainean Zakhar Prelepin, un înalt oficial de poliție în cadrul unui guvern „separatist” susținut de Kremlin în regiunea Luhansk, din estul Ucrainei, a fost „o țintă” deoarece a activat la cel mai înalt nivel al forțelor de ordine ucrainene. El a continuat permanent să facă apeluri publice pentru uciderea ucrainenilor și a cerut chiar poliției să comită aceste crime, a afirmat Maliuk.
Prelepin a supraviețuit unei bombe, care a ucis alți câțiva polițiști adunați într-o casă, la țară, din regiunea Luhansk, dar rănile grav i-au distrus organele genitale și l-au lăsat invalid pe „acest criminal de război dovedit”, a susținut Maliuk. Presa relata la vremea respectivă că Prelipin a murit în urma atacului.
O încărcătură explozivă C-4 de 800 de grame, standard NATO, a fost folosită pentru a arunca în aer biroul procurorului general al autorității de ocupație din Luhansk „LPR”, Serghei Gorenko.
ILa 15 mai 2023, gor Kornet, ofițerul superior de poliție al RPL, a fost, de asemenea, grav rănit, rămânând invalid în urma exploziei asupra unei frizerii pe care acesta o vizita săptămânal, a afirmat Maliuk.
Numărul crimelor țintite împotriva unor astfel de oficiali care colaborează cu trupele rusești invadatoare este substanțial și probabil că vor avea loc și mai multe, a recunoscut în mod surprinzător, oficialul ucrainean.
Articol preluat din qmagazine.ro
Caz unic în istoria serviciilor de informații. Un șef activ dă detalii despre asasinatele executate
Nu imi faceam nici o iluzie ca ukrainienii sunt la fel ca fratii lor orci rusi. Problema este ca su occidentul au niste conducatori de calitate morala slaba ale caror interese ne vor face sa ne macelarim iar ca prostii intre noi ca astia fug au imunitate, buncare bani.
„Atacul terorist de la Moscova și l-au asumat o grupare de islamiști radicali”
Orice grupare terorista e bucuroasa sa isi asume orice, fara sa faca-ceva. Nu mai ascultati stirizde si gazetari. Serviciile stiu cel mai bine ce se intampla, dar nu doau dovezile sa nu-si tradeze informatorii. Lasati copilariile, cand Putin a zis ca au fost ukranii, atunci asa a fost. Asa au spus rusii si in cazul ziaristei ruse si acum seful ukran recunoaste cu dezinvoltura criminala. Asa a fost si cu cele doua conducte marine de gaz. Americanii si britanicii si-au pierdut orice credibilitate decand ocrotesc si sprijina nazismul ukrainean. Iar germanii s-au facut de ras cu Navalnii, n-au putut prezenta nicio analiza ca ar fi fost otravit. Tineti minte, URA VA INTUNECA MINTEA ! Pe acest lucru s-a bazat inventarea de catre SECU a partidelor USR si AUR, ambele va unesc in URA !
Rumburalk Anonim Bugetaru Margelatru Mio, ce ai fumat, frăție???
MARXISMUL e mort !
Traiasca NEO-marxismul !
🤣🤣🤣
🤔
Lui Fără alogeni..
Îți spun eu de ce ei ucid.Ei au început a ucide încă din februarie 2014 cand banderovistii înfierbântați de cuvintele lui Iateniuc,Teagniboc,Porubii,Turcinov și Poroșenco aruncau sticle cu coctail Molotov în milițieni.. Proiectul Israel, puțin câte puțin,eșuează. Evreica Nuland a înjghebat un fond care adunase $5 mlrd. Cu acești bani ei au stricat mințile banderovistilor naziști știind la ce sunt ei buni.Pamantul fertil din Ucraina este mai bun decât pietrele din valea râului Iordan.Ei și-au mai ales o bucată de pământ
pentru care in trecut n-au îndoit un deget.Baza militară de la Simferopol era să țină turcii in permanentă încordare..Aveau ei mai multe planuri..Puțin lea încurcat ițele..Nici îndoială că mult armament dispărut în Ucraina a fost vândut islamiștilor radicali..
@Fără alogeni în funcții publice !!!/Nu-i intreaba nimeni pentru ca Nato si UE precum si fostele colonii engleze: Australia, Noua Zeelanda si Canada sunt conduse de khazari care au ocupat toate posturile cheie din institutiilor de forta ale statelor respective inclusiv mass-media. La care se adauga coloniile USA, cele peste 150 de tari in care amerlocii au peste 700 baze militare care nici ele nu sufla in fata atrocitatilor comise de khazari de 75 de ani in Palestina.
Adica am ajuns in vremea in care evreii au liber la ucis, la genocid….pentru ca nimeni nu-i intreaba nimic….oare de ce? Asta-i intrebarea….
@crocodilul sătul
Ce nu intelegi ?
„SIMULAREA INECULUI” … armata regulara USA-> „ABU GHRAIB” :D [Fapte demne de-un NUREMBERG anti-american cu JUARTI si PROCESE]
RUSI nu-s niste sfinti , clar ! :) insa DEMAGOGIA „infailibilor” de BIBLE BELT -> LGBTQ+ -uist homosexual yankeu devine
pe zice ce se-ngroasa mai GRETZOASA !
De cina e macroeconia USA care nu poate fara o revolutie interna
schimban TREND-ul financiar-bancar al cresterii exponential accelerate a DATORIEI de 34 TRILIONAE (necesitand DOBANZI : cui? ;) ) apasand dezastruos ep DOLLAR ca mijloc de export al inflatiei interne pe marfa externa din bani de TIPARNITA !
Ce mai exporta USA azi altceva decat ce high-technology pot exporta mai ieftin si chinezii ?
GLOBALISMUL = o FUNIE vanduta cu profit altora, insa, cu care vor fi spanzurati ! MARX dicto ! :P
IQ=?
;)
[ca evreu era obligatoriu sa-l citesc pe KARL the MARX desi nu-l cerd 100%!]
Dacă am înțeles eu bine, o instituție de stat se laudă că a asasinat cetățeni ai aceluiași stat fără vreun proces din care sa rezulte măcar că ar fi vinovați de exemplu de viteză excesivă în trafic sau homofobie. Acest stat este așteptat cu voioșie în Uniunea Europeană și NATO cu care ar împărtăși aceleași valori. Interesant.
Ei, fiind comise de ucraineni, astea nu sunt condamnabile. La fel ca si alea comise de americani in Vitenam, Irak, Afganistan, Libia, Iugoslavia, Chile. Astea sunt ASASINATE DEMOCRATICE, CAPITALISTE. Ma astept ca TABARA MILITARA AMERICAN numita UE sa le serbeze cu defilare.
Un usor parfum de Langley, Salvador Allende, Golful Porcilor, „Arme pentru Contras”, etc etc …
Ce vrei sa supui atentiei Eduard? Ca Vasili Maliuk are fizionomia unui lombrozian,nu-i asa? Eu stun groparul din Glina si sunt de acord cu dta ,dar aparentele inseala! Uite, Flory Petre, babaciunea din Texas-Zabrauti,il vede barbat bine si tare i-ar placea sa-l intalneasca seara pe o alee intunecoasa ca sa mai uite de ‘spleen’. Iar daca citesti presa democrata din Vestul Fericit,afli ca acest cetatean onest si blajin al Ukronaziei este aparatorul valorilor occidentale , carora si noi ne inchinam, aparatoru; integritatii culturale si politico-imigrationiste ale UIE si in primul rand ale Romaniei,ca vecina de dupa casa! Maliuk este pastratorul valorilor fasciste morale ale Occidentului , el este pastorul care sacrifica oile bolnave de galbeaza si dalac pentru pastrarea turmei sanatoase.Slava Z!
Atacul terorist de la Moscova și l-au asumat o grupare de islamiști radicali, franșiză ISIS,conducătorul cărora a fost șeful de gardă a aeroportului din capitală afgană când acolo erau SUA. Credeți că gardienii de-acolo erau din ciobani și CIA nu știau despre ei?
Nu va mai trece mult și nu se vor mai putea abține sa nu_si asume meritele pentru cei asasinați la Crocus Mall lângă Moscova.
„Ce tara este asta care recunoaste asasinatul politic ca politica de stat?”
Tara pentru care se va sparge NATO si UE !
Probabil ca Amerlocia, cu sarpele pe care-l incalzeste la sin, va pati in final cam cum a patit cu talibanii/mujahedinii pe care i-a sprijinit pe toate caile impotriva URSS, in Afghanistan … Si zau daca mi-ar parea rau …
Noutate este doar pentru gazetarii care au tacut ca pestii in acvariu si au asistat la asasinarea altora de catre nazistii ukrani. Exact asa vor proceda si cititori in cazurile voastre. Cum iti asterni, asa dormi !
Ce tara este asta care recunoaste asasinatul politic ca politica de stat? De aceea trebuie impartita, sa-si ia fiecare ce-i al lui, rusi, polonezi, romani, unguri, cehi. Sa nu ramana nimic din Ucraina ca uite ce fac. Daca se face pace credeti ca se vor astampara? Abia li s-a deschis pofta. Siktir!
Deocamdata serviciile rusesti corespondente se incalzesc pe margine sau unele sint in block start-uri … nu as dori, sincer, nimanui, sa vada cum e atunci cind acestea vor intra in teren …
cititi si ‘Tribunalul Basmanni din Moscova a decis marţi arestarea în lipsă a şefului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasil Maliuk, acuzat de terorism.'(Cotidianul 26 martie 2024 ):)))
ce vreti mai mult???
Un astfel de anunț(!) arată faptul că mulți ucraineni (probabil de de origine rusă) sunt dispuși să colaboreze cu Rusia. De regulă acest fapt (se întâmplă peste tot) nu se recunoaște niciodată public ci se lansează ca ‘legendă’ pentru a panica pe cei dispuși la compromis. In topic : a se vedea ‘legenda’ închisorilor din diverse state după atentatul din 11 Septembrie 2001 sau cea cu deținerea de arme nucleare de către Saddam Hussein (Irak).
De erai cinci minute mai deștept, realizai că nu Putin iși lichidează ”adversarii politici”. La fel sunt convins că ”disidentul” adversar politic a fost ucis de ukran in pușcărie..exact cînd trebuia.
Alvin Meadows
Nu numai SBU. Multe servicii dr informații au acuma ca activitate principala organizarea de atentate și/sau înființarea/ finanțarea, instruirea unor organizații teroriste.
Spre deosebire de KGB sau FSB care dau vina pe alții pentru crimele lor. Nobless oblige!
Dezvaluirile astea le cunoastee toata lumea. Suna mai mult a fudulie si totodata un santaj pentru americani: nu deblocati fondurile pentru ucraina, lumea va afla si alte magarii facute impreuna sau numai de americani. Nu te pune cu khazarul cand stie ceva despre tine!
Nimic nou pe frontul de est – TERORORISM DE STAT ŞI TERORISMUL TREBUIE STÂRPIT.
NU va luta după fentă!
Au recunoscut să-i frâneze pe ruși sa ajungă la …. CIA?
Ce crime a făcut Dugin de trebuia asasinat?
Acum as fi curios sa le stiu parerea celor care au sustinut de fiecare data ca actele de terorism nu le fac Ukrainienii si ei doar se apara de invazia rusilor.Cu siguranta ca peste un timp vom afla si de celelalte acte de terorism pe care Ukraina nu le-a recunoscut la momentul respectiv si au fost chiar sustinuti de americani si EU ca ukrainienii nu au nici-o vina si cu totul altii sint teroristii.
Toate acestea sunt minciuni! Cracanatul de la Kremlin a lansat aceste asa zise ”confesiuni ale lui Vasili Maliuk” care se dovedeste a fi un spion al putinosului! Eu v-am spus din totdeauna ca Rusii sunt perfizi, iata ce le-a pututu trece prin cap, un fake news care sa reduca presiunea populara la Moscova dupa atacul armat al SI-K ,atac la care putin nu a putut rasunde in niciun fel decat acuzand Ukraina , UK/MI5 MI6 si USA/CIA ! Ceea ce este evident o manipulare ordinara! Va somez sa nu luati inseama aceste mesaje care sunt false si mincinoase! Victoria Ukrainei este aproape , puti va fi zdrobit fara mila !In aceasta vara trupele NATO vor inlocui trupele ukrane de pe frontiera cu Belarus si vor respinge trupele rusesti pana dincolo de Cercul Polar si dincolo de Muntii Ural! Urale, urale, ura ! Slava Z, Victoria este a noastra ! Slava Z!
ce a ajuns lumea asta…se recunoaste in direct ca esti criminal cu zambetul pe buze…si noi trebuie sa aplaudam sa spunem vai ce bine ca au ucis „tradatorii”
asta e nazismul din ukraina de care vorbea Putin…
ii expediaza „intr-o lume mai buna”
cum spune mossadu…..
nu e mai simplu sa va reimprieteniti cu rusia?ce rost are sa distrugeti ua,sa va onoriti intre voi,nu sinteti crestin ortodocsi?v ati timpit de cind vestul a facut schimbarea de maimutoi punind unul evreu dar comediant?ne place cum se,duce el si cere:s il vius pkait monsieur,vrem si noi una si alta,daca se,poate zeci de miliarde euro,de parca germanyi ar avea fabrica fed cum au americanii tiparnita cu care,au tiparit recent zeci de mii de miliarde de hirtii usd.daca ua face axum pace cu ru,ua ramine cu majoritatea teritoriului ei.altfel,ru ajunge in ro,distruge ua si vestul va vedea ciupercute atomice.nici rusia nu are pricepere:cum de persista nume de idioti:marx,engels,lenin,stalin,criminali recunoscuti pentru diabolismul lor?baza engels?mai bine ii spuneti baza imparatului omorit de plebeii evrei in 1917.despre rep moldova,daca se uneste cu ro,ro ii va cere sa plateasca datoria externa a ro de 180miliarde euro.mai bine ramineti acolo.
Nu inteleg ce e unic? CIA-ul si-a asasinat proprii cetateni de la infiintare… atat pe teritoriul SUA cand si in afara, iar in cam 50% din cazuri nu a facut-o dintr-un motiv de tradare sau geo-strategic, ci doar pentru ca respectivii indivizi au facut publice crimele si afacerile de finantare ale CIA-ului sau pentru ca reprezentau un pericol politic pentru ei. SBU de la lovitura de stat din 2004 a fost sub controlul CIA-ului si a lucrat sa distruga orice tentativa de independenta si neutralitate, cam ce face si-n rromania cu SRI/DNA/DIICOT etc
E un mesaj de inducere a terorii in populatie. La fel procedau si nazistii si comunistii, doar ca astia le mai inscenau un proces si pe urma ii bagau in lagare. Nu-i executau la modul terorist-criminal cum o fac mai multe tari in ultimele decenii.
Ce spune ăsta e pentru cine are urechi să audă.
Baietii incep sa dea afara din casa. Vad cum bate vantul si nu sunt deloc in avantaj. Il vor lasa singur pe Zele pentru a deconta si treburile lor. Mai stim pe unii care l-au tradat peste noapte pe Ceausescu. Dar in acel caz au tradat tara si legile ei de atunci.
Pai nu stiti cum opereaza niste baieti din structurile romanesti si cu ce tehnologii folosesc pe oameni… Adica lejer terorism tehnologic de stat sau cum zic ei operatiuni psihologice speciale sau experiment social…
Nici nu banuie romanii ce si cum opereaza unii de aici, dar se minuneaza de unii de prin alte parti. Informatiile costa mult. Dar nu e greu sa afli adevarul. Parlamentul oricum doarme, nu verifica nimic la Comisiile alea,iar presa habar nu are sau si desigur frica.
Poate intr-o zi vom pune adevarul pe masa despre ce fac structurile romanesti pe romani. Asa ca trezire sociala democratica poate…
Evidența ne e Evidentă, măR🤣g…
Încă un NaZist t.e.m.b.e.l plin de ifose, care ďă aiurea din trompetă.
Cum să recunoști asasinarea Dariei Dughina ? Sau chiar a lui Dughin ?
Asasinăm Filosofii pentru că nu ne plac ideile lor ?
Să te mai miri că Mitropolitul ROMÂN Longhin Jar e târât prin tribunale cu un avocat otrăvit și altul arestat ?
Că jurnalistul American (!) Gonzalo Lira a fost asasinat în închisoare la Kiev ?
Uitați-vă ce fizionomie are…măR🤮g…
Când ii ai profesori pe americani și pe cei din UK, nefirescul devine firesc, uciderea cetățenilor nevinovați dreptate și terorismul ideologie de stat. O dovada în plus ca atacul de la Crocus a fost opera Ucrainienilor și a profesorilor lor. In cazul conductelor NS profesorii nu le-au permis elevilor sa participe la acțiune, asa, ca satisfacția umilirii Europei și transformării ei în sclav sa fie deplina. Despre barajul aruncat în aer sau despre atacurile împotriva centralei nucleare de la Zaporojie, nu are rost sa mai amintim. Adâncirea canalului Bastroe e și el tot un act de terorism numai ca ai noștri pui de javre maro in zona unde nu pătrunde soarele nu pot articula un asemenea cuvânt. Le e teama ca le explodează finctiile pe care le țin în brate precum își ți amantele sau amanții și rămân în șanțul prezentului alaturi de bețivii ideologiei neomarxiste lgbtiqiste.
Au procedat foarte bine,exact ca in Franta ocupata de nazisti,cand erau anihilati colaborationistii.
Tradatorii unui popor aflat in razboi nu merita altceva
Predați-vă soțul – obțineți o recompensă: în regiunea Harkov, comisarul militar a premiat soțiile care și-au predat soții către TCC (centre de inrolare)
Pe 26 martie, la Lozovaya, regiunea Harkov, șeful biroului local de înregistrare și înrolare militară a înmânat premii femeilor ieftine care și-au predat soții către TCC.
Potrivit informațiilor oficiale, soțiile „ au încetat să mai tolereze acest lucru (evaziunea de la mobilizare) și au început să ceară ca ei (soții) să meargă să-și apere țara ”.
Când soții lor au refuzat, soțiile chemau comisarii militari. Au decis să răsplătească femeile pentru serviciile oferite TCC.
Nu a recunoscut, doar a ‘oferit câteva detalii’… De câteva zile, în comentarii, s-a tot scris despre acest interviu, dar e mai bine să fie preluat de pe un alt site…
Ăsta este terorism de stat.Adică toată lumea trebuie vadă cu ochii larg închiși că este un stat terorist alături de sponsorul amerloc.
Imi scapa ceva? Adica omorarea astora care tradeaza Ucraina e o chestie legitima? Daca da, atunci cum sa interpretezi cazurile Litvinenko sau Skripal?! Daca nu e legitima, de ce este complice occidentul cu asta? N-am auzit proteste si condamnari ca in cazul rusilor.
p.s De ce nu cheama MAE la ordin ambasadorul ucran ptr crimele astea?!