Cazul care a oripilat Iașiul și nu numai

Judecătoria Iaşi a aprobat solicitarea procurorilor privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a şefului Serviciului Poliţia Locală Călare Iaşi, Tiberiu Cebotaru.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost reţinut în cursul zilei de miercuri pentru 24 de ore, iar joi a fost adus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. El este acuzat că ar fi violat de mai multe ori o fetiţă în vârstă de 11 ani.

Demersul vine după ce pe 29 martie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a fost înregistrată o plângere formulată de reprezentantul legal al fetiţei, din care reiese posibilitatea săvârşirii mai multor fapte de natură penală, precum „viol în forma continuată”, „agresiune sexuală în formă continuată”, „înşelăciune” şi „exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi”.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada septembrie-octombrie 2022, o persoană de gen masculin, instructor de echitaţie, profitând de rolul său de antrenor şi de vulnerabilitatea persoanei vătămate minore, în vârstă de 11 ani, prin constrângere fizică (ameninţare cu un cuţit) şi psihică, în timpul cursurilor, ar fi supus-o la trei raporturi sexuale, în trei împrejurări diferite. Anterior, în perioada ianuarie 2021 – mai 2022, cu ocazia cursurilor de echitaţie desfăşurate, aceeaşi persoană, profitând de autoritatea sa şi de vulnerabilitatea aceleiaşi persoane vătămate minore, ar fi supus-o pe această la acte de natură sexuală, prin constrângere psihică, atingând-o în zonele intime în timpul cursurilor.

Procurorii susţin totodată că bărbatul ar fi oferit cursuri de echitaţie fără a avea autorizaţie în acest sens, iar în anul 2022 aceeaşi persoană ar fi determinat alte persoane să achiziţioneze un cal, ascunzându-le cumpărătorilor faptul că animalul nu i-ar fi aparţinut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

6 Comentarii

  1. In Olanda, UK si unele orase din SUA, fapta asta l-ar califica pentru postul de profesor/educator de scoala generala/gradinita. Observati ca nicaieri, cel putin in articolul semnat de acest D.N, dar probabil, FOARTE probabil si in rechizitoriu, nu se foloseste termenul de pedofilie, si doar asa, tangential, si despartit prin virgule despre acte sexuale cu un minor. Bine ati venit in republica bananiera a porcusorilor progresisti Soros. Pe de alta parte, poate sa fie doar o facatura a porcusorilor…

  2. Gluma de la Vatican: „Ce îi dai unui pedofil care are totul?” Raspuns: „O altă parohie”. Parafrazand aceasta gluma cu o alta, dati-i omului o alta sectie de politie.. In acelasi topic, Papa Ioan Paul I care se pare ca nu a avut nimic de ascuns [fără pedofilie] dar care s-a întâmplat să fie condus de un pedofil (Black Pope) a ordonat deschiderea Cărților Vaticanului. Când șeful IRA a auzit asta, a sărit în picioare ca muscat de sarpe, spunând: „O, Doamne, Papa tocmai s-a sinucis”. A sunat imediat la Vatican și a cerut pașapoarte pentru oamenii săi. IRA călătorea în mod obișnuit cu pașapoartele Vaticanului, documente diplomatice care descriu misiunea urgentă a preotului. Sunt scrise pe velin [piei de vițel sau de capră] si dețin multă putere, cu preponderenta în țări catolice dar nu numai. Acele Autorități vor închide ochii la o caruta de rachete dacă călătoriți sub Bulele Papale. Ioan Paul I a fost în funcție 33 de zile, murind in patul lui de un probabil infarct, citind linistit, in timp ce marmota invelea ciocolata.

  3. Am informații de la o cunoștință că și în Piatra Neamț e cam la fel, numai că acolo afacerea e făcută de șefii poliției în parteneriat cu clanurile locale cu care conviețuiesc în armonie, într-o famiglie gen Caracal.

  4. Este normal. In Politie sunt angajati acum, FARA VERIFICARE, tot felul de lepre si de banditi. Care lepre si banditi beneficiaza in plus de bani si de tot felul de relatii, ca de ex acest nemernic. S-a renuntat la verificarea profilului moral si al familiei din care provine, al celui care doreste sa se angajeze in Politie.
    Acesta este rezultatul. Am auzit ieri la TV o scuza legata de acest caz a unui reprezentant al Politiei care m-a dat pe spate: ,,Fapta n-a fost savarsita in timpul programului”. Deci pigul este nevinovat. Sa-ti faci cruce +++++++!……[Rumburak]

  5. Masculii cu uniforma de politist, sunt in permanenta excitati si incinsi sexual, cauza fiind grasimea acumulata pe burti, pe falci, pe koor-uri, spinari de bou – din lipsa totala de miscare, obligatorie la categoria de politisti. Sacii cu osanza din politia romana, trebuie urgent scosi la alergat 2-3 ore/zi, dimineata si seara, cantariti precum porcii – zilnic, obligati sa slabeasca si sa le piara cheful permanent de catarat pe femei.

  6. ALOO …………D-LE JUDECTOR………… ATI SOLICITAT LA DOSAR SI REZULTATUL CONSULTARII MEDICALE A DEZAXATULUI SI A SEFILOR LUI……….DACA NU TREBUIE SA VA O CEREM NOI PT. D-VOASTRA ………………..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.