Cazul tinerei găsite moartă pe plajă: Noi descoperiri în anchetă

Un telefon mobil, căşti audio şi o pereche de pantofi sport, bunuri ale tinerei care a fost găsită moartă pe plajă, în staţiunea Mamaia, au fost descoperite pe malul mării, în aproximativ aceeaşi zonă.

Obiectele au fost găsite de o persoană care a anunţat apoi autorităţile, anchetatorii stabilind că acestea au aparţinut tinerei decedate, Laura Roşca, de 34 de ani, din Turda, cunoscută în lumea muzicii drept DJ Lalla.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, nefiind eliminată ipoteza sinuciderii.

În urma primelor verificări efectuate, anchetatorii spun că nu sunt suspiciuni că ar fi vorba de o crimă.

Conform medicilor legişti, cauza morţii tinerei este înecul.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a anunţat pe 28 septembrie, că în jurul orei 10,20, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe plajă, se află cadavrul unei persoane de sex feminin. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă.

Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

10 Comentarii

  1. Pai, cadavrul a fost scos de mare la 600m departare de locul in care „vedeta” a intrat in apa. Evident, demult timp „vedetele” nu se sinucid, ele sunt omorate.

  2. IO, „POSOMORAT” cum sunt IO de Obicei, CRED sincer si ferm, ca a fost UCISA!

    O „PERFECTA” UCIDERE prin „SINUCIDERE”.

    Adica a fost SINUCISA !

  3. I-a fost sete de orice si, ori a beut singura, ori a ajutat-o boschetarii ssdini consumatorii de droguri din zona. Mai este apa in marea neagra😏?

  4. Dumnezeu sa o odihneasca. doresc sufletului ei sa nu se mai intoarca „aici”. fugi, mah, din iad !

  5. Scenariul nu-i coerent. Pantofii : apa marii nu i-ar fi aruncat pe uscat. Sau telefonul si castile. Plus ca tipa nu voia si, cu obiectele ajunse pe uscat, nici n-avea cum sa se sinucida: apa nu era destul de adânca. Ori, din lumea artistica, personajul si-ar fi pus în scena tentativa, ar fi-ncercat sa fie Ofelia, cadavru prezentabil. Ipoteza cu drogurile nu functioneaza, nici ea: în puterea lor, victima, daca singura, n-ar fi ajuns pe plaja, în fata marii, unde sa fi avut un accident. Marea si plaja, pe deasupra, stergând urmele unui scenariu. Daca legistii spun ca tipa s-ar fi-necat, trebuie sa-i fi gasit apa-n plamâni. De mare sau de robinet? Si numai apa? alcool în sânge sau bol alimentar în stomac, nu? Urme de pneuri pe nisip? ori sterse de briza?

  6. S-a terminat cu Azilele Groazei, cu Crevedia,cu 2 Mai,cu FakeDronele .Acum ne-ați prins cu Dj Lala .Prea mult băgat în seamă pentru un personaj/generație veșnic cu selfiuri , veșnic simulând fericirea , postând aiurea din lift sau toaletă.De fapt niște oameni goi pe dinăuntru, nefericiți,incapabili să lege cunoștințe și care sfârșesc de regulă identic .

  7. cand paradisul asta devine intolerabil, iesi spre urmatorul, iar asta e scurtatura. sigur tanara nu si a dorit acest tamtam.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.