Curtea Constituţională a României (CCR) reia discuţiile asupra sesizării formulate de deputaţii PDL privind neconstituţionalitatea prevederilor Hotărârii Legislativului din 30 octombrie privind numirea unor membri ai CNA, după ce săptămâna trecută au amânat dezbaterile.
În 4 decembrie, Biroul Permanent al Senatului a luat în discuţie sesizarea pe care 53 de deputaţi PDL au transmis-o Curţii Constituţionale cu privire la numirea unor membri ai CNA, majoritatea membrilor conducerii Camerei superioare a Parlamentului susţinând că aceasta s-a făcut cu respectarea legii.
Secretarul democrat-liberal al Senatului, Gheorghe David, declara atunci că BP s-a exprimat prin vot în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor legale privind numirile în CNA, toţi membrii opoziţiei din conducerea forului legislativ votând împotrivă, pe motiv că numirea membrilor respectivi s-a realizat prin încălcarea Constituţiei.
Punctul de vedere al Senatului a fost transmis Curţii Constituţionale.