CCR și Academia Română au devenit principalele susținătoare ale plagiatului

S-o spunem din capul locului: „Sistemul” este hotărît să facă orice pentru a mușamaliza plagiatul incontestabil al lui Nicolae Ciucă, premierul României! Cînd spun orice, înseamnă chiar orice, adică inclusiv încălcarea legii, schimbarea normelor, minciuna și chiar amenințarea celor care nu înțeleg că Nicolae Ciucă face parte dintr-un plan al cuiva hotărît să meargă pe mîna lui.

Într-o societate normală, nimeni n-ar îndrăzni să forțeze lucrurile într-atît doar de dragul unui om care se dovedește a fi sluga perfectă a Sistemului. Sînt cazuri celebre care dovedesc acest lucru: Karl-Theodor zu Guttenberg, ministrul Economiei din Germania, sau Pal Schmitt, președintele Ungariei, care și-au dat imediat demisia în fața acuzațiilor de plagiat în tezele de doctorat.

Două evenimente petrecute recent la noi confirmă că Sistemul este încă jucător decisiv în viața politică și chiar în Justiție, ingerințele lui devenind atît de clare că sînt considerate de opinia publică „banale”.

Ultimul este reacția de neînțeles a președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, pe care am aflat-o din editorialul „Președintele Academiei, în sprijinul plagiatorilor”, scris de Cornel Nistorescu. Ioan Aurel Pop a scris undeva despre CNATDCU că „este o instituție anacronică și sunt de acord că trebuie desființată”! Înțeleg că declarația aceasta, de o gravitate maximă a fost făcută în 22 iulie a.c. și a trecut ca rața prin baltă, fără să nască reacțiile normale de protest.

Mai mult chiar, această declarație a fost, de fapt, un mesaj transmis pe WhatsApp de către Ioan Aurel Pop tuturor rectorilor din România!

Deci și lui Dan Marcel Iliescu, rectorul Universității Ovidius din Constanța, despre plagiatul căruia „Cotidianul” a publicat un întreg serial! Vă dați seama ce satisfacție a avut cel mai mare plagiator din mediul universitar cînd a primit acel mesaj de la președintele Academiei Române și ce palmă pe obraz am simțit noi, cei care i-am dezvăluit hoția?

Așa se explică și faptul că, în ciuda sesizării CNATDCU de către mai multe persoane, instituția a răspuns evaziv, neavînd curajul să-și îndeplinească rolul. Cum să mai analizezi o teză și să dai verdict de plagiat, din moment ce însuși președintele Academiei Române cere desființarea instituției?

Reacția lui Ioan Aurel Pop are însă o explicație, pe care Cornel Nistorescu a sintetizat-o într-o frază: „În plină discuție despre plagiat, în centrul atenției fiind dosarul de plagiat al generalului în rezervă Nicolae Ciucă, prim-ministru, președintele Academiei Române zice că instituția pe care a condus-o (CNATDCU) este ”anacronică” și că ”sunt de acord că trebuie desființată”.

Și, într-adevăr, acesta este scopul campaniei împotriva CNTDCU (instituție care, între noi fie vorba, n-a făcut mai nimic pentru a stopa flagelul plagiatului): mușamalizarea „Cazului Nicolae Ciucă, plagiator”! Nu știu și nici nu mă interesează ce planuri are Sistemul cu Nicolae Ciucă, dar e bine să știe că poate azi sau mîine va reuși să-l promoveze și să-l folosească ici-colo, dar cîndva va veni vremea scadenței, căci acuzația de „hoț de texte”, de „furt-furt”, cum spunea Gabriel Liiceanu, alt plagiator celebru, îl va urmări toată viața.

Însă, înainte de declarația stupidă a lui Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a fost Decizia CCR din 8 iunie a.c., prin care titlul de doctor obținut cu o teză de doctorat plagiată va putea fi retras doar înainte ca ministrul Educației să semneze ordinul de ministru prin care atribuie titlul de doctor. Adică, așa cum spune Emilia Șercan: „Ce s-a plagiat până acum rămâne bun plagiat”!

Merită analizate și doctoratele membrilor CCR pentru a elimina orice suspiciune legată de interesele posibile în luarea acestei decizii absurde.

Așadar, a fost mai întîi decizia CCR, dată de „doctorii” din Curtea Constituțională, urmată apoi de declarația președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, ceea ce, pentru oricine, ar arăta dimensiunea fenomenului de plagiat, din moment ce instituții atît de respectabile se compromit cu astfel de decizii care le șubrezesc ștaiful.

Dar de ce să fi făcut însuși președintele Academiei Române un asemenea pas? Exact aceasta a fost și întrebarea pe care și-a pus-o Cornel Nistorescu în editorialul citat, iar răspunsul său ne scutește de alte observații: „A primit mesaje, rugăminți sau ordine de la cei care ar putea fi descoperiți sau de la cei care ar putea fi judecați? Să nu uităm că istoricul Ioan Aurel Pop a fost părintele transformării lui Florian Coldea în profesor asociat al Universității pe care a condus-o. Și tot el ar fi beneficiat de sprijinul generalului pentru preluarea șefiei la Academia Română”.

Așa se face că toți plagiatorii, mai mari sau mai mici, simpli profesori sau rectori ai unor universități, așteaptă cu sufletul la gură trecerea noii Legi a Educației, care parafează plagiatul ca normă, pentru a răsufla apoi ușurați.

După aceea, noi, cei care am deconspirat sau vom deconspira furturile lor, vom fi buni de trimis în instanță pentru a plăti plagiatorilor și despăgubiri pentru că le-am șifonat imaginea de „hoți nevinovați”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ion Spânu 1818 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. asa cum pe invingatori ii vezi de la inceput, asa ii vezi si pe tradatori si pe ticalosi. de cand intra pe „functze” atunci isi arata „talentul”….

  2. Cei doi doftori academiceni ? din poza dau onorul la plagiat? Au prins un ins cu copiuța cu restul de zeci de mii de „doctori” ce-i faci. Mai bine le anulezi pe toate si nu le nai remunerezi si dispare nevoia de maculatură doctorală si diplome care nu fac nici cat suportul de hartie ca valoare. Sa fim seriosi ai consecventi. Facultatea la Biotera sau doctorat tot pe acolo vine. Sau alta frectie securistica studii de scuritate la academia SRI suna pompos dar aceiasi valoare cu plagiatul sa aiba omul o hartie la mana.

  3. Riscul e ca România universitară și Cercetarea să nu mai fie luate în serios de Occident.

  4. Peştii de la cap se împut, dar de la coadă se curăţă…
    Întrucât zicala nu s-au aplicat inca în România și nu s-a început curățenia de jos în sus, in niciun domeniu, vom trăi ani și ani cu … capete împuțite !
    Spre a completa titlul articolului, gândiți-vă cine sunt președinții CCR / Academiei Române?

  5. Ministrii USR si-au gasit diplomele prin Austria?
    Cîțu mare doctor finanțist a propulsat economia pe trambulina. Parteq prosta acum vine aterizarea cu capul in jos fara parasuta.

  6. Peștele de la cap se impute,. nu vi se pare clar,.. Iar in acest caz românesc sunt pești mai mari ca ciuca,. care duhnesc..

  7. Ăsta e modelul,prototipul programului românia educată și normală a dlui Iohannis!!..
    Tipul analfabetului funcțional ridicat la rang de prim ministru!!!

  8. Domnilor, societatea civila in România
    ori doarme ori e in comă.
    În țara asta totul e putred ! Depopularea masivă e in plin progres.
    Anul 2021 e primul an când numărul de noi născuți în diaspora românească
    a fost mai mare decat cel din România!
    Aici ne-au adus trădătorii care au condus și conduc România.
    ACADEMIA ROMÂNĂ,UNIVERSITATILE, PROFESORII,STUDENTII,etc ce fac acum cand țara e prăbușita și împinsă in prăpastie?
    De la ACADEMIA ROMÂNĂ SI MEDIUL INIVERSITAR ASTEPTAM O ACTIUNE CONCRETĂ IN VEDEREA STOPĂRII PRABUSIRII ȚĂRII! E DE NEITELES PASIVITATEA ACADEMIEI.
    S-a înstrăinat totul pe nimic,s-a
    indatorat România pe cateva decenii.
    Totul e in haos,nimic nu functioneaza
    normal.
    Dar cine sunt autorii dezastrului?
    Cei care iau decizii in numele nostru; parlamentul,guvernul,președintele și partea corupta din justitie .
    Dacă acest trend criminal continuă in maximum 15-20 de ani România se poate dezintegrarea ca stat. ATENTIE LA TRANSILVANIA ! CiNE O CURTEAZA?
    PS. Am folosit cuvântul trădători.
    Sa privim ce s-a întâmplat în România din anul 2000 până azi!
    Decidenti la vârf: Adrian Năstase, Băsescu,Iohannis, CIUCĂ si niște oameni din servicii( de exemplu ,Coldea,Maior, etc) si multi altii din eșaloanele inferioare.
    Opera acestor decidenti este inrobirea țării capitalului străin si priponirea României în coada Europei. Băncile străine din România
    jecmanesc populatia si statul român prin dobânzi aberante și inginerii de ascundere(diminuiaza profitul până la zero) a profitului pe care-l exportă .
    COLONIE FĂRĂ NICIUN DUBIU !
    PS.Iohanis a facut din PNL o cârpă de șters pe JOS. Atâta demnitate au avut penelistii decidenti încât șterg podelile la ordinul diletantului ageamiu! RUSINE MARE !

  9. Articol corect ! ORICE cetatean roman cinstit si mediu informat , stie ca CCR este ocrotitoarea infractorilor politicieni— dar profita toti infractori ! Constitutia este jucarie … sub o aparenta de legalitate ei dau orice Decizie asa cum le convine . EX. – Judeca litigii de munca ( drepturi salariale si pensii speciale ) aflindu-se intr-un urias conflict de interese , multi fiind beneficiari ai ambelor drepturi ! Dar la ei nu conteaza ! ASA ca este absolut normal ca CCR se plaseaza de partea infractorilor si de aceasta data . Nu au teama de mimic , dar sa vedem pina unde ? Este bine totusi , ca ziaristi importanti semnaleaza cu revolta aceste abuzuri incredibile intr-un stat de drept , SPANU , NISTORESCU , TAPALAGA , EMILIA SERCAN !

  10. Cei care si-au plagiat lucrarile de doctorat sint din start considerati hoti si persoane capabile sa faca tot felul de ilegalitati in viata lor ,asa ca astia nici nu ar mai avea ce sa caute in politica si bine inteles sa nici nu poata face parte din structurile de conducere ale Romaniei.Este vechiul proverb romanesc : cine fura astazi un ou ,maine fura un bou.Legea din Romania ar trebuii sa fie cit se poate de severa la asa ceva pt. ca persoana care si-a permis sa plagieze ,este in stare sa faca si alte falsuri in cariera lui profesionala.Are nevoe Romania de asemenea persoane care fura, sau fac falsuri in acte ?

  11. Domnul Ioan Aurel Pop nu are nimic de spus fata de aceasta campanie, furibunda, care vizeaza nu numai persoana sa dar si insasi institutia Academiei Romane?

    Intreb pentru ca un forumist, anume ics, care publica repetat comentarii vadit antiromanesti, a exprimat dubii asupra profesionalismului domnie sale, spunind ca acesta vorbeste in nationalisme scabroase. Poate ca acest calificativ il onoreaza, odata ce acelasi forumist ii insulta la fel pe Iorga si Giurescu.

    Nimeni, nici un om de buna credinta, nu poate sustine plagiatul, dar desfiintarea unei institutii, cu rezultate indoielnice in combaterea acestui fenomen, nu inseamna automat apararea plagiatului.

    Daca ii desfiintam ca oameni de stiinta pe Ioan Aurel Pop, Iorga, Giurescu, pe cine promovam in schimb, pe ‘demitizatorii’ Lucian Boia, Horia Roman Patapievici sau Vasile Stati?

  12. „Pestii” din România, Joha, Gorghiu, Ciolacu, Ciucă împreună cu adunătura lui „guvernamentală”, Hellvig etc … desi sunt toti plevușcă, trebuie „curățați” de urgență !

  13. Orice plagiat trebuie condamnat cu consecințe juridice, etice și profesionale. Plagiatul este un furt, indiferent de dimensiunea lui. De aceea, trebuie o lege clară care să definească și să condamne plagiatul. Eu apăr doctoratul ca formă de perfectionare și rafinare științifică, profesională și culturală. E o decorație pe care trebuie să o poarte doar cei merituoși. Este și trebuie să rămînă un exercițiu de studiu, de aprofundare și de perfecționare.
    Pentru cei care nu știu, trebuie să spun că doctorandul are obligația să prezinte periodic pe parcursul doctoranturii, ca urmare a cercetării efectuate, lucrările științifice elaborate și publicate în reviste de specialitate. De altfel, anterior susținerii tezei, doctorandul trebuie să producă o listă cu cel puțin 5 lucrări științifice publicate în reviste științifice de prestigiu din țară și străinătate. Lista aceasta, concluziile și recomandările formulate de doctorand fac parte integrantă din lucrarea depusă ca teză de doctorat pentru aprobare și validare de comisia de specialitate la nivel național. Adică de CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare), pe care foarte mulți rectori, inclusiv președintele Academiei Române, vor să-l desființeze. Ce rușine!
    Domnilor, NU!, Nu-l desființați, domnilor ! Dimpotrivă, din rol consultativ daț-i rolul cuvenit de analizator competent și impartial. Și atunci vor dispărea plagiatele. De asemenea, titlul de doctor să fie plătit doar pentru cei care lucrează în învățământ și în unități de cercetare științifică. Dacă persoana cu doctorat primește o funcție politică sau va activa într-un alt domeniu, plata aceasta încetează.
    Asta trebuie să faci, domnule Ministru Câmpeanu, nu să aperi plagiatorii!

  14. Urmare roerganizarii daca cele 2 proiecte trec in parlament, reorganizarea va consta in aceea ca plagiatele vor fi de comeptenta Comisiilor de etică ce funcționează în cadrul instituțiilor de învățământ superior, pentru soluționarea sesizărilor privind abaterile de la normele de etică și deontologie profesională în obținerea titlurilor universitare,mai departe va fi CNDU ce va admite sau repsinde contes.si va mentine decizia de plagiat etc.In ultima instanta se va ajunge la instanta ceea ce zic ca este f.democratic,orice persoana poate contesta si interveni in semnalarea plagiatului etc.
    Plagiatele de pina la modificari vor fi solt dupa legea in vigoare la data lor, deci cea veche ,deci nu pot fi invinovatiti cei ce le-au semnalat ,in justitie.
    Fenomenul plagiatului a devenit aberant,un comert desantat si uimitor este ca nu se vede,nu se vede evaluarea pagubei imense ce se produce prin finantarea falsurilor, disparind orice urma a rasp.materiale prin imputarea prejudicilor etc.Si pe baza de bun simt se puteau face recupserari,prin renuntare si restituire benevola, a disaprut orice fel de raspundere a gastilor corupte inclusiv a „intelectualilor”instruiti tocmai pt a fi corecti si etici!
    Nu se poate sparge nici zidul contruit de CCR in apararea pensiilor speciale, chiar daca bugetul national se clatina, se face o siterie intreaga pe crize,Isarescu iese si pledeaza pt.monetarismul implantat Romaniei, cu nerusinare,valuta zboara spre Caimacan! Chair Ciuca acoperit de fals si deci de infractiune, situat in virf conlucreaza la o complicitate a sistemului abuziv,corupt,mincinos tradator ,impotriva legii si a propriului popor .

  15. Vă rog să mă scuzati că revin.Dar ca să ieșim odată din mocirla lașității naționale, trebuie demascați, la fel de virulent, Ponta, Koveși, Oprea, cei din Academia de Poliție și câți or mai fi prin alte universități. De stat și particulare…
    Apoi, trebuie demascați magistrații care le-au luat apărarea. O doamnă judecător, prin justificarea dată pentru dl Prim Ministru, și-a bătut joc de noi. Pur și simplu! Aș ruga ziariștii să-i intrebe pe plagiatori care au fost experimentele științifice pe baza cărora și-au elaborat teza. Spunea cineva că tezele militarilor au un anumit specific. Fals. Metodologia științifică trebuie să fie aceeași. Felicitări doamnei Emilia Sercan.

  16. In sfarsit, D-le Spanu, un articol care va face cinste!
    In legatura cu unele comentarii, este un sacrilegiu sa-l compari pe Ioan Aurel Pop cu Iorga. IAP este un securist ajutat de Coldea sa ajunga in functiile actuale. Este o rusine pentru Academia Romana ca l-a reales ca presedinte, dar: „Male parte, male dilabantur” – Cele rau nascute, rau sfarsesc – Cornelius Naevius (270 – 200 inainte de Christos).

  17. @Aga: Nu a fost o caomparatie ci o insiruire. Sacrilegiul este denigrarea celor care apara identitatea romaneasca, indiferent spatiul geografic si temporal. Se pare ca acest aspect v-a scapat, in virtutea alunecarii pe mantra securismului.

  18. Sper ca romanii sa inteleaga acum cam cine este acest domn, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.

  19. Papagalul ala drapat in culorile scirboase ale Ucrainei (deja, dupa PDL-ul betivanului Basescu si ale mascariciului Zelenski, am inceput sa am alergie la combinatia galben/albastru !) si cu un dosar cu șină pe cap nu stiu cine e, dar Ciuca are exact postura soldatului Svejk, rapitor de cîini si specialist in „fentarea armatei” !

  20. Dupa cum spunea Petru Maior (nu, nu face parte din clanul Maior !), „măgariu pre măgariu scarpină”, eu de abia astept ziua in care vor aparea plagiatele dupa lucrari plagiate !

  21. Fara Prostocrati și Cleptocrati in functii publice. Cu ei in frunte Romania a ajuns un stat esuat vorba Navetistului.

  22. Domnule Spanu si domnule Nistorescu,
    pentru a intelege un organism precum CNADTCU trebuie sa aveti tabloul complet. Spre exemplu, nu ar strica sa stiti ca sunt teze de doctorat care sunt blocate de CNADTCU de mai bine de doi ani de zile si ca sunt comisii, precum cea de matematica, care nu au criterii pentru evaluarea tezelor (ceea ce conduce la un grad ridicat de subiectivitate).

  23. Cat timp folosim plagiatul exclusiv ca arma politica, rezultatul final este bagatelizarea flagelului in ochii majoritatii romanilor. De fapt asta s-a si reusit pana acum. Cazuri celebre ca Ponta, Cheoveshi etc s-au fasait rusinos dar se continua propagandistic reteta. Este evident ca nu starpirea flagelului national se are in vedere ci compromiterea individuala a unor indivizi. Fara nici un rezultat real insa.

  24. ASA CUM NU SE PLATESC SPORURI LA SALARIU PT DIPLOMELE DE ABSOLVIRE A LICEULUI SI A FACULTATII TOT LA FEL SA NU SE ACORDE NICI UN SPOR LA SALARIU PENTRU DOCTORAT SI CU ASTA BASTA .
    SA VEDEM ATUNCI DACA MAI INTERESEAZA PE IMPOSTORI TITLU SAU DIPLOMA DE DOCTORAT…..

  25. Este evident că totul are legătură cu premierul Nicolae Ciucă asupra căruia planează acuzatia de plagiat a tezei sale de doctorat. Numai că, in loc să lase Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care este singurul organism specializat al Ministerului Educației, in stabilirea si emitereaunui un verdict oficial de plagiat, Ciucă a dat în judecată propriul guvern, adică ministerul Educației, cerând suspendarea a 3 sesizări prin care lucrarea sa de doctorat a fost reclamată pentru plagiat la CNATDCU. Iar Parchetul General a declanșat o investigație cu privire la teza de doctorat a lui Ciucă, cu care prilej, procurorii PG au confiscat toate documentele referitoare la studiile premierului și dosarul de analiză a acuzelor de plagiat. Astfel încât, în clipa de față nimeni nu poate să vadă teza lui Ciucă, CNATDCU nu poate acționa, iar Parchetul General tace mâlc. Cel puțin anul acesta, nu se va face niciun pas semnificativ în anchetă. Aceasta denotă încă o dată, dacă mai era nevoie că generalul Ciucă are ceva de ascuns in legătură cu plagiatul. Păcat că, in loc să combată plagiatul prin toate mijloacele, se găsesc unii precum Presedintele Academiei I.A.Pop care să pună umărul la musamalizarea furtului intelectual.
    (Vezi: https://www.edupedu.ro/iesire-in-decor-a-presedintelui-academiei-romane-care-conduce-de-3-ani-si-institutia-cheie-in-solutionarea-plagiatelor-ioan-aurel-pop-cnatdcu-este-o-institutie-anacronica-si-sunt-de-acord-ca-trebui/)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.