CE a declanşat procedura de infringement împotriva României

Secretarul de stat în MFP Gheorghe Gherghina a declarat miercuri că CE a declanşat împotriva României procedura de infringement, atenţionând asupra OUG 50.

Boc: CE a transmis o scrisoare pentru OUG 50

De cotidianul.ro - Autor
CE a declanşat procedura de infringement împotriva României

Secretarul de stat în MFP Gheorghe Gherghina a declarat miercuri că CE a declanşat împotriva României procedura de infringement, atenţionând asupra OUG 50.

Boc: CE a transmis o scrisoare pentru OUG 50

Secretarul de stat în MFP Gheorghe Gherghina a declarat miercuri că CE a declanşat împotriva României procedura de infringement, atenţionând asupra OUG 50.

„S-a declanşat din partea Comisiei Europene procedura de infringement. În aceste condiţii, noi, ca să putem să luăm tranşa de 1,2 miliarde de euro de la Comisie, am dat imediat raportul dvs (al Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor – n.r.) cu OUG 50 să ne spună care este punctul dânşilor de vedere, dacă ne pot elibera tranşa în condiţiile în care se aprobă aceste amendamente la OUG sau nu ne pot acorda tranşa”, a spus Gherghina, citat de NewsIn, într-o intervenţie în Comisia de buget-finanţe din Cameră.

Potrivit secretarului de stat din MFP, CE a comunicat modificările pe care le susţine la raport, amendamente care au fost adoptate în Comisia de buget-finanţe din Cameră.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a anunţat miercuri, după şedinţa Executivului în care a fost aprobată Scrisoarea suplimentară de intenţie cu FMI şi Memorandumul suplimentar de înţelegere cu Comisia Europeană, că în vederea accesării celei de-a patra tranşe de împrumut în valoare de 1,2 miliarde de euro au fost agreate o serie de acţiuni preliminare printre care aprobarea bugetului pe 2011, aprobarea legislaţiei privind salarizarea unitară în sectorul public, legea pensiilor, dar şi conlucrarea cu Parlamentul pentru amendarea Ordonanţei 50/2010 privind contractele de credit, astfel încât aceasta să asigure transparenţa şi să protejeze drepturile consumatorilor, susţinând, în acelaşi timp, stabilitatea sistemului financiar, şi asigurând conformitatea cu prevederile Directivei UE privind contractele de credit pentru consumatori.

Comisia de Buget Finanţe şi Bănci a adoptat un amendament la OUG 50/2010 privind creditele populaţiei, potrivit căruia clienţii care nu au înregistrat întârzieri mai mari de 45 de zile la plata vor beneficia, dacă solicită refinanţarea creditului la aceeaşi bancă, de toate condiţiile noii oferte privind împrumuturile, nu vor plăti comision de analiză a dosarului şi nu vor trece printr-o reevaluare a riscului sau a garanţiilor.

Prin acest amendament, deputaţii au încercat să găsească o soluţie care să compenseze eliminarea din sfera aplicării OUG 50/2010 a creditelor în derulare la data intrării în vigoare a actului normativ.

Varianta aleasă de deputaţii ar putea pune însă mari probleme în reluarea finanţării populaţiei, pentru că decizia naturală a instituţiilor de credit va fi de creştere a costurilor la noile oferte de creditare pentru a-şi proteja veniturile din portofoliu existent.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.