Ce a mai născocit PSD în cazul TVR

Preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Georgică Severin (PSD), a depus un proiect de lege care prevede separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general al TVR.

”Principala intervenţie legislativă constă în separarea celor două funcţii: cea de preşedinte al consiliului de administraţie de cea de director general. Directorul general urmează să fie selectat în urma unui concurs de proiecte de management şi, în cursul mandatului său de conducere, bine definit, va avea autonomie decizională, dar va da socoteală de buna administrare a societăţii în faţa consiliului de administraţie. În cazul unui management defectuos flagrant, al neîndeplinirii indicatorilor de performanţă stabiliţi prin contractul de management, directorul general va putea fi schimbat din funcţie, prin votul consiliului de administraţie, înaintea de expirarea mandatului”, se arată în expunerea de motive a proiectului propus de Severin, consultat de agenția Mediafax.

În actuala formă a legii, conducerea TVR este asigurată preşedintele director-general, care este şi preşedinte al consiliului de administraţie, numit prin votul Parlamentului. În varianta senatorului PSD, funcţia de director general va fi ocupată fără a avea nevoie de avizul Parlamentului.

Mandatul directorului general este, potrivit iniţiativei, de patru ani, iar criteriile de participare, selecţie şi evaluare ale candidaţilor pentru funcţia de director general vor fi stabilite de către consiliul de administraţie.

Directorul general nu va fi membru al consiliului de administraţie. El poate participa la şedinţe, însă nu are drept de vot. De asemenea, în noul proiect de lege se prevede şi nivelul de salarizare al directorului general. ”Salariul brut lunar al directorului general se stabileşte prin contractul de management. Salariul este alcătuit dintr-o indemnizaţie la nivelul celei de secretar de stat, la care se adaugă un spor de până la 75% din aceasta, în funcţie de complexitatea proiectului de management”, se mai arată în proiectul de lege.

Printre atribuţiile directorului general se numără conducerea operativă a societăţii, dar şi conducerea lucrărilor comitetului director. De asemenea, directorul general ”supune spre aprobare consiliului de administraţie strategia de dezvoltare a SRR, respectiv, a SRTV, precum şi structura generală a programelor, astfel cum a fost elaborată de comitetul director, şi coordonează implementarea acestora”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.