Nu se aștepta nimeni la această conferință de presă pe nepusă masă. Joi seara s-au tîrît negocierile și cu prezența președintelui Nicușor Dan și cu tot nivelul participării s-a terminat în coadă de pește. Vineri a apărut doar zvonul cu Ionuț Dumitru, posibil premier tehnocrat, și s-a adăugat o contră (reală sau imaginară) la adresa conducerii PSD.
Ce noutate să mai apară? Ce bombă, ce strîmbă, ce gulguță? Am urmărit cu pixul și cu calculatorul deschis toată conferința de presă a lui Ilie Bolojan pînă cînd discursul său a fost înecat de calupurile de publicitate. După care neașteptata conferință de presă a dispărut. Nu știm dacă Ilie Bolojan o mai fi anunțat ceva, dacă o fi strecurat o informație importantă prin răspunsurile la întrebări.
Adevărul este că Ilie Bolojan a tras prea mult de datele situației dificile (ca să nu zic dezastruoase) a vistieriei statului român. Oricum, cea mai mare parte a populației știa și știe destul de bine care sunt cheltuielile bugetare, care este situația datoriilor, cum cresc procentele dobînzilor cu care România se mai împrumută, cît este deficitul bugetar, pînă unde ni se cere să-l coborîm și ce am putea face. Dacă Ilie Bolojan a vrut să dea un puternic semnal de alarmă, conferința lui n-a fost decît pleonastică pe o situație deja cunoscută. Semnale de alarmă se tot lansează săptămînal de luni și ani și țara tot așa a rămas.
Din toate cele spuse de Ilie Bolojan trebuie reținut faptul că taxele și impozitele au trecut pe primul lor, iar diminuarea investițiilor și reducerile de personal bugetar au ajuns pe locul doi și trei. Reducerile cer audit, acte normative, procese și mănîncă timp. Lupta cu birocrația statului care se apără poate dura un an, doi, trei, Dumnezeu știe cît.
Doar din această rocadă a măsurilor înțelegem un lucru. Situația este groasă de tot. Ceea ce bănuiam. Urgența plana și ea de o bună bucată de vreme. Deci rostul conferinței de presă trebuie căutat în altă parte. Faptul că negocierile n-au dus la nici un rezultat ne arată că pro-europenismul patrulaterului prefăcut era mai mult o lozincă electorală care s-a udat și s-a rupt la întîlnirea cu interesele personale și de partid. Pur și simplu nu mai funcționează.
Promisiunea cu Bolojan premier se clatină și ea. A fost și aceasta doar o promisiune electorală. În fața luptei pentru putere și a prevederilor Constituției chiar dă să cadă. De ce să iasă din joc pentru a face din puterea executivă drept cadou unui partid sosit pe locul trei la sfîrșitul alegerilor parlamentare? Așa, de prietenie europeană, de simpatie?
Zicea Ilie Bolojan în deschiderea conferinței că se impune o prezentare onestă a situației în care se află țara. Bine că n-a invocat și sinceritatea pentru a ne pune în situația obligatorie de a ne îndoi. Onestitatea și sinceritatea sunt valori morale fără prea mare eficiență în politică, chiar și în țări cu pretenții mai serioase. Țin doar la declarații televizate și la promisiunile electorale.
Încep să cred că prietenia cu care PSD și PNL ne-au înșelat în destule împrejurări și formule de guvernare geme din răsputeri sau stă să crape la puținele sale legături care mai există. PSD-ul vrea mai departe o halcă de putere, iar Ilie Bolojan vrea întregul mandat, nu doar o jumătate din el. Pretențiile nu se pupă și gata.
Ieșirea președintelui PNL fără să pomenească ceva de partid spune și ea ceva. Mai mult decît „noi” n-a putut zice, fără să se înțeleagă bine dacă este un plural al majestății sau o trimitere la conducerea PNL. Ce să zică și ce să arate? Pe Hubert Thuma la braț cu Pandele, pe bradul de Iulian Dumitrescu transformat din stîlp liberal în proptea de celulă în penitenciar? Pe Sebastian Burduja, nespus de caraghios cu casca de electrician pe cap fredonînd succese pe lîngă o stație de transformare a tensiunii? Înaintașul grupului de sforari, învîrteli și afaceri (Adriean Videanu, Miky Șpagă și Marinel Burduja) vrea să fie văzut în peisaj exact în chinurile facerii de guvern pentru a poza în mare făcător de bine și de prețuri la energia electrică. Grupul sforarilor îl vrea mai departe ministru, că de nu taie „susținerea”.
Coferința de presă a lui Ilie Bolojan s-a vrut mai degrabă o reafirmare de disponibilitate, o manifestare de om care știe și poate și vrea să își asume. A fost ca un pas în față, ca o etalare de portret, ca o reașezare în agenda publică într-o perioadă în care se caută și se duc lupte pentru un premier și pentru o formulă de guvernare.
După felul în care lătrăii anti-PSD s-au grăbit să hămăie toată după-amiaza pe la televiziuni, chiar am înțeles că pro-europenii se mănîncă la negocieri mai ceva ca șoarecele și pisica. Și se zbat pentru o împărțeală.
„Să conduci cu o mână de fier într-o mănuşă de catifea.” Carol I
” doresc să las Tarii, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene: m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să împlinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni…” din testamentul lui Carol I