Ce-ai făcut, Boloș? Ministrul fondurilor europene, acuzat de conflict de interese

Europarlamentarul USR Cristian Ghinea susține că actualul ministru al fondurilor europene, Marcel Boloș, se află în conflict de interese atât potrivit legislației românești dar, mai ales, potrivit Regulamentului European.

„Situația poate afecta grav întreg sistemul de gestionare a fondurilor pe care Boloș îl propune astăzi: orice audit ulterior al Comisiei Europene poate suspenda Programele Operaționale pentru că au fost create de o persoană în vădit conflict de interese. Marcel Boloș trebuie să se retragă sau să fie retras imediat de la conducerea ministerului și din orice formulă de pregătire a cadrului financiar 2021 – 2027”, spune Cristian Ghinea, într-un comunicat de presă.

„Pe scurt, Marcel Boloș are două posturi de director blocate în instituții care ar urma, potrivit propunerii sale – în calitate de ministru – să primească putere crescută de decizie în următorul cadru financiar 2021-2027.

Mai exact, Boloș este director la Organismul Intermediar de la Ministerul Transporturilor, unde și-a înghețat poziția pentru a se muta director la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest. Acolo și-a înghețat poziția ca să vină ministru.

Atât Ministerul Transporturilor cât și ADR ar urma să primească un nou statut, cu putere mare de decizie în cadrul financiar 2021-2027, și anume să devină Autorități de Management pentru Programul de Transport, respectiv, unul din programele regionale.

Dacă în cazul ADR, mai sunt și alți beneficiari, în cazul AM Transport, Boloș e singurul beneficiar posibil, el ocupând un post de director în minister peste direcția care se ocupă de fonduri europene. Această direcție ar urma să fie ridicată la nivel de Autoritate de Management, iar directorul Boloș să devină director general.

Iar această decizie este luată de Marcel Boloș, din scaunul de ministru.

Este un evident conflict de interese și Marcel Boloș recunoaște implicit acest lucru dat fiind că a decis, pe ultima sută de metri, să nu semneze el însuși Memorandumul. Asta după ce a întrebat Agenția Națională de Integritate dacă se află în conflict de interese.

Ca urmare a răspunsului primit de la ANI, premierul Orban a delegat unui secretar de stat dreptul de a semna memorandumul privind organizarea sistemului de management al fondurilor europene 2021 – 2027”, se mai arată în comunicatul citat.

”Însă noul memorandum, pe care l-am văzut, nu schimbă cu nimic propunerile făcute în memorandumul din decembrie, sunt fix aceleași propuneri. Îl provoc pe ministrul Boloș să publice acest document, este inacceptabil să nu avem în consultare publică un document care organizează cheltuirea a 30 de miliarde de euro bani europeni. Delegarea semnăturii nu șterge conflictul de interese. Marcel Boloș încearcă să ocolească legea românească a conflictului de interese, dar Regulamentul european este mult mai explicti și vorbește și despre pregătirea actelor de decizie. E evident că Boloș, care a promovat aceleași propuneri în decembrie, a fost implicat în decizie și se găsește în conflict de interese. Regulamentul european e direct aplicabil și are prioritate când e vorba despre fonduri europene. Marcel Boloș, care a făcut aceste propuneri, trebuie să își dea demisia din ambele funcții de director, rămânând de facto cu o interdicție de a le reocupa până în ultimul an în care vor putea cheltui banii europeni, adică 2029 sau 2030*. E singura modalitate de a nu pune în pericol programele operaționale în fața unui viitor audit al Comisiei și al Curții de Audit europene. Asta, dacă rămân propunerile făcute de Boloș. Cel mai bine e să reluăm procesul de analiză și să avem soluții realiste, nu făcute ca să servească o sinecură pentru cariera post-ministerială”, a mai explicat Cristian Ghinea.

„Fac apel la premierul desemnat Florin Cîțu să ia în considerare imensul deserviciu pe care Marcel Boloș îl face PNL și să nu îl mai includă în noua echipă de miniștri”, a mai spus Cristian Ghinea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Cât tam-tam primitiv cu baronii PSD și câtă ipocrizie UE și Ambasada USA inclusiv noul ambasador în demonizarea PSD privind gestionarea banilor adicâ “corupția”. Ce se întâmplă în actuala guvernare PNL Iohannis nu e jaf e un fel de naționalizare pentru privații din țară sau Occident a baniLor Armatei, ai Sanătății și a Fondurilor europene!

  2. „Guvernul meu” de bandiți nenorociți. Tinerii frumosi liberi si tembeli, unde sunteti? Asta este Romania normala la care ati visat?

  3. Parca USR ar fi in opozitie cu PNL…..Nu erau impreuna ? De ce nu i spuneti ministrului direct ? Sau PNL/ului ? Inca nu a facut nimic ilegal Dl Bolos. Nimic nu va convine…..

  4. Inca nu s-au trezit ca sunt in guvern pentru administrarea tarii, astia? Tot critica, tot se cearta de parca incearca sa rastoarne un guvern! Nu au nicio legatura cu traitorii din Romania!

  5. Pai … daca tilharu’ asta si-a „inghetat” doua posturi (culmea paradoxului, asta ca sa se poata intoarce oricind, „in caz de ceva”, la caldurica !), eu zic sa-l inghetam si pe Bolos ! Asta daca nu, pentru posterioritate, nu prefera un borcan cu formol, la Muzeul Antipa, cu eticheta „BB” … Nu, nu e vorba de „Brigitte Bardot”, ci de „Balsoi Bandit”

  6. Acesta este efectul de seră care rezidă din suma corpurilor din PNL, UE, USA. Ce mai tam tam făceau #rezistii si postacii cu rusii, Sputnik. De, cant esti frate cu hotii,din asa zisele democratii consolidate, nu se pune. Nu se pune nici de iesiri in strada,nici de jandarmi care agrrseaza, nici de pisici moarte, nici de interdicție la vize, nici de gargara bolșevică LGBG’ista cu parfum de UE.
    Jigodiilor dau sfaturi despre coruptie in timp ce coruptie e , însăși,modul lor de viata, haremul in care se desfata, sifidand bunul simt si morala creștină cu aerele unui Licifer modern, moralizator.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.