Fostul avocat al Alinei Bica, Laura Vicol, a anunțat, vineri, că fosta șefă a DIICOT nu se va întoarce în România și că urmează să solicite azil politic în altă țară, nu în Costa Rica.
„Nu se va întoarce cu siguranță în România, bătaia pe care a primit-o cu bestialitate a fost principalul motiv care a făcut-o să renunțe definitiv și, sinceră să fiu, încerc din răsputeri să o conving că aici este locul ei. Cu siguranță spun eu că adevărul va ieși la iveală și în acest dosar care se va rejudeca în fază de apel și așa cum spuneam informația din Costa Rica a fost prezentată trunchiat pentru că cererea de renunțare la acel statut cuprinde practic două părți, pe de o parte renunțarea și pe de altă parte demersuri judiciare începute conform Convenției de la Geneva pe care evident că nu le putem face publice, în momentul în care va putea vorbi despre ele, i s-a interzis cu desăvârșire să vorbim, de aia eu m-am și mirat sinceră să fiu că a apărut acea informație din Costa Rica referitoare la cererea de retragere, de renunțare”, a declarat Vicol, la Antena 3.
Întrebată dacă Alina Bica ar urma să solicite azil într-un alt stat decât Costa Rica, avocatul a răspuns afirmativ, fără a preciza însă despre ce țară ar putea fi vorba.
Alina Bica a fost arestată, în octombrie anul trecut, odată cu Elena Udrea în Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României, însă cele două au fost eliberate în preajma Crăciunului, după decizia Curții Constituționale privind completurile de 5 judecători. Udrea s-a întors recent în țară. Odată cu noua decizie a CCR privind colmpleturile de 3, Bica și Udrea scapă de condamnare, iar procesele se reiau de la zero.
@Smarandache
Chiar nu se intreba nimeni din ce traieste de atata vreme in strainatate in zone scumpe, bugetara Alina Bica? Ce dovada mai clara se doreste ca aceasta ticaloasa este o corupta, a fost condamnata pe drept, Alina Bica a furat la greu cat a fost bugetara in Romania. Eu desi muncesc din greu si am calificare superioara, traiesc de azi pe maine, nu reusesc sa adun suficienti bani macar pentru o vacanta obisnuita. Trei patru nopti pe la particulari si gata, ma intorc acasa. Iar bestia Alina Bica care se considera condamnata politic, huzureste cu anii prin strainatate fara sa munceasca nimic, pentru ca a furat destul cat timp a fost in Romania. Asta chiar nu vede nimeni? Toti au orbul gainilor de o considera pe Bica victima statului paralel? La fel se pune problema si in cazul Elenei Udrea, o alta mare corupta care invartea pe vremuri bugete de 5 miliarde de euro anual la niste ministere absolut inutile, privind prin prisma rezultatelor. Erau ministere de praduit banul public muncit cu truda de intreg sectorul privat, pentru ca bugetarii nu produc nimic, ei doar consuma si risipesc munca reala a altora.
Hoatele si coruptele astea precum Udrea si Bica se considera neindreptatite, dar oamenii de la care ele au furat, ei ce sa zica? Ei sunt cei care au fost pradati de munca lor de aceste hiene, ei nu sunt neindreptatiti? A manacat Bica bataie? Pai merita cu varf si indesat! Leafa nu-i era suficienta? Evident ca nu, trebuia sa-si faca shopping-ul la Paris cu Udrea! Pe munca cui? Pe munca prostilor din privat care dau bani la stat sub forma de taxe, impozitem accize si alte forme de hotie ale guvernelor de la putere. Iar ei nu primesc la schimb nici drumuri decente, nici medicamente sau conditii umane in spitale, nici educatie la copii, doar ca sa aiba bani rapandulele aste sa faca shoping la Paris.
AVETI CEEA CE SUNTETI! Ticalosi au existat in toate timpurile! Justitie la taraba la fel!
Ticalosia si jigodismul sint ridicate la rang de VIRTUTE!
Pe Udrea o vor baga la puscarie dupa ce o vor usura de restul de bani ramasi dupa Costa Rica! Merge si asa! Unii o duc bine si altii zac in puscarie!
Consolati-va inca 20 de ani de acum inainte!
Pai aia e , ca pupezele astea n-au avut nimic , dar acum au foarte mult de pierdut !
Bica a depus cerere si a obtinut permis de munca in Spania, atunci, cum poate cere ‘azil’ intr-o terta tara fara a se afla pe teritoriul statului respectiv (?!), daca raspunsul lui Vicol a fost ‘da’, atunci, vorbim despre minciuna !
Traian la putere. “In aer e lene… Amiaza de vară. / Pâclă greoaie de plină Sahară. / Ca tigru-ntre două neveste rivale /…/ Ahmet stă-ntre două geloase neveste: / Fatme-o minune, Biulbiul o poveste! / Biulbiul este blonda, Fatme este brună; / O patimă oarbă și alta nebună./ …(I. L. Caragiale. Amiază maură)
„Ce-am avut și ce-am pierdut!”,un titlu foarte corect!Daca o spala,e ca noua!Si ajunge la toata lumea ..
Oare cat rezista departe de ro,sa nu vina deloc pe plaiul natal! Peste cativa ani,cand crede ca e uitată,va aparea o poza confirmand cel putin vizita daca nu stationare ceva timp in Romania!