Președintele Nicușor Dan a fost întrebat la finalul reuniuniunii Comunităţii Politice Europene ce ar trebui să învețe România din experiența Republicii Moldova, în contextul recentelor alegeri.
„Moldova a fost mai bine pregătită decât România pentru că s-a așteptat să vină ceea ce a venit. România nu s-a așteptat la așa ceva, dar acum, dacă vom avea alegeri, un fenomen ca cel din noiembrie 2024 nu se va mai întâmpla. Pe problema de comunicare publică și rețele sociale însă, încă mai avem de lucru”, a menționat Nicușor Dan.
Nicușor Dan a reiterat ideea privind aderarea R. Moldova la UE
„E un mare entuziasm în privința victoriei occidentale. Există o dorință de accedere a Moldovei de o parte și de cealaltă. S-a discutat mult însă despre opoziția Ungariei la includerea Ucrainei, deci e această problemă tehnică de rezolvat. Dar există voință puternică din partea Uniunii Europene ca, cel târziu în 2028, Moldova să devină parte a UE. Eu aș paria că se va întâmpla până atunci.”
Președintele a fost chestionat și în legătură cu angajamentele statelor europene în sprijinul Ucrainei
„Toate țările din Uniunea Europeană s-au angajat să păstreze această ordine internațională, deci s-au angajat să ajute țara agresată – Ucraina”.
„Rusia a lansat și un proces de dezinformare sistematică în Moldova, România și țările din regiune. Nu am vorbit, dar e clar că sunt atacuri cibernetice asupra infrastructurii din regiune, iar acum există și această problemă a dronelor care invadează spațiul aerian în Europa, perturbă aeroporturile și economia. Deci Uniunea Europeană apără ordinea internațională, dar și pe ea însăși”, a explicat Nicușor Dan.
Întrebat despre achiziția de tancuri Abrams, Nicușor Dan a explicat că „există un plan național de înzestrare aprobat de CSAT care vizează investiții până în 2040”. „E cert că România a avut până de curând un deficit de înzestrare. E o discuție tehnică între guvern, Ministerul de Finanțe, Ministerul Apărării și comandanții corpurilor de armată – ce să cumperi mai întâi”, a mai spus președintele.
În legătură cu proiectului legat de armată, unde se discută despre voluntari și rezerviști, Nicușor Dan a explicat că „legea veche prevedea un mecanism de constituire a unei forțe de rezerviști, dar nu a funcționat”. „Avem 4.000 – 5.000 de rezerviști în urma acelei proceduri legislative, dar nu este eficient. Modificarea prevede acel stagiu de 4 luni, plătit, ca un job de 4 luni în care oamenii învață armata – în mod voluntar”, a adăugat el.
Zidul antidronă
„(…) pentru acest zid antidron au început discuțiile, dar vor continua la Bruxelles, pe 23-24 octombrie(…) azi a fost doar o discuție preliminară a ceea ce se va întâmpla la evenimentul de pe 23-24 octombrie.”
„(…)tehnologia pe drone avansează rapid și nu mai e vorba de a avea bani pentru a cumpăra, ci de a ține pasul cu evoluția tehnologică din domeniu. Există expertiză care nu e uniformă între țările europene și cele NATO pentru a te apăra de drone. În cazul Ucrainei, ea are o capacitate tehnologică, dar România vrea să intre în colaborare cu Ucraina pentru ca, într-un schimb reciproc avantajos, să acceadă la această tehnologie. Suntem în stadiul de discuții”, a conchis președintele.
Tu, necunoscutule care te ascunzi de rusine, crezi in toate minciunile aparute in media sau in faptele petrecute sub ochii tuturor ? Asculta-l pe generalul ala damblagiu de la DDD, care sustine ca Luna este un corp ceresc artificial construit si gol pe dinauntru. Perfect, mai ramane sa-ti explici mareele cauzate de miscarea unor mase care provoaca atractia, lucru mult mai simplu: Asa a vrut Bunul Inexistent !