Ce au câștigat primarii la întâlnirea cu Bolojan

Președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, a declarat marți că este exclus ca funcția de viceprimar în localitățile mici să fie desființată.

De B C
Ce au câștigat primarii la întâlnirea cu Bolojan

Președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, a declarat marți că este exclus ca funcția de viceprimar în localitățile mici să fie desființată.

Președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, a declarat marți că este exclus ca funcția de viceprimar în localitățile mici să fie desființată.

Emil Drăghici a participat, la Palatul Victoria, la o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, alți membri ai Guvernului și reprezentanți ai asociațiilor orașelor, municipiilor, județelor, în care s-a discutat despre proiectul de lege privind reforma administrației publice.

El a fost întrebat dacă la această întâlnire s-a vorbit despre eliminarea funcției de viceprimar în unele localități.

‘Este exclusă această vorbire. Nu va fi eliminată funcția de viceprimar’, a spus Drăghici.

Acesta a adăugat că una dintre propunerile discutate a fost ca Ministerul Muncii să îi plătească integral pe asistenții personali ai persoanelor cu handicap.

‘E vorba de asistenții personali ai persoanelor cu handicap și de indemnizații care se acordă pentru aceste persoane și, în propunerea chiar de săptămâna trecută, ministrul Cseke a venit în sensul că totul trebuie plătit de Ministerul Muncii. Rămâne de văzut în ce măsură vor accepta cei de la Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii. Acest lucru ar degreva bugetele primăriilor cu minim 10%, pentru că la ora asta noi plătim din bugetele locale minim 10%, iar statul maximum 90%. Această stare, unul – până la și altul – de la, este una imprevizibilă. De aceea trebuie să fie un unic plătitor, și anume statul’, a afirmat el.

Președintele Asociației Comunelor din România a mai spus că în privința angajaților din primăriile de comune și cele de orașe trebuie să existe același principiu – ‘la număr de locuitori egal, salariați egali’.

‘Referitor la ‘Anghel Saligny’, este un program pe care îl susținem, iar ministrul Cseke a spus că urmează să vadă ce sume pot fi disponibilizate de la alte ministere, pentru că bani în plus nu sunt, dar probabil în alte ministere vor renunța la bani. (…) Cu siguranță va face o analiză a tuturor proiectelor în funcție de gradul de realizare a lucrărilor’, a menționat Emil Drăghici.

Reprezentanții orașelor, municipiilor și județelor au mai convenit, la negocierile cu premierul, stabilirea unei grile de salarizare unică la nivel național pentru administrația locală, a precizat Dan Cârlan, președintele Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România (SCOR), care face parte din Federația sindicală Columna.

‘Negocierea de astăzi a fost una foarte grea. (…) Am ieșit cu câteva probleme rezolvate, în sensul că nu mai vorbim despre mobilitatea funcționarilor publici de conducere din cadrul primăriilor comunale, acel mecanism prin care odată la cinci ani, la discreția factorului politic, funcționarii de conducere puteau fi schimbați. Nu mai vorbim despre evaluarea funcționarilor publici de conducere de către o comisie de la prefectură, n-are nicio treabă cu activitatea pe care noi o desfășurăm în primăriile din capătul județului. Aceste două lucruri au fost eliminate. S-a intrat în ședință cu ipoteza unei reducere a salariilor cu 20% pentru acele comune și orașe, acele primării care nu-și pot asigura fondul de salarii din veniturile proprii, doar din impozitele și taxele locale, și s-a ieșit cu soluția echilibrată de a se stabili o grilă unitară de salarizare la nivel național începând cu 1 ianuarie 2026. Și această grilă de salarizare nu poate să conțină altceva decât principiile de echitate și de echilibru care se regăsesc și ca jalon în PNRR și în Carta Socială Europeană, adică principiul la muncă egală, salarizarea similară’, a precizat Cârlan, la finalul unor discuții cu premierul Ilie Bolojan, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și vicepremierul Tánczos Barna.

El a adăugat că ‘s-a plecat de la ipoteza că 75% dintre primării nu reușesc să-și asigure astăzi din impozitele și taxele locale salariile pentru personal, ceea ce nu înseamnă absolut deloc că personalul este supradimensionat, ci înseamnă că sistemul de finanțare a unităților administrativ-teritoriale este profund defectuos’.

‘Am subliniat în cadrul ședinței faptul că dacă 75% din primării nu își asigură salariile din venituri proprii și doar 25% pot să o facă, atunci când statul alocă din impozitul pe venit sume pentru echilibrarea bugetele locale, nu știu cum face, că dă 5 lei la ăia 25% care au și dă un leu la cei 75% care n-au. (…) S-a intrat în ședință cu ipoteza, cu propunerea, către singura familie din sistemul bugetar, și anume administrația publică locală, să-i fie aplicată o curbă de sacrificiu de 20% la începutul anului viitor. S-a ieșit cu înțelegerea, cu soluția, că pentru administrația publică locală se va institui o grilă de salarizare unică la nivel național care să asigure un echilibru, să fie înlăturate excesele, alea în plus, dar să fie asigurat și minimul de subzistență la partea de jos, fără să existe o legătură directă de cauzalitate între aparenta problemă că 75% nu au posibilitatea să asigure din venituri proprii, pentru că este un sistem de finanțare a administrației locale eronat’, a detaliat sindicalistul.

Cârlan a anunțat că greva programată pentru miercuri se amână până la finalizarea proiectului de lege privind reforma administrației publice.

‘Luni, la ora 14:00, vom avea o întâlnire la care am fost invitați de către ministrul nostru, ministrul Dezvoltării și Administrației Publice. Ocazie cu care vom discuta din perspectiva sindicatului lucrurile care mai trebuie încă corectate la această lege. În seara asta voi propune colegilor mei din Federația Columna SCOR și din Sindicatul Național SCOR să suspendăm, nu să oprim, să suspendăm calendarul de protest până a doua zi, după ce proiectul de lege va fi publicat în transparență decizională de către Ministerul Dezvoltării, adică până în momentul în care vom vedea care dintre propunerile noastre au fost încorporate în proiectul de act normativ’, a precizat Cârlan.

Potrivit acestuia, cea mai mare problemă în momentul de față a rămas modalitatea în care se va stabili reducerea numărului de posturi.

‘Este foarte clar că normativul de posturi la nivelul administrației locale va suferi o scădere. Față de varianta care a fost propusă săptămâna trecută, în prima variantă a proiectului, au fost multe propuneri, fiecare structură asociativă a venit astăzi cu propuneri, sigur va fi o altă formă, care încă nu a fost discutată. Propunerea noastră este să păstrezi un element de uniformitate în modalitatea de calcul a numărului de posturi. (…) Marea problemă este aceea că în continuare se menține din partea Guvernului ipoteza că tot ceea ce se colectează în plus pe baza majorării cuantumului taxelor și pe baza instrumentelor de constrângere nu va rămâne la nivel local, va pleca, va umple gaura de la Guvern, ceea ce este complet nelalocul lui. Constați că trei sferturi din primării sunt rupte de foame, vii cu niște măsuri care să crească nivelul încasărilor, dar iei aceiași bani și duci și să acoperi găurile Guvernului’, a mai spus președintele SCOR.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Pai cum sa elimine viceprimarii, cand ei sunt ai partidelor, sunt mebrii de partid.
    Dar Bolojan face reforma…

  2. Cu tot cu ordonanța trenuleț din Decembrie la și cu tot cu tăierile de fructificare de la acum o lună,deficitul creste exponential? Undeva este o gaura neagră a statului! Unde este Mucusor gaura in care se scurg banii statului? Cineva fura la greu! Na ,stat mafiot! Na,stat eșuat! Se fura in draci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.