Ce au pățit eroii Spaniei în orașele de baștină este de necrezut

Spania a devenit pentru a patra oară cea mai bună echipă națională a Europei pentru următorii patru ani. Evident, succesul reușit de echipa a cărei selecționer este Luis de la Fuente a produs un entuziasm uriaș în majoritatea colțurilor Spaniei, noaptea după câștigarea titlului devenind una albă în Madrid, Barcelona precum și în multe alte locații din țară.

Bucuria a fost uriașă, fiecare jucător este considerat ca un zeu iar cei care au contribuit decisiv la reușită prin golurile lor au avut parte aproape peste tot de ovații speciale, numele lor fiind scandate minute întregi de suporteri în delir. În capitală nu a contat din ce regiune proveneau aceștia, toți erau spanioli indiferent de numele sau culoarea pielii.

Asta s-a întâmplat la Madrid, la Barcelona, la Valencia sau Sevilla, pentru a oferi doar patru mari locații ale țării atât ca importanță economică dar și fotbalistică. Din păcate, nu putem vorbi despre o manifestare de respect și de prețuire pentru acești jucători care provenind din diferite regiuni sau din alte etnii, cazul celor doi puști minune Lamine Yamal și Nico Williams, au reprezentat și au dat totul, împreună, pentru Spania.

Dacă pentru sportivii care au îmbrăcat tricoul roșu a fost o onoare, o mândrie și la final o mare bucurie, situația se schimbă când vorbim despre regiunea cea mai conflictuală, în etern război pentru indepedență cu Spania și anume Țara Bascilor. De unde, de această dată chiar au provenit mai mulți jucători ca niciodată în naționala Spaniei. Portarul Unai Simion este de la Athletic Bilbao, portarul Alex Remiro și jucătorii de câmp Zubimendi, Mikel Oyarzabal și Mikel Merino provin de la Real Sociedad.

Omul care a marcat în minutul 89 al finalei cu Anglia și a adus titlul Spaniei, atacantul Mikel Oyarzabal, a spus  “Mi-am făcut treaba. Am avut norocul să câștig și, când treci prin momente grele, fiind aici, îl prețuiești foarte mult. Dacă ai norocul să ajuți echipa e și mai bine”.

Ei bine, însă atât el cât și Mikel Merino, cel care a înscris în minutul 119 golul prin care Spania învingea Germania în sferturi, nu au fost percepuți ca eroi peste tot. În localitatea Ellorio, unde locuiește mama lui Oyarzabal, aceasta a putut vedea cu tristețe ca în locul imaginii de erou fiul să fie nici mai mult nici mai puțin decât declarat trădătorm alături de Merino.

„Nu acceptării echipei spaniole”, au scris bascii pe un banner pe care au afișat atât steagul oficial al Comunității Autonome a Țării Bascilor, cât și un steag al Spaniei, dar tăiat cu vopsea neagră.

Numele lui Oyarzabal și Merino apar sub bucata de pânză însoțite de cuvântul „trădători” scris în limba bască, dar și svastică barată. Arnaldo Otegi, coordonatorul general al EH Blidu, partid politic de stânga, naționalist basc și pro-independență, a declarat la o zi distanță după triumful Spaniei la EURO 2024 că nu va sărbători niciodată o victoria „Furiei Roșii”.

„Nu este echipa mea, nu este regele meu și nu este imnul meu. Unii cred că suntem anti-spanioli, dar ceea ce vreau este să ridic o altă reflecție, și anume că jucătorii basci nu au opțiunea de a juca cu echipa bascilor pentru că statul spaniol neagă asta nouă, bascilor”, a spus Arnaldo Otegi.