Ce caută procurorii la primăria lui Pandele

Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, a afirmat vineri că procurorii au cerut la percheziţiile efectuate în cursul zilei contracte încheiate de primărie cu „cinci, şase” firme de proiectare, dar şi legate de altele care au participat la licitaţii.

„S-au solicitat contracte pentru cinci, şase firme de proiectare, iar documentele respective au fost predate în original, firme cu care primăria încheiase câteva contracte. Sunt şi câteva care nu au încheiat contracte şi au participat la licitaţii. Sunt câteva lucrări de proiectare, o parte sunt pe fonduri europene, sunt în derulare”, a anunțat Pandele.

Potrivit acestuia, au fost solicitate documente eliberate de Direcţia de Investiţii şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Voluntari.

Poliţiştii au efectuat, vineri, 31 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Buzău, Dâmboviţa şi Sibiu, la persoane şi firme din domeniul serviciilor de proiectare şi consultanţă în construcţii civile şi industriale suspectate de evaziune şi spălare de bani, prejudiciul fiind estimat la două milioane de euro. Vizate de percheziții au fost și primăriile din Voluntari, Ştefăneştii de Jos şi Hulubeşti

Polițiștii sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bucureşti fac cercetări în acest caz şi pun în executare 25 de mandate de aducere emise pe numele unor persoane suspectate că subcontractau lucrări unor firme fictive şi înregistrau achiziţii nereale, apoi transferau sume mari de bani în conturile mai multor societăţi de tip „fantomă”, de unde îi retrăgeau.

„În fapt, mai multe persoane fizice şi juridice sunt bănuite de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul serviciilor de proiectare şi consultanţă în construcţii civile şi industriale. Acestea sunt bănuite de subcontractarea de lucrări unor firme fictive şi înregistrarea unor achiziţii nereale, urmate de transferuri bancare prin conturile mai multor societăţi de tip fantomă, pentru ca sumele de bani să ajungă din nou în posesia lor”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Prejudiciul produs a fost estimat la două milioane de euro, reprezentând TVA şi impozit pe profit neachitat bugetului de stat.

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei citate de agenția Mediafax, în acest caz nu sunt vizaţii primarii din Voluntari şi Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, şi din Hulubeşti, judeţul Dâmboviţa, ci ar fi în atenţia anchetatorilor unii funcţionari.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.