”Luați budinca asta de aici, nu are nicio tematică”, a spus Winston Churchill, nemulțumit de un desert. Această remarcă a fost folosită ulterior pentru a descrie o politică externă care nu are coerență sau căreia îi lipsește un scop principal.
”Pentru o buna bucată de vreme, Statele Unite nu s-au aflat în această situație. Scopul politicii externe americane a fost lesne de înțeles și de definit”, scrie Pat Buchanan.
”Din 1949 și până în 1989, am avut politica de îndiguire a comunismului, în timpul Războiului Rece cu Imperiul Sovietic. Ronald Reagan a crezut în răsturnarea comunismului, spunând la un moment dat unui consilier că politica sa poate fi exprimată astfel: ”Noi câștigăm. Ei pierd”.
La finalul Războiului Rece, George H. W. Bush a spus că America va conduce omenirea spre ”o Nouă Ordine Mondială”. George W. Bush și-a stabilit drept scop să împiedice ”axa răului” – Coreea de Nord, Iran și Irakul lui Saddam Hussein – să obțină ”cele mai distrugătoare arme din lume”, scopul final al Americii fiind ”distrugerea tiraniei în această lume”.
Potrivit democraților de astăzi ai lui Joe Biden, scopul Americii este menținerea ”ordinii internaționale bazate pe reguli”, un slogan mult mai puțin mobilizator decât ”Remember Alamo!” (al texanilor care luptau pentru independență față de Mexic) sau „Remember Pearl Harbour!”.
De ce cauză mai este animată America în aceste zile?
Un studiu realizat de Center for American Progress, din martie 2021, pe 2.000 de alegatori înregistrați, arată că majoritatea republicanilor susțin prioritățile de politica externă ale fostei administrații Trump. Când li s-a cerut să aleagă prioritățile de politică externă dintr-o listă de 12 teme, 65% dintre republicani au spus că principala preocupare trebuie să fie ”reducerea imigrației ilegale”. Pe locul doi a fost aleasă ”protejarea locurilor de muncă ale americanilor”. Alegătorii independenți au ales aceleași două priorități pentru politica externă a SUA.
Ce deducem de aici?
Că naționalismul economic este la putere în rândul republicanilor și că securitatea frontierei este o preocupare centrală pentru alegătorii de centru-dreapta din SUA.
Pe poziția a treia, 31% dintre republicani au ales ”riposta la agresiunea militară și economică a Chinei”. Doar 9% dintre republicani au considerat că ”lupta împotriva sărăciei globale și promovarea drepturilor omului” ar trebuie să fie o prioritate. Tema cu cel mai scăzut interes a fost „promovarea libertăților democratice în străinătate”. Aceasta a fost cea mai puțin populară temă de politică externă.
Prioritățile președinției Bush și ale neoconservatorilor – cruciadele pentru democrație, liberul schimb, Noua Ordine Mondială – nu au reușit să mai revină printre preocupările americanilor.
”Combaterea schimbărilor climatice globale” este considerată prioritate de doar 10% dintre republicani, însă este prima preocupare a democraților. Când vine vorba despre „încetarea implicării SUA în războaiele din Orientul Mijlociu”, atât democrații, cât și republicanii consideră că trebuie să fie o prioritate.
De la ultimul asemenea sondaj realizat de Center for American Progress, în 2019, cea mai importantă schimbare este scăderea îngrijorării privind ”amenințările teroriste” din partea Al-Qaeda și grupării Stat Islamic.
Sondajul arată că americanii sunt pentru politica fostului președinte Trump privind retragerea din Afganistan și pentru politica lui Joe Biden de a reveni în acordul nuclear cu Iranul. Pentru democrați mai este importantă și ”îmbunătățirea relațiilor cu aliații”, însă republicanii nu consideră asta o prioritate.
Ce ne spune acest sondaj?
Ne arată că republicanii sunt preocupați de imigrație și vor naționalism economic, în timp ce nu sunt interesați de schimbările climatice. Nici democrații, nici republicanii nu mai vor cruciade pentru democrație. Nici unii, nici alții nu vor confruntări cu Iranul, Coreea de Nord Rusia sau China. Doar 14% dintre democrați vor un răspuns la ”agresiunea militară și economică a Chinei”, față de 31% dintre republicani.
Impresia generală este de confuzie democratică. Americanii nu mai au idee cum ar trebui să arate politica lor externă și ce ar trebui să facă. Asta ne amintește de o remarcă a lui Walter Lippmann despre confuzia din politica externă a SUA înainte de Al Doilea Război Mondial. «O națiune scindată în ce privește obiectivele politicii externe nu va putea să-și stabilească adevăratele interese. Nu este capabilă să se pregătească pentru război sau pentru a menține pacea. De aceea, politica externă nu depinde de reflecție și alegere, cât de hazard și de forță».
Oare America ar trebui să promoveze democrația în întreaga lume, pentru că este bine și este moral să facă asta, deși americanii nu consideră ca aceasta este cauza pentru care să lupte țara lor?
Ar trebui oare ca America să intervină și să ajute Ucraina să redobândească Crimeea?
Ar trebui oare America să lupte pentru a împiedica China să-și consolideze stâncile și insulițele din Mările Chinei de Sud și de Est?
Merită să riscăm un război cu China înarmată nuclear pentru că susținem independența Taiwanului, asta după ce, în urmă cu jumătate de secol, am recunoscut că este parte din China.
Ce rol ar trebui să joace opinia publică în stabilirea politicii externe americane?”.
America sustine cauza asta
https://gab.com/a/posts/106382748216330219
@Nechifor …pen bune si serios :
– ce a zuis PLATON (filosoful antic) ca urmeaza OLIGARHIEI in ciclul de „l’éternel retour” al ideologiilor practice (fiecare la „vremea ei”) … ???
;)
@Kakarot
Scrii in comentariu: „Cei care dețin finanțele şi industria americană, ei ar trebui să stabilească politica externă. Dacă interesele ecomomice sau avariția lor le cer, ar trebui să invadeze China, Coreea de Nord şi Iranul şi să instaureze hegemonia lor economică şi în acele state.” Nimic impotriva, dar sa mearga chiar „elitele” in persoana la razboi, sa cuceresca ei singuri ce doresc, nu sa timita tinerii din tara lor sa moara ca sa se imbogateasca ei. Sa moara ei personal daca vor razboi. Daca nu, sa gaseasca o alta cale, de pilda calea pacii si colaborarii. Oligarhia nu este necesar sa ucida ca sa-i fie bine, ar bani destui dar ticalosia si lacomia sunt mari. Oligarhii au nevoie de creiar, care le cam lipseste, ei au numai bani, lacomie si trufie.
Despre ce discutam, in condițiile in care cel puțin jumătate din populația SUA nu are nici măcar o rezerva de 500 de dolari pe cont și nu beneficiază de asigurare medicală?!
Sau cei ce nu au locuința demnă de acest nume…
1 la suta trăiește porcește de bine in timp ce restul se scufunda de vreo doua decenii încoace…
Sa-si vada fiecare de problemele pe care le are pe acasa, nu peste mari si tari, ca asa-i mai sanatos. SUA au tinut destul primplanul actiunilor militare pe aiurea in ultimele cateva zeci de ani, unele conflicte aparand doar atunci cand si-au bagat ei coada, si din multe din ele pana la urma s-au retras cu coada intre picioare. E timpul sa se opreasca.
pe 8 iunie 1967 israelul ataca in mediterana uss liberty in estul mediteranei cu 34 de marinari morti si 174 raniti …avioanele sua de pe portavionul flotei a 6 ea aveau la bord bombe nucleare …asteptau ca uss liberty sa fie scufundat si ucisi toti la bord ca sa declare ca egiptul e vinovat si sa il atace …israelul n-a reusit sa scufunde uss liberty si imediat oficialii us navy au acoperit atacul vreme de 50 de ani interzicind practic victimelor atacului a vorbeasca …ajutorul militar sua pt israel a fost quadeuplat imediat…in 11 sept 2001 israelul si cia au aruncat in aer turnurile gemene din wtc din nyc asasinind 3000 de americani …rezultat a fost invadat afganistanul si 3 ani mai tirziu irakul…israelul primeste anual 3,8 miliarde anual afutor militar….sua este condusa democratic alesi de agenti ai israelului ca si romania lui johanis si de fapt din 2001…regulile internationale de care se vorbeste sint doar pt cei ce nu sint aliatii sua …drepturile omului nu se aplica in israel unde teroristii conduc tara …omenirea se indreapta spre dezasru …asasinii conduc nato sua si romania …si o fac deschis datorita analfabetismului si prostiei generale…
… fosta-i lele, cat ai fost, dar acu’ esti … un neam prost…
„BANUL e OCHIUL DRACULUI” = ochiul din piramida de pe Dollar ! E ! Ochiul dracului ! in mitologia religiilor din care spiritual sectar USA se trage …
„BANUL e OCHIUL DRACULUI”
sintagma asta are legatura direcat cu banii cu ochi in priramida faraonului ce l-a condamnat pe Moise
in orthodocsia mioritica !
???
@singur …USA e o tara construita de niste secte expluzate din Europa pentru extremismul lor !
(Trebuie sa intelegi ” in god we trust” extemismul unei auto-separari de lume in sesul ca „cei iubiti de Dumnezeu” in psihologia lor nationala si PSOHOLOGIA SECTELOR din propaganda lor nationala si internationala ( a la PIRAMIDA cu OCHI de pe „banu-i ochiul dracului” ) pentru ai „intelege ” !
Un stat intemeiat masonic-artificial de extremisti e altul decat unul format istoric-organic !
Texasul si california e al lor a fost al mexicanilor = prin „legea pumnului ” se poate sigur conduce ! mai ales !Daca il ai mai tare decat dintii celui ce-l „democratizezi” ..
.
(multi vad … putini pricep: „In God we trust” …dar care GOD ? :* :D )
Putini stiu ca Rusia prin Jeltzin i-a traso ca Stalin …hehehe … rezultatele se cada ! Rusii renunta la dollar (chinezii incearca si ei ce pot : altfel in cazul tiparnitei americane … prin inflatie li se va dimninua enorm valoarea miilor de miliarde de dollari pe care-i detin … USA merge hoatarat inspre in hau in care se va pierde …cazand !
Cine crede ca Jeltzin era un „betiv” … nu stie de ce l-a ales personal pe Putin ca urmas si nu stie ce vorbesc rusii si khazarii „lor” intre ei !
Din ce se vede in spatele PROPAGANDEI zilele USA ca imperiu (vezi mai ales 6 ianuarie-le lor , aimposibil macar de gandit acum 30-de ani …)
E bai cu vaca la cowboy-ii yankei ! China preia „insula” anul asta !SI! Orice-ar fi razboi atomic NU !
:D
(atentie la Franta …curand ! PS: Asa ca Byby n-a maio reusit ceva, venezuela e cum nu se vrrea si la beielorusi a fost un simulacru … == Nu-s aste „vremi interessante” ? )
:*
@ kakarot Nu numai politica externa ” Statul are caracter de clasă. El reprezintă interesele clasei dominante” Lenin Deci reprezintă interesele miliardarilor atât în politica externă cât și în cea internă
Sua ,stat criminal ,imperialist.
Scopul politicii externe- distrugerea oricarui oponent si hegemonie globala.Jefuirea popoarelor.
Sustinerea unei asa zise ordini ,dupa poftele lor.
,,Agresiunea Chinei,,- lozinca goala- buna ptr cei din colonia romanika.
In fond doresc subminarea Chinei si Rusiei si sustin orice mizerie impotriva acestora.
Opinia publică nu ar trebui să joace vreun rol în politica externă americană, iar America trebuie să țină cont doar de părerea miliardarilor sau magnaților industriaşi americani. Cei care dețin finanțele şi industria americană, ei ar trebui să stabilească politica externă. Dacă interesele ecomomice sau avariția lor le cer, ar trebui să invadeze China, Coreea de Nord şi Iranul şi să instaureze hegemonia lor economică şi în acele state. E foarte simplu. Oricum se vor găsi foarte uşor tineri americani patrioți pe care să-i jertfească pe câmpurile de luptă din Asia, ca miliardarii anericani să-şi obțină dezideratul.
Numai un naiv crede ca Taiwanul, ful de companii chineze de pe Continent are vreo apasare!E numai gargara americana!Un articol din Global Times spunea ca daca China isi creste bugetul militar cu 1 dolar, SUA se repede si pune la bugetul militar cativa dolari, de frica ca nu cumva China sa ii domine vreodata !
in ultimii 30 de ani China a dovedit ca prin munca si comert orice tara se poate ridica din saracie
iar SUA a dovedit ca nu mai poate castiga nici un razboi conventional..
menținerea ”ordinii internaționale bazate pe reguli” ???
Care reguli ??? Ale cui reguli ???
INTOTDEAUNA … REGULULE sunt doar SUBIECTIVE in CARACTER … LOCALE in SPATIU … si VREMELNICE in TIMP …
si tocmai de aceea …
REGULILE … nu sunt IMUABILE in spatiu-timp …. si TREBUIE sa se SCHIMBE PERMANENT … in ISTORIA LUMII …
Si sa se SCHMBE PERMANENT … dupa cum se INVARTESTE ROATA ISTORIEI lumii …tac … tac …tac …
sau altfel zis …
CRESTEREA si DESCRESTEREA IMPERIILOR lumii … cartea cea celebra a lui Dimitrie CANTEMIR … domnitorul MOLDOVEI .
O natie nascuta prin crime nu stie decat sa ucida. N-am numarat, dar cred ca USA, dupa al doilea razboi mondial pana azi, a ucis mai multi oameni, pe mapamond, decat Hitler si Stalin impreuna.