Ce criză? Vot pentru majorarea indemnizațiilor demnitarilor și aleșilor locali

Amendamentul a fost formulat de senatorii UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo Odon.

De (C.C.)
Ce criză? Vot pentru majorarea indemnizațiilor demnitarilor și aleșilor locali

Amendamentul a fost formulat de senatorii UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo Odon.

Senatul a aprobat un amendament care prevede majorarea indemnizațiilor demnitarilor, aleșilor locali și creșterea sporurilor pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ.

Sunt vizate indemnizațiile președintelui, miniștriilor, parlamentarilor, primarilor, președinților de consilii județene și locale, precum și ale funcționarilor publici care îi deservesc pe aceștia.

Amendamentul a fost formulat de senatorii UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo Odon.

Au fost 92 de voturi „pentru, 22 „împotrivă” şi patru abţineri.

„Personalul de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Serviciilor Parlamentului, Serviciului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale beneficiază pe durata desfăşurării acestei activităţi de majorare a salariului de bază aflat în plată prevăzut la art.77(alin) 4 din prezenta lege. Stabilirea personalului de specialitate implicat în procesul legislativ se face prin decizie a ordonatorului principal de credite, respectiv prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere, în cazul Parlamentului. Prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere se stabileşte personalul contractual care beneficiază de sporul de complexitatea muncii în cuantumul prevăzut la art.17 (alin.)4”, prevede amendamentul adus la proiectul de lege privind aprobarea OUG 115/2022 pentru completarea art. I din OUG 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Actul normativ vizează acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grad/trepte profesionale şi pentru personalul care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă în perioada ianuarie – iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea cadru 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.

Senatul este primă cameră sesizată.

PSD o scaldă: doar aleșii locali

„PSD va propune în cadrul Coaliției de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor și altor categorii de bugetari, ci doar aleșilor locali. Dacă în privința acestora din urmă o actualizare este justificată având în vedere că nivelul de salarizare este mai scăzut iar calculul încă se face prin raportarea la salariul minim din 2018, în cazul parlamentarilor și altor șefi de instituții publice o astfel de măsură ar fi neadecvată, în actualul context economic”, potrivit unui comunicat de presă.

Social-democrații amintesc că, la votul din Senat, au atras atenția asupra acestui aspect chiar prin intervenția liderului grupului senatorilor social-democrați, Radu Oprea: „Propunerea Partidului Social Democrat în Guvernul României va fi ca din Anexa IX să fie supus acestei reglementări doar punctul C”, respectiv punctul care se referă strict la aleșii locali.

Amendamentul introdus în proiectul de act normativ de către senatorii UDMR a fost criticat de liderii grupului parlamentar USR, care au afirmat că PSD-PNL-UDMR „apelează acum la un tertip: reintroduce majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari şi aleşii locali pe uşa din dos”.

„Astăzi, exact în ziua în care judecătorii CCR ne-au dat dreptate, majoritatea PSD-PNL-UDMR a adăugat la OUG 115/2022, în care erau exceptaţi demnitarii şi aleşii locali, un amendament fix pentru ca aceştia să primească indemnizaţii mărite”, susţin reprezentanţii USR.

Întrebat dacă majorarea indemnizaţiilor parlamentarilor era o prioritate, liderul grupului parlamentar PSD din Senat, Radu Oprea, a declarat că social-democraţii vor cere şi vor veni în coaliţie şi în Guvern cu solicitarea ca doar punctul C din anexa 9 să primească aceste majorări de salarii, menţionând că acea aneaxă se referă la cei care lucrează în UAT-uri, în primării şi care „sunt în situaţia de a nu avea majorate salariile din 2018, deşi în acest interval de timp, pentru alte categorii de bugetari au fost majorări”.

„Repet ce am spus la tribuna Parlamentului astăzi: din motive de constituţionalitate, întreaga anexă 9 a fost votată astăzi, dar vom solicita în coaliţie şi în Guvern, Partidul Social Democrat, ca din anexa 9 doar punctul C să fie cel care va primi aceste majorări”, a conchis Oprea.

La rândul lui, senatorul liberal Virgil Guran a spus, în legătură cu acest amendament, că, spre deosebire de Ion Iliescu, care a spus în 1990 „să fim săraci şi cinstiţi”, în România, trebuie să învăţăm altceva, „să devenim bogaţi şi cinstiţi, pentru că ţara o va duce mai bine”.

„Cred că trebuie să terminăm cu această gândire, să nu se crească salariile la primar, la… Eu cred că trebuie să creştem cerinţele pentru performanţă (…). Dacă există incompetenţă, atunci oamenii nu mai trebuie să-i voteze (…). Nu sunt un susţinător al creşterii salariilor la parlamentari în momentul de faţă, dar sunt susţinătorul gândirii logice şi a unui echilibru în tot ceea ce se întâmplă (…). Trebuie făcută o lege, dăm o lege unitară, dacă cresc salariile cresc la toată lumea, dacă nu, la nimeni (…). Eu propun altceva: haideţi să facem un fond de solidaritate şi să punem bani acolo. O să fie bani şi pentru pensii, s-a gândit să se vină cu acest amendament”, a susţinut Guran.

Şeful Comisiei juridice, senatorul PSD Cristian Niculescu – Ţâgărlaş, a declarat că el a votat în favoarea acestui proiect legislativ pentru că venitul „trebuie să fie actualizat, ca al oricărui român care este afectat de inflaţie şi de alte elemente care sunt concrete”.

UDMR susţine o creştere salarială raportată la rata inflaţiei în administraţia locală, având în vedere că în ultimii 4 ani aceasta nu a beneficiat de niciun fel de creştere salarială, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

El a fost întrebat despre un vot dat miercuri în Senat prin care s-a aprobat majorarea indemnizaţiilor demnitarilor de la 1 noiembrie 2022, respectiv a parlamentarilor, primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi locale, precum şi funcţionarilor publici care îi deservesc pe aceştia, urmare a unui amendament depus de doi parlamentari ai UDMR, în condiţiile în care tot miercuri Curtea Constituţională a admis sesizările USR şi a declarat neconstituţională legea prin care s-au mărit salariile din sistemul public, între care şi salariile demnitarilor.

„Am fost în şedinţă de Guvern, astfel încât această informaţie nu o am şi nu pot să o comentez. Altfel, pot să vă spun, ca şi idee, că pe administraţia publică locală în ultimii 4 ani nu a fost niciun fel de creştere salarială, nici măcar legată de inflaţie. Vă spun punctul de vedere al UDMR. Deci, pe inflaţie, aşa cum toţi bugetarii au primit pe inflaţie o creştere salarială, pe inflaţie, este corect, din punctul nostru de vedere, ca administraţia locală să beneficieze de acelaşi principiu”, a declarat Cseke Attila, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Întrebat dacă şi parlamentarii ar trebui să beneficieze de aceste majorări, ministrul a precizat: „Nu cunosc amendamentul pe care-l invocaţi”.

USR a acuzat miercuri, după ce judecătorii CCR au admis sesizarea sa pe proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public, că PSD-PNL-UDMR apelează acum la un tertip: reintroduce majorarea printr-un amendament ce va fi votat în plenul Senatului.

„Prin decizia Curții Constituționale de astăzi (miercuri – n.r.), USR a reușit să oprească creșteri salariale adoptate pe ascuns în beneficiul politicienilor, prin așa-zisa corectare a unei erori materiale. Majoritatea condusă de Ciolacu și Ciucă a amăgit din nou oamenii cu creșteri de câteva zeci de lei, dar au făcut legea neconstituțională. Miniștrii PSD nu sunt în stare să facă un calcul financiar al măsurilor pe care le propun, sunt iresponsabili cu cheltuirea banului public, dar aruncă în mod repetat în spațiul public manipulări și minciuni. Problema vine chiar de la liderul PSD, Marcel Ciolacu, care a încasat de la propria firmă dividente mai mari decât încasările acesteia. Tot astăzi, la Senat, se va vota o lege prin care veniturile politicienilor vor crește totuși – o sfidare pe față, exact în ziua deciziei CCR”, a declarat Cristian Seidler, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

USR a contestat la CCR, pe 8 iunie 2022, majorările salariale acordate demnitarilor, invocând lipsa fișei financiare, încălcarea principiului bicameralismului și încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor.

„Astăzi (miercuri – n.r.), exact în ziua în care judecătorii CCR ne-au dat dreptate, majoritatea PSD-PNL-UDMR a adăugat la OUG 115/2022, în care erau exceptați demnitarii și aleșii locali, un amendament fix pentru ca aceștia să primească indemnizații mărite. La propunerea senatorilor UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022, indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite) vor crește de la 1 noiembrie 2022. Concret, cuantumul brut al indemnizațiilor va fi stabilit prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru anul 2021. De asemenea, prin amendamentul UDMR, votat de majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia de muncă, vor crește cu 25% și salariile și sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislatic și Administrației Prezidențiale. USR nu poate accepta ca, sub umbrela majorării salariilor pentru angajații la stat, să beneficieze de creșteri de indemnizații și parlamentarii, aleșii locali și membrii Guvernului. Drama oamenilor obișnuiți, care se luptă în această perioadă cu inflația galopantă, cu ratele la bănci uriașe și cu facturile exorbitante nu trebuie să fie folosită de PSD, PNL și UDMR pentru a mai băga niște bani în buzunar parlamentarilor și baronilor locali”, potrivit comunicatului de presă.

Distribuie articolul pe:

30 comentarii

  1. Da,bravo mariti-le salariile alesilor locali,mai ales primarilor ca-s saraci „saracii” de ei!?La noi in localitate,Bumbesti-Jiu(Sadu),Gorj este primar de 3 si 1/2 mandate un rudar din satul de romi Tetila.Acest rudar pe nume Bobaru Ctin.cand s-a vazut „imparat”… De remarcat este ca daca pentru oameni nu a facut nimic in 18 ani pentru el un parvenit si un imbuibat(acum)a facut in asa fel sa se imbogateasca peste masura!Cum?Pai a muls cele peste 1o cariere si alte firme de casa.Si mai grav si-a impus oameni de gasca pe toate posturile vacante de la primarie,liceu,scoala gen.nr.1 si mai ales spital(zeci de posturi)unde gura lumii spune ca pretul a fost intre 300si 600 de mil.lei vechi??!Asta si multe altele vis a vis de activitatea acestui megaloman trebuie sa fie in ATENTIA organelor abilitate !

  2. Szabo Odon UDMR.unguri mint.mint.ce domlen nu se comparați pe noi cu ,,,,Auzi OdonuleOdorizantule cum mata Teo chema.mulți se vor înghesuii în funcțiile voastre.Ungur,român tot zeama aia e.Trăiți voi dracu ,politicienilor cu pensiile noastre .Mâncavar viermii carnea voastră ,jigodiile dracu.Făină să se aleagă de voi.dar pentru .,brotacee.

  3. Va mirati ca primarii cer bani? Duceti-va in cea mai prapadita comuna, cu case darapanate, garduri rupte si ulite desfundate si uitati-va la casa primarului. Pai aia costa!

  4. Nemernicii de la guvernare si din parlament și-au majorat salariile cu 25%.
    Bani pentru alocațiile copiilor și pentru pensiile contributive nu au….

    P.S.
    Cu ocazia asta am aflat cat este inflatia reala: cel putin 25%.
    Adica, asa cum banuiam.

  5. Nu degeaba OR dat-o cu RECENZAREA.Sior pregătit alegerile,mergi nu mergi la vot ,apari că ai votat.Dar i-ai votat tot pe ei.

  6. Guvernantii sint ferm convinsi ca se afla in fruntea unei natii de proasta calitate , fara demnitate ,curaj , constiinta , inteligenta si cultura . Prin urmare , pot face ce vor , crime , jafuri si abuzuri . La asa popor , asa conducatori ( parlament , guvern , justitie , presedinte ) !

  7. Stăpânii cetățenilor și sclavii lor, cetățenii! Foametea e indusa de acești exterminatori de cetățeni prin facturi ridicate, spitale de cea mai proasta calitate, venituri de cersetorii UE! Se compara mărirea de 1200 de RON pe luna cu cea de 60 de RON pe luna aplicată cetățenilor de rând in ani și ani? Revoltele contra tagmei jecmanitorilor vor începe!

  8. Statul e Dumnezeul nostru, iar noi nu suntem in feudalism pentru ca suntem in 2022 si e democratie !!!

  9. Nemernicii de la guvernare si din parlament și-au majorat salariile cu 25%.
    Bani pentru alocațiile copiilor și pentru pensiile contributive nu au….

  10. Si ce va mirati asa ? Este normal si democratic in Romania , tara unde orisice magarie este posibila ! Parlamentarii aplica legea lui BIGHI-BAU : „Intai noi si , daca se va putea, mai incolo… si ceilalti (amarestenii)” Pe umerii lor „firavi”(hi,hi,hi) sta binele amarestenilor! Ce s-ar face ,dupa mintea lor, tara fara ei? Ei sunt crema societatii si noi amaratii de fiecare zi , traim numai ca asa vor ei , ca ne permit! Si sa stiti ca parerea qvasiunanima ,ca ei sunt chiulangii neamului, pe banii nostri, nu este adevarata. A auzit cineva , vreodata de vreun parlamentar care sa aiba vreo absenta nemotivata si sa nu fie qvorum pentru dezbaterea unor legi ? Nu se exista. Vivat si sa ne traiasca, sanatosi , sa poata avea grija de ei ! Avem ce am votat si cum spunea cineva, avem ceia ce meritam !

  11. Haideți fraților să facem o REVOLUȚIE ! Cât mai dormim ? Cât mai suportăm jigodiile astea ? Hai să ne mișcăm dracului odată din loc și să nu mai vegetăm…

  12. Halllooooo! CARE E RESURSA FINANCIARA BUGETARA SUSTENABILA PENTRU CRESTEREA ACESTOR VENITURI PESTE LIMITA NESIMTIRII, BAI ESCROCILOR MINCINOSI? Cand e vorba de pensiile pe contributivitate si salarii pentru majoritatea cetatenilor mentinuti in saracie, nu exista resursa bugetara financiara sustenabila! Dar pentru nesimtitii escroci de lux aveti resursa? Care e si de unde aveti resursa sustenabila?

  13. Păi e primarul tău bre,.pe care l-ai ales de gospodar și cinstit..ce puii mei.. in rest UDMR sancționează pe român căci nici după atâta timp nu a invățat să scrie corect un nume maghiar,..

  14. Într-o țară de oi,paraziții fac ce leafă vor mușchii lor.Asta apropo de impact bugetar,criză,alea,alea pentru fraieri !

  15. 30 de ani Fesenistii rod pana la os.
    Inaintasii lor bateau pana la os, in inchisoarea de „reeducare”Pitesti!

  16. Sa va ajute dumnezeu ca pana la craciun sa aveti parte doar de lumanari si toiag pe chept, panatamelor! Sunteti pe aceeasi linie dezumanizatilor si o sa plangeti cu lacrimi de crocodil, putorilor! O sa va intrebati: de ce mie?, de ce noua?

  17. Mi-am Infiltrat 500 de Gandaci Trotskisti in Toate Nivelurile de Putere ale Statului Esuat sub Regimul Fanariot Iohannis.
    Da, Cicciolinele UDMR sint Trotskiste si au Misiunea de Discreditare a Governului Mieu si a Parazitului Globalist Klaus.
    Aceasta Marire cu 25% a Lefurilor Nesimtite ale Kohortelor de Paraziti va Provoca Furia la Bodega Mujicilor din Sektorul#2 al Kapitalei cu Koviltir unde va Incepe Revolta in Decembrie 2022.
    LEON VA DORESTE MULT SUPTCES TOVARASI !

  18. Deci pe principiul, pe astia i-am votat si nu ii mai votez vreodata (PSD/PNL/UDMR/USR), au ramas panaramele de la AUR sa ia voturi. Va dati seama ca romanii au ramas fara optiuni electorale viabile, doar spera in dreptate, in himere, in orice numai sa nu mai fie atat de batjocoriti. La urmatoarele alegeri baietii din spatele cortinei vor trebui sa masluiasca la greu voturi sa iese un 15% pentru PnDL, un 10% pentru USR, un 5% pentru UDMR, macar sa poata face jocuri de culise si aliante perfide. PSD-ul va face din inertie un 20-25% si AUR va trece lejer de 15% daca nu si 20% il vor face praf. Vor platii sondaje de pieleni si digi sa manipuleze alegatorii, vor scoate poate o lege sa bage la vot si pustii de 16 ani, chiar si pe aia generatia pantaloni rupti, tatuaje in cur si belciuge in nas, apoi ii vor rechema la actiune pe cei din diaspora care voteaza cu tiktok anul urmator ca facebookul e manipulat :D Va zic eu, ne-am dus dracului ca tara. Nu mai avem optiuni politice de corecta ceva aici. Poate dintr-un accident al istoriei, AUR va nominaliza un Piperea, Marga, un Mircea Diaconu sau un om caruia ii mai pasa de aceasta tara si de oamenii din ea si care sa corecteze derapajele de pe toate liniile din Romania. Invatamant, economie, energie, justitie, armata, sanatate, mediu, toate sunt praf si decad de la o zi la alta.

  19. Ghinion, dragii mei rumuni ! Privesc cu adanca simpatie greutatile ai necazurile prin care trece o mare majoritate a populatiei. Putin

  20. Acum nu mai contează impactul bugetar? Că pensionarilor le flutură în fiecare zi himera de la ianuarie 2023! Și își umflă pieptul când vorbesc de 10% de parcă ar fi cine știe ce sumă. Așa ne trebuie…oameni aleși de noi! Dracul se mai duce la alegeri!!!

  21. Ciuca este consternat de mobilizarea ordonata de Putin! Parcă a luptat la Nasiria și se sperie de ordinul lui Putin! Ce jigodie liberala! Sa ia blue air direct in Mehico, ultimul din l.m. Craiova!

  22. Bine ca i-ati facut mamei 10 milioane tona de lemne si mie 4 lei mc de gaze! Nu va mai satura pamantul, capuselor!
    Jumatate din voi aveti dosare si puscarie, bai nehalitilor. Ne cereti noua sa facem economie!! Huoooo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.