UPDATE ora 9.30 Doar două drumuri naționale mai sunt închise
Centrul Infotrafic a anunțat miercuri la ora 9.30 că în judeţul Vaslui, traficul rutier a fost reluat, în condiții de iarnă, şi pe tronsonul Fălciu – Murgeni al DN24A, astfel că între Huşi şi Murgeni se circulă, deocamdată, cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Pe drumurile naţionale din judeţul Tulcea (DN22, DN22D, DN22E, DN22F, DN22A) se circulă cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Încă sunt închise, în urma ninsorii abundente și a viscolului, următoarele tronsoane de drumuri naţionale: DN24D Tulucești – Vârlezi (jud. Galați) și DN11A Podu Turcului (jud. Bacău) – Bârlad (jud. Vaslui).
Datele anterioare prezentate de Infotrafic
Centrul Infotrafic a anunțat miercuri dimineață la ora 6.45 că în urma ninsorii abundente și a viscolului erau încă închise următoarele tronsoane de drumuri naţionale: DN24D Tulucești – Vârlezi (jud. Galați); DN24A Fălciu – Murgeni (jud. Vaslui); DN11A Podu Turcului (jud. Bacău) – Bârlad (jud. Vaslui).
Infotrafic preciza totodată că în judeţul Vaslui, circulația rutieră a fost reluată, în condiții de iarnă, pe un tronson al DN24A, anume Huşi – Fălciu, deocamdată cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Pe drumurile naţionale din judeţul Tulcea (DN22, DN22D, DN22E, DN22F, DN22A) se circulă cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Pe DN24B Huşi – Albiţa şi pe DN2F Ivăneşti (judeţul Vaslui) – limita cu judeţul Bacău au fost ridicate restricţiile de tonaj, conform sursei citate.
Este de aşteptat ca în orele următoare traficul rutier să se intensifice pe principalele drumuri naţionale, mai ales pe DN1 Bucureşti – Braşov. Pentru a evita coloanele de maşini care se vor forma la Comarnic şi pe raza staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, conducătorilor auto care se îndreaptă către Braşov le este recomandat să folosească ruta alternativă DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele.