Ce este și cât mai valorează suveranitatea națională?

Armata rusă nu are ce căuta în Ucraina. Suveranitatea națională trebuie să fie inviolabilă. Suveranitatea națională nu este o marfă care să fie negociată. Ea  nu poate fi anulată de Rusia, nici de China. Dar nici de Statele Unite sau Comisia Europeană.

Comentariile din majoritatea presei occidentale sunt ipocrite în aceste zile. Ceea ce Vladimir Putin face acum în Ucraina, multe puteri occidentale au făcut în alte părți ale lumii, în Irak, în Libia, în Siria. Iar apoi s-au retras lăsând în urmă lor nu ordinea pe care o promis-o, ci un haos general, o generație cu speranțe spulberate și suferință. Să nu uităm nici de perfidia Uniunii Europene de a nesocoti și de a submina decizii luate în mod democratic de statele membre, să nu uităm de constrângerile financiare impuse cetățenilor unor state membre (multe dintre ele cu urmări potențial mai dureroase decât sancțiunile impuse Rusiei) pentru a vota până este ales cine este dorit la Berlin și Bruxelles.

Războiul va naște monștri nu numai în Kremlinul de la Moscova și pe frontul din Ucraina, ci și în Vest. Cei opt ani de război mocnit în Donbas și sicriele ce au venit de acolo dau naștere unui naționalism agresiv, de pe urma căruia vor avea de suferit și românii din Bucovina de Nord. Lumea va trebui să lupte în egală măsură cu fiecare dintre aceste creaturi. În Vest, mult mai aproape de România, va apărea cu siguranță un soi de „talibanism” progresist și neoconservator ce va îndeamna la vânători de vrăjitoare. Îl vedem născându-se in Statele Unite, acolo unde, zilele trecute, un cunoscut profesor de la Harvard l-a acuzat de ”trădare” pe jurnalistul Carslon Tucker, pentru că a ieșit din linie și găsit câteva rațiuni pentru agresiunea rusă în Ucraina. Este un semnal îngrijorător despre valul de mccarthism ce s-ar putea abate asupra SUA și a aliaților, despre posibilitatea ca alegerile democratice din statele est-europene să fie decise de înregimentarea totală în tabăra unei Americi progresiste, în caz contrar urmând să fie ușor de aruncat asupra politicienilor anatema pro-rusismului. Poate că, pentru facilitarea victoriilor electorale, este momentul prielnic pentru înlocuirea dihotomiei corupție-anticorupție, ce si-a pierdut din tracțiune, cu cea proamerican vs. prorus, cu alți ”justițiari”, dar cu aceeași lipsă barbară a nuanțelor și același zăngănit de cătușe.

 

Atacul Federației Ruse asupra Ucrainei este revoltător și grotesc. Însă cu ce se deosebește el de atacurile împotriva suveranității altor state. Prin faptul că este un atac împotriva unui regim pro-american? Că este un atac împotriva unui regim din Europa civilizată și nu dintr-un colt ”barbar” al lumii? Prin faptul că este un atac în care minciunile care au fost folosite drept pretext au fost scoase pe gura de un fost KGB-ist care și-a bătut joc de un popor-frate și nu au fost minciuni puse într-o sticluță pe care sa o fluture un secretar de Stat american spilcuit în fața Consiliului de Securitate ONU?

Poate că niciodată până acum nu am simțit cât de importantă este apartenența la NATO și umbrela de securitate americana. Însă trebuie să admitem că aderarea României la NATO a fost și ea legată de unul dintre atentatele de mai sus ale Vestului la suveranitatea unui stat, în 1999, în Kosovo.

 

În perioada negocierii ieșirii Marii Britanii din UE, suveranitatea ajunsese să fie descrisă în ziarele britanice ca un soi de rasism, de xenofobie, de concept drag doar extremei drepte și forțelor retrograde. Atunci, însă, Ucraina era considerată suverană și era condusa de foști oficiali străini (inclusiv Mihail Saakașvili și o fosta angajată a Departamentului de Stat din SUA) care au primit pașaportul ucrainean peste noapte, era condusă, așa cum aveau sa o demonstreze scandalurile administrației Trump, de ONG-uri infiltrate de FBI, de secretarii ambasadei SUA ce conduceau, de facto, instituțiile anticorupție, era condusă de vicepreședintele Joe Biden, care schimba după bunul plac procurorii generali, după cum însuși a spus-o. Acum, aceleași ziare condamnă atacul Rusiei asupra suveranității Ucrainei. Ce este și cât mai valorează suveranitatea națională?

Cu atacul său obscen împotriva Ucrainei, Vladimir Putin ar trebui să determine Occidentul să renunțe la siluirea în stil progresist a ”suveranității naționale”, să renunțe la relativizarea ei în funcție de alunecoasele ”drepturi”, ”minorități” de toate felurile, „interventii umanitare”, ”dreptul de a proteja” și alte principii inventate pentru da o baza legală tocmai atacurilor împotriva suveranității.

 

Războiul din Ucraina ar trebui să ducă la deșteptarea Vestului, atât cât se mai poate. Despotul care a atacat Ucraina a spus că ”Vestul este afectat de turbulențe socioculturale”, că este prea preocupat cu a-i învăța pe băieți că pot să devină fete și invers pentru a-și mai putea apăra tradițiile și țările. Joi, în ziua atacului rus asupra Ucrainei, presa britanică scria că agenții serviciilor secrete au fost instruiți să mediteze la ”privilegiul albilor” și să-și ”declare pronumele” – adică să arate spionul spionul britanic se consideră, de fapt, femeie si viceversa. Li s-a mai spus să nu mai folosească cuvinte care ”întăresc modelele culturale dominante”. Cu asta au ajuns să se ocupe MI6 și MI5.

 

”Noi, rușii, vom fi damnați de această invazie, de neputința noastră de a opri un dictator înainte să treacă dincolo de o limită de neînchipuit”, scria Leonid Bershidsky, pentru Bloomberg. Da, nu doar liderii actuali ai Rusiei, ci și rușii simpli vor fi urmăriți de crimele pe care le comit acum în Ucraina.

Nu doar liderii ruși ar trebui văzuți astfel, ci și cei occidentali. Au inițiat o campanie informațională de alarmare, cu planuri militare, cu zile și ore ale atacului, cu planurile Rusiei pentru înlocuirea guvernului de la Kiev și cu listele negre întocmite de spionii ruși pentru eliminarea opozanților lui Putin din Ucraina. A fost o campanie dusă nu numai de presă, ci și de toate marile cancelarii vestice. Au urmat livrări de arme ”letale” pentru armata Ucrainei. A fost dusă o campanie de mobilizare a întregului popor ucrainean pentru un război iminent.

Însă ce a urmat? A urmat retragerea diplomaților occidentali din Kiev, de teama războiului. Au urmat declarații explicite că nici NATO, nici vreunul din statele membre nu vor apăra Ucraina cu bocancul pe teren. A urmat și retragerea consilierilor militari occidentali și a militarilor care antrenau trupele ucrainene. Iar apoi a urmat atacul Rusiei împotriva unei Ucraine mobilizate pentru război de Vest, dar căreia președintele SUA i-a transmis doar că „toate rugăciunile lumii se îndreaptă spre Ucraina”.

Poate că singurul scop al acestei campanii a fost ca Vestul să forțeze mâna Rusiei, chiar să sperie Moscova, pentru a lansa ofensiva mai repede decât ar fi fost pregătită, să forțeze Rusia să lupte cu arma în mână pentru Ucraina, iar lumea să asiste la atrocitățile războiului acesta. Dacă ar fi renunțat la război, atunci devenea limpede că Rusia renunță, pentru prima dată în istoria sa, la tamponul în fața Vestului numit Ucraina. Îmbătat de deceniile la putere, liderul kaghebist-mesianic de la Moscova a atacat Ucraina, a întărit și mai mult rusofobia în întreaga Europă de Est și este posibil să-și fi tras preșul de sub picioare și acasă, în Rusia.

Dar, indiferent de eficacitatea unei asemenea strategii, este limpede că Vestul a echipat Ucraina pentru a lupta, a îndatorat-o pentru armele primite, iar apoi a lăsat-o singură în fața Rusiei. Și așa va rămâne Ucraina și pe mai departe. Fostul președinte Barack Obama declara, în 2016: ”Indiferent ce am face, Ucraina, care nu este membră NATO, va fi vulnerabilă în fața dominației militare a Rusiei”. Ucraina a fost abandonată de un aliat imposibil și bombardată de un posibil frate.

 

Țipetele copiilor speriați de avioanele ruse care trag vor rămâne o pată de neșters pe obrazul Rusiei. Dar ar trebui să rămână o pată și pe obrazul puterilor care au incitat Rusia promițând Ucrainei o aderare la NATO despre care mințile neînfierbântate știau, încă de la Summitul de la București din 2008, că este imposibilă, sau măcar au realizat acest lucru câteva luni mai târziu, în același an, când Rusia a atacat regimul nechibzuitului președinte Saakașvili. Acum, la un deceniu și jumătate de la acel moment, după o criză economica gravă, după eșecuri americane pe mai multe fronturi, după ascensiunea rapidă a Chinei și o pandemie ale cărei consecințe abia își arată colții, bieții ucraineni sunt precum ostaticii ținuți de clanuri rivale, în timp ce negociază cu armele pe masă, ostaticii a două puteri în declin, speriate că, dacă nu vor chinui strașnic Ucraina, și-ar putea dezvălui vulnerabilitatea în fața celor care se pregătesc să devină noii lideri ai lumii.

 

Recomanda [votes_up id=608300]

56 de Comentarii

  1. @Tudor
    Cine decide care este dictator sangeros, cumva tu sau propaganda dusmanilor lacomi sa jefuiasca totul? Uneori ca sa fie aparata trebuie si putina mana forte, altfel navalesc toti hotii la jefuit.

  2. Marchievici este NOT RUSSIA,
    pe harta sudul basarabiei,bucovina,tinutul hertei,insula serpilor este NOT ROMANIA!

  3. autorul are serioase lacune cognitive din moment ce pune semn de egalitate intre invazia ruseasca a Ucrainei si Irak, Libia, în Siria, tari captive unor dictatori sangerosi si unde vestul a intervenit din considerente umanitare (si de razbunare, Gaddafi a fost sponsorul exploziei avionului PanAm la Lockerbie, printre altele) .. sau Siria, o dictatura ereditara stropita cu sange de 50 de ani.. sau Irak, unde Saddam isi executa supusii ca in Evul Mediu.
    asta e discursul Kremlinului pentru as justifica crimele „da’ si voi ati …”
    nu cred ca dl. Marchievici isi doreste sa fie confudat cu o trompeta a Kremlinului.

  4. ,,Cei care renunta la LIBERTATE ,pentru a obtine SUVERANITATEA ,vor sfarsi prin a le pierde pe amandoua.,,
    Benjamin Francklin.
    De ce a renuntat Romanika la amandoua ???
    Pentru ca politicienii nostrii sunt neam de sluga si au nevoie de protectie straina, la adapostul careia sa jefuiasca linistiti !

  5. Intrebare corect pusă, mai ales atunci când singur renunți la suveranitate.. și nici măcar nu o vinzi..Deci române, cum stai cu trupe străine și baze militare străine in țară, după inchisorile CIA.. și guvernare prin ambasadorul licurici?/ Te simți suveran , sau liber ?? Cum ai suveranitate devreme ce incalcă europa fel de fel de venituri, care declarat iți vor gâtul și altă ordine socială, religie pe continent ?? Ce face un UE in privința libertăților când ai zone ”no-go” din ce in ce mai multe. Cât de suveran ești cu frica de a ieși pe stradă ??

  6. Hiroshima, Nagasaki, Yugoslavia, Kosovo, Irak, Afganistan, Grenada, Nicaragua, Somalia etc etc… Cine ne da lectii de corectitudine politica? Cumva hotul striga hotii?

  7. Cata lipsa de intelegere (atat a fericiri cat mai ales a necazurilor), ce vor Putin/ Biden este exact fix-pix – niste matoli de betia puteri, ce vina au cetateni de rand (ca-s ucrainieni, ca-s rusi) care trebuie sa-si ingroape fii, soti, frati (intr-un razboi ce nu le aduce nimic pentru ei – ma refer la rusi de rand, cei cu sacrificiile), sa ia cale pribegiei renuntand la viata lor (de la agoniseala pana la mormintele parintilor/bunicilor/ mosilor/stramosilor) pentru ifosele si ambaturile unor nebuni. Argumentele de pe aici, vehiculate de tot felul de „intelepti” (lansati de laboratoarele FSB), sunt de o jena penibila si din zona tulburarilor psihotice cronice: frica Rusie de apropierea NATO – este un argument pentru nebuni- rachetele jandarmilor lumi lovesc la mii de km (bine ca romanilor – daci verzi de alt fel, nu le este frica de viiroarea granita cu rationali si cucernici rusi – care au uitat de cuvantul dat cand ne-au halit tezaurul ca niste aliati si frati intru credinta, si care ne-au jucat la ruleta istoriei de cate ori le-au cazut la indemana); ca asa au facut si alti- alt argument de posesor de bilet de trimitere la psihiatrie, omul normal face ce-i intelept si bine nu merge pe urmele nebunului… . La gandirea paguboasa si in ritmul istoriei de azi, maine nu-i prea departe cand vom avea soarta vecinilor nostri, cand ne va decide un alde Putin demilitarizarea si deznazificarea, chiar si existenta, noua si oricui ii „afecteaza interesele” (uni nu au dreptul la interese/viata, ori daca isi permit sunt hotarate de cine trebuie).

  8. Planul de distrugere a României a fost creeat în străinătate!

    Imediat după 1989, în urma unei scrisori numită scrisoarea celor șase autori, acești fiind evrei cu funcții de mari demnitari politici din România, au trecut la reorganizarea Frontului Salvării Naționale, format în principal de evrei și foști PCR-iști trădători de țară.
    Planul de distrugere a României fusese creeat în străinătate de Maleficii: SOROȘ, BRUCAN si Wiezel. Primul guvern după 1989, avea în componență foarte mulți evrei. Prim Ministru Petre Roman, a mărturisit că Brucan i-a pus pe masă planul de privatizare pe care l-a dus la îndeplinire. La fondul Proprietății Private era compus de majoritatea economiști și juriști de etnie evreească. Apoi au sosit din SUA evreii pe postururi de consilieri, ambasadoria și magnați care au dirijat distrugerea industriei și economiei românești sub masca PRIVATIZĂRII.
    Cei mai răi evrei au fost puși să gestioneze Minciuna Holocaustului: Al.Florian, Ioanid, Cioflâncă, Patapievici și alții care cu o ură debordantă și-au arătat colții acuzatori.
    Evreii care au părăsit România înainte 1989, au fost informați că comunismul se desfințează. Marii torționari din Securitate și ideologi politic (Leonte Răutu), au părăsit de teamă că vor fi trași la răspundere pentru acțiunile de genocid contra românilor. Cât de mincinoși au găsit replica: Au fost vânduți de Ceaușescu.
    Cred că Problema evreiasca nu se limitează numai la România, ci peste tot în statele lumii unde trăiesc cahale. Ei urzesc numai conflicte, nu produc mai nimic, dar trăiesc foarte bine transformand tari in colonii si popoarele lor in sclavi.”

  9. Putin scoate jaddanii afara din Ucraina. Asta e actiunea. Romania cu 3 presedinti jadani, Iliescu cu tasu jadan,Constantinescu cu masa jaddanca, Basescu cu tasu jadan. In 30 ani au facut industria Romaniei praf. Flota distrusa. Nu erea bun acum petrolierul Romaniei sa aduca petrol din Kuveit, Arabia, sau Iran??? Erea, dar jaddanu Basescu l-a dat la fiare vechi. Si acum vine la tv sa dea lectii jadanesti in loc sa fie in puscarie pentru subminarea economiei nationale.Cam asa cu independenta. Petrolul Romaniei dat de jaddanu Talpes la austrieci…etc

  10. Trump a avertizat omenirea ca daca vine Biden la putere ,o sa vedem ce o sa intample in SUA si in lume.Va fi dezastru.Indiferent ,da,indiferent daca ca este o politica de intelegere ,de imparteala a influentei economice in lume a celor doua puteri,sau dorinta lui Putin ca Ucraina sa nu adere la NATO,tara noastra,,cu butonatii in frunte,, trebuie sa fie neutra,asa cum sunt ungurii,bulgarii etc.Problema este sa nu intre in actiune,un steag fals,la noi in tara, sa fim impinsi , sa intram intr-un joc al lor,sa devenim teatrul de operatiuni,[ in cazul nostru NATO poate sa intervina,dupa care se retrage si ne lasa in bataia vantului]Ucraina este exemplu,actorasul care s-a bazat pe puterile occidentale ,a fost impins sa se dea cocos,fata de rusi,a adus tara intr-un dezastru economic,dependenta de banii primiti de la SUA si acum este lasat singurel.Tarile,distruse economic,slabite de hienele interne si externe,vor fi in bataia vantului,dependente cand de unii cand de altii .Politicienii si bogatii dupa ce au distrus-o o tulesc,ramane populatia de rand sa sifere.

  11. Nu e chiar asa! Cand s-au separat de rusia pentru a merge mai departe ucraina, rusia s-a impotrivit cu veto si trebuia sa se astepte la nemernicii! Unde e pregatirea pentru viitor in caz de razboi a acestei natiuni ucraina? Sau parteneriat serios bazat pe incredere si ajutor la nevoie?

  12. marin 24 februarie 2022 la 22:40, nu sunt eu. ati ramas fara „nume” baieti securici? in loc sa luptati in adevaratul razboi: incalcarea Constitutiei si distrugerea Romaniei, GENOCIDUL DIN SPITALE IN NUMELE PLAN-DE-MITEI, incercarile de distrugere a SUVERANITATII ROMANIEI si eradicarea propandei ideologice globaliste impotriva LIBERTATII SI VIETII NOASTRE. stiam ca sunteti fara inspiratie, dar nici asa … :))

  13. In 24 …in 24 Februarie !

    😉

    Diagonal citit !

    Totusi 😀 …mare atentie mare la …;) 24 MARTIE !

    PS: Asa ca acest straniu mishteaux e ultra-PUNCTUAL in misterioasele-i predictii ? … „mintea de pe urma” ? ! 😛

    😉

  14. – Sistemul asa-zis democratic, in fapt DEMONOCRATIC, a fost cel mai bun paravan pentru ca niste lepre khazare sa se imbogateasca si sa capuseze tarile care au adoptat in mod inconstient acest regim politic.
    – Cea mai buna dovada ca democratia a fost o mare minciuna, menita sa ascunda un Sistem de Putere Paralel, numit si Oculta sau Sistemul, este plandemia Covid-19, cand drepturile si libertatile constitutionale au fost flagrant calcate in picioare in toate statele „civilizate”.
    – La ora actuala, statele democratice sunt conduse de slugile Satanei, care aplica intocmai planurile acestuia.
    – Daca oamenii pot fi prostiti, iar adevarul ocultat, nu acelasi lucru se poate spune despre Dumnezeu, care STIE mai bine decat oricine care este REALITATEA. Si tocmai pentru STIE, a luat hotararea sa distruga Imperiul Nord-Atlantic Antihristic prin intermediul Rusiei.
    – Adevarata PACE numai Dumnezeu o poate da. Ce a fost pana acum nu a fost pace, ci o perioada de consolidare a fortelor sataniste, care acum tind sa faca din intreaga planeta un imens cimitir al sufletelor si constiintelor.
    – Romanii cu creierul la purtator trebuie sa inteleaga ca in lume are loc un razboi consmic pentru sufletele oamenilor, mai ales al ortodocsilor.
    – România are un destin aparte, pentru ca este o tara aparte. AICI a fost Gradina Edenului, asa acum ESTE acum Gradina Maicii Domnului si unde la sfarsitul veacurilor, care nu sunt prea departe, va avea loc Judecata de Apoi. Lumea a inceput cu România (RĂMÂNIA, de la „rămâni”, cei care „au rămas” locului si nu au migrat in cele patru zari), se va sfarsi cu România si tot cu România se va reinnoi.
    – Dupa razboi, care va fi castigat de ORTODOXIE, va veni o pace paradisiaca de trezeci de ani, iar centrul lumii se va muta in România, la BUCURESTI, unde Bucuros Esti sa pasesti pe acest loc sfant, unde va fi construita o „cetate” aidoma Ierusalimului Ceresc. Noul Israel = Orodoxie, Noul Canaan = România, Noul Ierusalim = Bucuresti.

  15. Scaparea e la votantii americani care in noiembrie la alegeri, (midterm elections) sa dea jos ciuma progresista de peste tot din Congres, Senat, primarii, procuratura, districte scolare, guvernatori. Americanii s-au saturat de migranti intrati cu miloanele in tara, de profesori care acuza elevii albi de rasism, de cadrele progresiste infiltrate in companii, de criminalitatea si jaful generalizate. Sunt deja referendumuri in statele democratice de inlocuire a acestor activisti progresisiti toxici.E timpul sa fie inlocuiti in noiembrie si in parlament. Progresismul e ce mai toxica, mincinoasa si invaziva doctrina. Un fel de fascism socialisto-comunist.

  16. AM SCRIS DE NSPE MII DE ORI DESPRE FAPTUL CA SUA PRIN TRADATORII AMERICANI VINDUTI ISRAELULUI SI-A INSCENAT AL DOILEA ATAC TERORIST CU JIDANII IMPOTRIVA PROPRIILOR CETATENI IN 1967 USS LIBERTY SI 11 SEPT 2001 CIND AU ASASINAT 3000 DE AMERICANI …SISTEMUL POLITIC AMERIVCAN ESTE MANIPULAT DE JIDANI FINACIAR SI PSIHOLOGIC …ACESTI CRIMINALI CUMPARA TIMP SI CREEAZA DIVERSIUNI CA MAIDANUL IN 2014 CIND AU INSTAURAT TERORISTII VICTORIEI NULAND SA PROVOACE RUSIA …IN TOT ACEST TIMP CIND TOTI LINGAII LUI SOROS IL LATRA PE PUTIN ISRAELUL FURA PAMINTUL SI GONESTE SAU UCIDE PALESTINIENII..PROGRESISMUL ESTE ALTA TACTICA JIDANEASCA CA ANTISEMINTISMUL SA CREEZE HAOS..SI DIVIZIUNE …

  17. Un cal.dau regatul meu pentru un cal!…cred că sunt pe aproape.trebuie sa înlocuiesc calul cu un SUV(electric daca e posibil)…poate nici acum…țările artificiale sau cele care nu și-au depășit condiția dispar.granitele din estul Europei și Orientul mijlociu se modifică.as we speak.iar cauzele sunt interne.interventia străină e doar scanteia

  18. Trebuie sa ne hotaram, ori Rusia e o tara de mana a treia si atunci preturile la energie nu au legatura cu ei pentru ca nu conteaza si ca atare e un subiect plictisitor ori sunt o tara importanta si cei care stau bine merci la caldurica pe gazele lor isi fac timp si asculta cand cer si ei un lucru: sa nu vii cu rachetele in coasta lor. Dar sa stai la cald pe gaze ieftine in timp ce zilnic ii injuri si te dai mare civilizat….se pare ca nu merge la infinit.

  19. Marin, suntem multi care tinem cu URSUL -pe tot globul. Este apanajul oamenilor cu putina carte si intregi la minte.
    Sti, Ursul e inteligent si puternic, Bizonul e prost de’si da in gropi. Se arunca asupra Ursului flancat de vreo 30 plus de Euro-catei. Ma mir ca nu aduc in Europa si „razboinicii” din insulele Palau.

  20. Constat uluit cum specialiștii experți in COVID au devenit artiștii in arta războiului mai ales Digi + Voiculescu …este uluitor cat de proști și penibili sunt …oare lor nu le pute democrația asta ? Se uită in oglindă să vadă cat de proști sunt ? …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.