Ce este și cât mai valorează suveranitatea națională?

Este groaznic sa ajungi ostaticul a două clanuri în declin ce negociază cu armele pe masă, speriate că și-ar putea dezvălui slăbiciunea în fața celor care se pregătesc să devină noii lideri

Ce este și cât mai valorează suveranitatea națională?

Este groaznic sa ajungi ostaticul a două clanuri în declin ce negociază cu armele pe masă, speriate că și-ar putea dezvălui slăbiciunea în fața celor care se pregătesc să devină noii lideri

Armata rusă nu are ce căuta în Ucraina. Suveranitatea națională trebuie să fie inviolabilă. Suveranitatea națională nu este o marfă care să fie negociată. Ea  nu poate fi anulată de Rusia, nici de China. Dar nici de Statele Unite sau Comisia Europeană.

Comentariile din majoritatea presei occidentale sunt ipocrite în aceste zile. Ceea ce Vladimir Putin face acum în Ucraina, multe puteri occidentale au făcut în alte părți ale lumii, în Irak, în Libia, în Siria. Iar apoi s-au retras lăsând în urmă lor nu ordinea pe care o promis-o, ci un haos general, o generație cu speranțe spulberate și suferință. Să nu uităm nici de perfidia Uniunii Europene de a nesocoti și de a submina decizii luate în mod democratic de statele membre, să nu uităm de constrângerile financiare impuse cetățenilor unor state membre (multe dintre ele cu urmări potențial mai dureroase decât sancțiunile impuse Rusiei) pentru a vota până este ales cine este dorit la Berlin și Bruxelles.

Războiul va naște monștri nu numai în Kremlinul de la Moscova și pe frontul din Ucraina, ci și în Vest. Cei opt ani de război mocnit în Donbas și sicriele ce au venit de acolo dau naștere unui naționalism agresiv, de pe urma căruia vor avea de suferit și românii din Bucovina de Nord. Lumea va trebui să lupte în egală măsură cu fiecare dintre aceste creaturi. În Vest, mult mai aproape de România, va apărea cu siguranță un soi de „talibanism” progresist și neoconservator ce va îndeamna la vânători de vrăjitoare. Îl vedem născându-se in Statele Unite, acolo unde, zilele trecute, un cunoscut profesor de la Harvard l-a acuzat de ”trădare” pe jurnalistul Carslon Tucker, pentru că a ieșit din linie și găsit câteva rațiuni pentru agresiunea rusă în Ucraina. Este un semnal îngrijorător despre valul de mccarthism ce s-ar putea abate asupra SUA și a aliaților, despre posibilitatea ca alegerile democratice din statele est-europene să fie decise de înregimentarea totală în tabăra unei Americi progresiste, în caz contrar urmând să fie ușor de aruncat asupra politicienilor anatema pro-rusismului. Poate că, pentru facilitarea victoriilor electorale, este momentul prielnic pentru înlocuirea dihotomiei corupție-anticorupție, ce si-a pierdut din tracțiune, cu cea proamerican vs. prorus, cu alți ”justițiari”, dar cu aceeași lipsă barbară a nuanțelor și același zăngănit de cătușe.

 

Atacul Federației Ruse asupra Ucrainei este revoltător și grotesc. Însă cu ce se deosebește el de atacurile împotriva suveranității altor state. Prin faptul că este un atac împotriva unui regim pro-american? Că este un atac împotriva unui regim din Europa civilizată și nu dintr-un colt ”barbar” al lumii? Prin faptul că este un atac în care minciunile care au fost folosite drept pretext au fost scoase pe gura de un fost KGB-ist care și-a bătut joc de un popor-frate și nu au fost minciuni puse într-o sticluță pe care sa o fluture un secretar de Stat american spilcuit în fața Consiliului de Securitate ONU?

Poate că niciodată până acum nu am simțit cât de importantă este apartenența la NATO și umbrela de securitate americana. Însă trebuie să admitem că aderarea României la NATO a fost și ea legată de unul dintre atentatele de mai sus ale Vestului la suveranitatea unui stat, în 1999, în Kosovo.

 

În perioada negocierii ieșirii Marii Britanii din UE, suveranitatea ajunsese să fie descrisă în ziarele britanice ca un soi de rasism, de xenofobie, de concept drag doar extremei drepte și forțelor retrograde. Atunci, însă, Ucraina era considerată suverană și era condusa de foști oficiali străini (inclusiv Mihail Saakașvili și o fosta angajată a Departamentului de Stat din SUA) care au primit pașaportul ucrainean peste noapte, era condusă, așa cum aveau sa o demonstreze scandalurile administrației Trump, de ONG-uri infiltrate de FBI, de secretarii ambasadei SUA ce conduceau, de facto, instituțiile anticorupție, era condusă de vicepreședintele Joe Biden, care schimba după bunul plac procurorii generali, după cum însuși a spus-o. Acum, aceleași ziare condamnă atacul Rusiei asupra suveranității Ucrainei. Ce este și cât mai valorează suveranitatea națională?

Cu atacul său obscen împotriva Ucrainei, Vladimir Putin ar trebui să determine Occidentul să renunțe la siluirea în stil progresist a ”suveranității naționale”, să renunțe la relativizarea ei în funcție de alunecoasele ”drepturi”, ”minorități” de toate felurile, „interventii umanitare”, ”dreptul de a proteja” și alte principii inventate pentru da o baza legală tocmai atacurilor împotriva suveranității.

 

Războiul din Ucraina ar trebui să ducă la deșteptarea Vestului, atât cât se mai poate. Despotul care a atacat Ucraina a spus că ”Vestul este afectat de turbulențe socioculturale”, că este prea preocupat cu a-i învăța pe băieți că pot să devină fete și invers pentru a-și mai putea apăra tradițiile și țările. Joi, în ziua atacului rus asupra Ucrainei, presa britanică scria că agenții serviciilor secrete au fost instruiți să mediteze la ”privilegiul albilor” și să-și ”declare pronumele” – adică să arate spionul spionul britanic se consideră, de fapt, femeie si viceversa. Li s-a mai spus să nu mai folosească cuvinte care ”întăresc modelele culturale dominante”. Cu asta au ajuns să se ocupe MI6 și MI5.

 

”Noi, rușii, vom fi damnați de această invazie, de neputința noastră de a opri un dictator înainte să treacă dincolo de o limită de neînchipuit”, scria Leonid Bershidsky, pentru Bloomberg. Da, nu doar liderii actuali ai Rusiei, ci și rușii simpli vor fi urmăriți de crimele pe care le comit acum în Ucraina.

Nu doar liderii ruși ar trebui văzuți astfel, ci și cei occidentali. Au inițiat o campanie informațională de alarmare, cu planuri militare, cu zile și ore ale atacului, cu planurile Rusiei pentru înlocuirea guvernului de la Kiev și cu listele negre întocmite de spionii ruși pentru eliminarea opozanților lui Putin din Ucraina. A fost o campanie dusă nu numai de presă, ci și de toate marile cancelarii vestice. Au urmat livrări de arme ”letale” pentru armata Ucrainei. A fost dusă o campanie de mobilizare a întregului popor ucrainean pentru un război iminent.

Însă ce a urmat? A urmat retragerea diplomaților occidentali din Kiev, de teama războiului. Au urmat declarații explicite că nici NATO, nici vreunul din statele membre nu vor apăra Ucraina cu bocancul pe teren. A urmat și retragerea consilierilor militari occidentali și a militarilor care antrenau trupele ucrainene. Iar apoi a urmat atacul Rusiei împotriva unei Ucraine mobilizate pentru război de Vest, dar căreia președintele SUA i-a transmis doar că „toate rugăciunile lumii se îndreaptă spre Ucraina”.

Poate că singurul scop al acestei campanii a fost ca Vestul să forțeze mâna Rusiei, chiar să sperie Moscova, pentru a lansa ofensiva mai repede decât ar fi fost pregătită, să forțeze Rusia să lupte cu arma în mână pentru Ucraina, iar lumea să asiste la atrocitățile războiului acesta. Dacă ar fi renunțat la război, atunci devenea limpede că Rusia renunță, pentru prima dată în istoria sa, la tamponul în fața Vestului numit Ucraina. Îmbătat de deceniile la putere, liderul kaghebist-mesianic de la Moscova a atacat Ucraina, a întărit și mai mult rusofobia în întreaga Europă de Est și este posibil să-și fi tras preșul de sub picioare și acasă, în Rusia.

Dar, indiferent de eficacitatea unei asemenea strategii, este limpede că Vestul a echipat Ucraina pentru a lupta, a îndatorat-o pentru armele primite, iar apoi a lăsat-o singură în fața Rusiei. Și așa va rămâne Ucraina și pe mai departe. Fostul președinte Barack Obama declara, în 2016: ”Indiferent ce am face, Ucraina, care nu este membră NATO, va fi vulnerabilă în fața dominației militare a Rusiei”. Ucraina a fost abandonată de un aliat imposibil și bombardată de un posibil frate.

 

Țipetele copiilor speriați de avioanele ruse care trag vor rămâne o pată de neșters pe obrazul Rusiei. Dar ar trebui să rămână o pată și pe obrazul puterilor care au incitat Rusia promițând Ucrainei o aderare la NATO despre care mințile neînfierbântate știau, încă de la Summitul de la București din 2008, că este imposibilă, sau măcar au realizat acest lucru câteva luni mai târziu, în același an, când Rusia a atacat regimul nechibzuitului președinte Saakașvili. Acum, la un deceniu și jumătate de la acel moment, după o criză economica gravă, după eșecuri americane pe mai multe fronturi, după ascensiunea rapidă a Chinei și o pandemie ale cărei consecințe abia își arată colții, bieții ucraineni sunt precum ostaticii ținuți de clanuri rivale, în timp ce negociază cu armele pe masă, ostaticii a două puteri în declin, speriate că, dacă nu vor chinui strașnic Ucraina, și-ar putea dezvălui vulnerabilitatea în fața celor care se pregătesc să devină noii lideri ai lumii.

 

Distribuie articolul pe:

56 comentarii

  1. Respect sincer dle Smarandache pentru comentariul dvs. curajos și corect. Cât de valabil este și în 2025!

  2. Ar trebui marcate pe harta aceea niste zone „NOT UKRAINA”,dacă vrem să fim corecți până la capăt

  3. Cat mai valoreaza suveranitatea nationala? Pai va spun eu ca globalistii satanisti urasc de moarte suveranitatea nationala si patriotismul. In cazul Ucrainei Putin face jocul globalistilor; a fost pregatit la scoala lui Kalus Schwab inainte de a intra in politica mare, alaturi de Angela Merkel si alti tineri lideri produsi pe banda rulanta, precum Macron sau Trudeau. Este multa dezinformare si multa manipulare, pentru ca sa fie adormita vigilenta oamenilor. Putin va ingloba Ucraina, Belarus si Kazahstan formand o entitate mai mare. Ulterior cele cateva mari entitati teritoriale: SUA, Canada, UE, Rusia, China, India, UE, Australia se vor uni untr-un stat unic condus de oligarhia satanista, oamenii vor pierde tot si vor fi fericiti, dupa cum declara la Davos Klaus Schwab. Restul teritoriilor lumii vor fi prea slabe pentru a se putea opune globalizarii. Deci ce valoare are suveranitatea Ucrainei in acest context al globalizarii fortate? Este o ipocrizie fara margini ca liderii UE sa vorbeasca de suveranitatea nationala cand ei lupta fara scrupule pentru suprimarea suveranitatii oricarui stat pentru a face loc globalizarii. Faptul ca este invadata Ucraina de Rusia, nici nu conteaza pentru globalisti, razboiul doar abate atenta de la dezastrul sanitar pe care l-au produs falsa pandemie cu virus de laborator si injectarea cu false vaccinuri dar care au efecte letale. Imi este insa mila de oamenii obisnuiti din Ucraina dar si de militarii rusi care sunt supusi de catre bestiile globaliste la tot felul de chinuri, moarte si privatiuni. Dar nu am nici cel mai mic sentiment de compasiune fata de toti liderii europeni sau americani, ei ar merita sa fie trimisi cu totii in fata unui tribunal popular international sub invinuirea de genocid, cel mai mare genocid din istoria omenirii.

  4. @Tudor
    Pentru trompeta NATO.
    NATO face razboaiele bune si Rusia face razboaiele rele,nu-i nasa?Distrugerea Irakului nu a fost din cauza ca Sadam isi „executa subalternii”ci din alte motive cusute urat cu ata alba chimica,contestate chiar de serviciile secrete.E greu sa distingi realitatea atunci cand esti trompetist de meserie.Razboaiele sunt detestabile indiferent de sponsor.

  5. E prea mult.Daca Putin se limita la Donbas ar fi putut fi acceptata ideea dupa alte modele produse deja.NATO si Putin au folosit acelasi limbaj ambiguu periculos dar diferenta este ca Putin a apasat pe tragaci.Si a apasat in toata Ucraina.Prea mult.Va avea vecina o tara cu o structura militara distrusa.Ar fi putut avea un vecin prieten puternic .Ceva s-a rupt in capacitatea Rusiei de a rezolva problema pericolului NATO.America va fi mai linistita dupa ce a provocat aceasta evolutie impingand Ucraina in razboi prin comportamentul iresponsabil al inarmarii Ucrainei?Tarile din Europa vor fi mai linistite dupa ploaia de sanctiuni impuse Rusiei?Pericolul foarte mare pentru Europa se coace in aceste momente dar nu se vad semne de analiza pragmatica ci doar concurs de sanctiuni.Daca , pana acum, NATO a tot invocat articole din propriul statut pe post de „Cele 10 porunci”, acum ar trebui sa inceapa negocieri de securitate serioase daca doreste liniste cu adevarat.Daca nu incep inseamna ca nu au avut niciodata in plan o discutie serioasa.Vom vedea la negocierile ce urmeaza intre Rusia si Ucraina care sunt conditiile impuse si daca ele asigura Rusiei securitatea de care vorbea Putin.Orgoliul inconstientului s-a intalnit cu orgoliul disperatului.Iata rezultatul.

  6. Nu stiu ce vă face să credeti ca Ucraina ar fi altceva decăt Rusia-cel puțin in atitudinea față de noi-sau ați uitat toate șicanele si atitudinea absolut dușmănoasă cu orice ocazie ?ca să nu mai vorbim de cele îndurate de romanii din Ucraina-care nu există pentru ei,sau există ca să fie folosiți drept carne de tun;ce mi-e „Malorusia”,ce mi-e „Velicorusia”sau „Bielorusia” ;așa că nu vă mai infierbântați și să ne vedem de ale noastre,avem destule

  7. @Tudor
    Cine decide care este dictator sangeros, cumva tu sau propaganda dusmanilor lacomi sa jefuiasca totul? Uneori ca sa fie aparata trebuie si putina mana forte, altfel navalesc toti hotii la jefuit.

  8. Marchievici este NOT RUSSIA,
    pe harta sudul basarabiei,bucovina,tinutul hertei,insula serpilor este NOT ROMANIA!

  9. autorul are serioase lacune cognitive din moment ce pune semn de egalitate intre invazia ruseasca a Ucrainei si Irak, Libia, în Siria, tari captive unor dictatori sangerosi si unde vestul a intervenit din considerente umanitare (si de razbunare, Gaddafi a fost sponsorul exploziei avionului PanAm la Lockerbie, printre altele) .. sau Siria, o dictatura ereditara stropita cu sange de 50 de ani.. sau Irak, unde Saddam isi executa supusii ca in Evul Mediu.
    asta e discursul Kremlinului pentru as justifica crimele „da’ si voi ati …”
    nu cred ca dl. Marchievici isi doreste sa fie confudat cu o trompeta a Kremlinului.

  10. ,,Cei care renunta la LIBERTATE ,pentru a obtine SUVERANITATEA ,vor sfarsi prin a le pierde pe amandoua.,,
    Benjamin Francklin.
    De ce a renuntat Romanika la amandoua ???
    Pentru ca politicienii nostrii sunt neam de sluga si au nevoie de protectie straina, la adapostul careia sa jefuiasca linistiti !

  11. Intrebare corect pusă, mai ales atunci când singur renunți la suveranitate.. și nici măcar nu o vinzi..Deci române, cum stai cu trupe străine și baze militare străine in țară, după inchisorile CIA.. și guvernare prin ambasadorul licurici?/ Te simți suveran , sau liber ?? Cum ai suveranitate devreme ce incalcă europa fel de fel de venituri, care declarat iți vor gâtul și altă ordine socială, religie pe continent ?? Ce face un UE in privința libertăților când ai zone ”no-go” din ce in ce mai multe. Cât de suveran ești cu frica de a ieși pe stradă ??

  12. Hiroshima, Nagasaki, Yugoslavia, Kosovo, Irak, Afganistan, Grenada, Nicaragua, Somalia etc etc… Cine ne da lectii de corectitudine politica? Cumva hotul striga hotii?

  13. Cata lipsa de intelegere (atat a fericiri cat mai ales a necazurilor), ce vor Putin/ Biden este exact fix-pix – niste matoli de betia puteri, ce vina au cetateni de rand (ca-s ucrainieni, ca-s rusi) care trebuie sa-si ingroape fii, soti, frati (intr-un razboi ce nu le aduce nimic pentru ei – ma refer la rusi de rand, cei cu sacrificiile), sa ia cale pribegiei renuntand la viata lor (de la agoniseala pana la mormintele parintilor/bunicilor/ mosilor/stramosilor) pentru ifosele si ambaturile unor nebuni. Argumentele de pe aici, vehiculate de tot felul de „intelepti” (lansati de laboratoarele FSB), sunt de o jena penibila si din zona tulburarilor psihotice cronice: frica Rusie de apropierea NATO – este un argument pentru nebuni- rachetele jandarmilor lumi lovesc la mii de km (bine ca romanilor – daci verzi de alt fel, nu le este frica de viiroarea granita cu rationali si cucernici rusi – care au uitat de cuvantul dat cand ne-au halit tezaurul ca niste aliati si frati intru credinta, si care ne-au jucat la ruleta istoriei de cate ori le-au cazut la indemana); ca asa au facut si alti- alt argument de posesor de bilet de trimitere la psihiatrie, omul normal face ce-i intelept si bine nu merge pe urmele nebunului… . La gandirea paguboasa si in ritmul istoriei de azi, maine nu-i prea departe cand vom avea soarta vecinilor nostri, cand ne va decide un alde Putin demilitarizarea si deznazificarea, chiar si existenta, noua si oricui ii „afecteaza interesele” (uni nu au dreptul la interese/viata, ori daca isi permit sunt hotarate de cine trebuie).

  14. Planul de distrugere a României a fost creeat în străinătate!

    Imediat după 1989, în urma unei scrisori numită scrisoarea celor șase autori, acești fiind evrei cu funcții de mari demnitari politici din România, au trecut la reorganizarea Frontului Salvării Naționale, format în principal de evrei și foști PCR-iști trădători de țară.
    Planul de distrugere a României fusese creeat în străinătate de Maleficii: SOROȘ, BRUCAN si Wiezel. Primul guvern după 1989, avea în componență foarte mulți evrei. Prim Ministru Petre Roman, a mărturisit că Brucan i-a pus pe masă planul de privatizare pe care l-a dus la îndeplinire. La fondul Proprietății Private era compus de majoritatea economiști și juriști de etnie evreească. Apoi au sosit din SUA evreii pe postururi de consilieri, ambasadoria și magnați care au dirijat distrugerea industriei și economiei românești sub masca PRIVATIZĂRII.
    Cei mai răi evrei au fost puși să gestioneze Minciuna Holocaustului: Al.Florian, Ioanid, Cioflâncă, Patapievici și alții care cu o ură debordantă și-au arătat colții acuzatori.
    Evreii care au părăsit România înainte 1989, au fost informați că comunismul se desfințează. Marii torționari din Securitate și ideologi politic (Leonte Răutu), au părăsit de teamă că vor fi trași la răspundere pentru acțiunile de genocid contra românilor. Cât de mincinoși au găsit replica: Au fost vânduți de Ceaușescu.
    Cred că Problema evreiasca nu se limitează numai la România, ci peste tot în statele lumii unde trăiesc cahale. Ei urzesc numai conflicte, nu produc mai nimic, dar trăiesc foarte bine transformand tari in colonii si popoarele lor in sclavi.”

  15. Putin scoate jaddanii afara din Ucraina. Asta e actiunea. Romania cu 3 presedinti jadani, Iliescu cu tasu jadan,Constantinescu cu masa jaddanca, Basescu cu tasu jadan. In 30 ani au facut industria Romaniei praf. Flota distrusa. Nu erea bun acum petrolierul Romaniei sa aduca petrol din Kuveit, Arabia, sau Iran??? Erea, dar jaddanu Basescu l-a dat la fiare vechi. Si acum vine la tv sa dea lectii jadanesti in loc sa fie in puscarie pentru subminarea economiei nationale.Cam asa cu independenta. Petrolul Romaniei dat de jaddanu Talpes la austrieci…etc

  16. Trump a avertizat omenirea ca daca vine Biden la putere ,o sa vedem ce o sa intample in SUA si in lume.Va fi dezastru.Indiferent ,da,indiferent daca ca este o politica de intelegere ,de imparteala a influentei economice in lume a celor doua puteri,sau dorinta lui Putin ca Ucraina sa nu adere la NATO,tara noastra,,cu butonatii in frunte,, trebuie sa fie neutra,asa cum sunt ungurii,bulgarii etc.Problema este sa nu intre in actiune,un steag fals,la noi in tara, sa fim impinsi , sa intram intr-un joc al lor,sa devenim teatrul de operatiuni,[ in cazul nostru NATO poate sa intervina,dupa care se retrage si ne lasa in bataia vantului]Ucraina este exemplu,actorasul care s-a bazat pe puterile occidentale ,a fost impins sa se dea cocos,fata de rusi,a adus tara intr-un dezastru economic,dependenta de banii primiti de la SUA si acum este lasat singurel.Tarile,distruse economic,slabite de hienele interne si externe,vor fi in bataia vantului,dependente cand de unii cand de altii .Politicienii si bogatii dupa ce au distrus-o o tulesc,ramane populatia de rand sa sifere.

  17. Nu e chiar asa! Cand s-au separat de rusia pentru a merge mai departe ucraina, rusia s-a impotrivit cu veto si trebuia sa se astepte la nemernicii! Unde e pregatirea pentru viitor in caz de razboi a acestei natiuni ucraina? Sau parteneriat serios bazat pe incredere si ajutor la nevoie?

  18. marin 24 februarie 2022 la 22:40, nu sunt eu. ati ramas fara „nume” baieti securici? in loc sa luptati in adevaratul razboi: incalcarea Constitutiei si distrugerea Romaniei, GENOCIDUL DIN SPITALE IN NUMELE PLAN-DE-MITEI, incercarile de distrugere a SUVERANITATII ROMANIEI si eradicarea propandei ideologice globaliste impotriva LIBERTATII SI VIETII NOASTRE. stiam ca sunteti fara inspiratie, dar nici asa … :))

  19. In 24 …in 24 Februarie !

    ;)

    Diagonal citit !

    Totusi :D …mare atentie mare la …;) 24 MARTIE !

    PS: Asa ca acest straniu mishteaux e ultra-PUNCTUAL in misterioasele-i predictii ? … „mintea de pe urma” ? ! :P

    ;)

  20. – Sistemul asa-zis democratic, in fapt DEMONOCRATIC, a fost cel mai bun paravan pentru ca niste lepre khazare sa se imbogateasca si sa capuseze tarile care au adoptat in mod inconstient acest regim politic.
    – Cea mai buna dovada ca democratia a fost o mare minciuna, menita sa ascunda un Sistem de Putere Paralel, numit si Oculta sau Sistemul, este plandemia Covid-19, cand drepturile si libertatile constitutionale au fost flagrant calcate in picioare in toate statele „civilizate”.
    – La ora actuala, statele democratice sunt conduse de slugile Satanei, care aplica intocmai planurile acestuia.
    – Daca oamenii pot fi prostiti, iar adevarul ocultat, nu acelasi lucru se poate spune despre Dumnezeu, care STIE mai bine decat oricine care este REALITATEA. Si tocmai pentru STIE, a luat hotararea sa distruga Imperiul Nord-Atlantic Antihristic prin intermediul Rusiei.
    – Adevarata PACE numai Dumnezeu o poate da. Ce a fost pana acum nu a fost pace, ci o perioada de consolidare a fortelor sataniste, care acum tind sa faca din intreaga planeta un imens cimitir al sufletelor si constiintelor.
    – Romanii cu creierul la purtator trebuie sa inteleaga ca in lume are loc un razboi consmic pentru sufletele oamenilor, mai ales al ortodocsilor.
    – România are un destin aparte, pentru ca este o tara aparte. AICI a fost Gradina Edenului, asa acum ESTE acum Gradina Maicii Domnului si unde la sfarsitul veacurilor, care nu sunt prea departe, va avea loc Judecata de Apoi. Lumea a inceput cu România (RĂMÂNIA, de la „rămâni”, cei care „au rămas” locului si nu au migrat in cele patru zari), se va sfarsi cu România si tot cu România se va reinnoi.
    – Dupa razboi, care va fi castigat de ORTODOXIE, va veni o pace paradisiaca de trezeci de ani, iar centrul lumii se va muta in România, la BUCURESTI, unde Bucuros Esti sa pasesti pe acest loc sfant, unde va fi construita o „cetate” aidoma Ierusalimului Ceresc. Noul Israel = Orodoxie, Noul Canaan = România, Noul Ierusalim = Bucuresti.

  21. Scaparea e la votantii americani care in noiembrie la alegeri, (midterm elections) sa dea jos ciuma progresista de peste tot din Congres, Senat, primarii, procuratura, districte scolare, guvernatori. Americanii s-au saturat de migranti intrati cu miloanele in tara, de profesori care acuza elevii albi de rasism, de cadrele progresiste infiltrate in companii, de criminalitatea si jaful generalizate. Sunt deja referendumuri in statele democratice de inlocuire a acestor activisti progresisiti toxici.E timpul sa fie inlocuiti in noiembrie si in parlament. Progresismul e ce mai toxica, mincinoasa si invaziva doctrina. Un fel de fascism socialisto-comunist.

  22. AM SCRIS DE NSPE MII DE ORI DESPRE FAPTUL CA SUA PRIN TRADATORII AMERICANI VINDUTI ISRAELULUI SI-A INSCENAT AL DOILEA ATAC TERORIST CU JIDANII IMPOTRIVA PROPRIILOR CETATENI IN 1967 USS LIBERTY SI 11 SEPT 2001 CIND AU ASASINAT 3000 DE AMERICANI …SISTEMUL POLITIC AMERIVCAN ESTE MANIPULAT DE JIDANI FINACIAR SI PSIHOLOGIC …ACESTI CRIMINALI CUMPARA TIMP SI CREEAZA DIVERSIUNI CA MAIDANUL IN 2014 CIND AU INSTAURAT TERORISTII VICTORIEI NULAND SA PROVOACE RUSIA …IN TOT ACEST TIMP CIND TOTI LINGAII LUI SOROS IL LATRA PE PUTIN ISRAELUL FURA PAMINTUL SI GONESTE SAU UCIDE PALESTINIENII..PROGRESISMUL ESTE ALTA TACTICA JIDANEASCA CA ANTISEMINTISMUL SA CREEZE HAOS..SI DIVIZIUNE …

  23. Un cal.dau regatul meu pentru un cal!…cred că sunt pe aproape.trebuie sa înlocuiesc calul cu un SUV(electric daca e posibil)…poate nici acum…țările artificiale sau cele care nu și-au depășit condiția dispar.granitele din estul Europei și Orientul mijlociu se modifică.as we speak.iar cauzele sunt interne.interventia străină e doar scanteia

  24. Trebuie sa ne hotaram, ori Rusia e o tara de mana a treia si atunci preturile la energie nu au legatura cu ei pentru ca nu conteaza si ca atare e un subiect plictisitor ori sunt o tara importanta si cei care stau bine merci la caldurica pe gazele lor isi fac timp si asculta cand cer si ei un lucru: sa nu vii cu rachetele in coasta lor. Dar sa stai la cald pe gaze ieftine in timp ce zilnic ii injuri si te dai mare civilizat….se pare ca nu merge la infinit.

  25. Marin, suntem multi care tinem cu URSUL -pe tot globul. Este apanajul oamenilor cu putina carte si intregi la minte.
    Sti, Ursul e inteligent si puternic, Bizonul e prost de’si da in gropi. Se arunca asupra Ursului flancat de vreo 30 plus de Euro-catei. Ma mir ca nu aduc in Europa si „razboinicii” din insulele Palau.

  26. Constat uluit cum specialiștii experți in COVID au devenit artiștii in arta războiului mai ales Digi + Voiculescu …este uluitor cat de proști și penibili sunt …oare lor nu le pute democrația asta ? Se uită in oglindă să vadă cat de proști sunt ? …

  27. Vorbe si iarasi vorbe! Rusia s-a pregatit demult pentru a invada Ucraina. Acum fiecare tara dezvoltata din UE nu va intra in jocul lui Putin au interese economice de aparat. Sanctiunile contra Rusiei nu vor avea nici un rezultat. Nato ramane la declaratii, aduce trupe in Ro ca imagine, dar sa lupte contrs Rusiei, inseamna WW3.Pe masura ce resursele planetei se vor reduce cu atat lupta pentru ele va fi mai dura. Vietile oamenilor nu mai au valoare.

  28. Ia mai terminatzi cu U-Kraina asta ! Putin a descoperit in Donbas gropi comune care dovedesc genocidul U-Krainienilor impotriva Rushilor. Ishi mai aminteshte careva de macelul comis tot de U-Krainieni pe atunci „Sovietici” la Fantana Alba ? Dar de Romanii Bucovineni ucishi recent de nazishtii de la Kiev acum cica „democratzi” ? Romania ar trebui sa lupte impreuna cu Rushii impotriva U-Krainienilor care ucid Romanii Bucovineni shi Rutenii ( Rushi ) Bucovineni shi sa elibereze Bucovina.

  29. asta daca nu cumva tocmai se liciteaza sprijinul rusesc: pentru China impotriva SUA, sau pentru SUA impotriva Chinei

  30. S-a facut frig in casa? Nu mai aveti bani de lumina? Produsele si-au dublat pretul din cauza kw? Bucurati-va, e bine. Injuraturile voastre si ale omului occidental superior au ajuns la Putin si si-au facut efectul! Nu vedeti ce suparat este? Bravo, felicitari, a meritat!!

  31. Dacă n-ar fi fost bombardamentele criminale ale americanilor în Jugoslavia, acel memorabil Kosovo, războaiele din Irak, Siria, Libia, Liban, Afganistan și multe, multe altele, probabil că acesastă intervenție armată a Rusiei ar putea fi pe drept cuvânt blamată. Dacă mai vedem ipocrizia yankeilor în legătură cu extinderea NATO în tratatul încheiat la desființarea Tratatului de Varșovia, acum nerecunoscut pe motiv că ei au promis asta URSS și nu Rusiei, observăm că „hoțul strigă hoții ”!
    O hartă a bazalor NATO din jurul granițelor ruse nu poate decât să-i dea dreptate lui putin , a cărui sforturi diplomatice s-au lovit de nesimțirea insultătoare a celorlalți, nimeni nevrând să respecte tratatul de la Minsk așa cum cerea Putin, NATO având chiar un comandament în Kiev.
    Se poate ușor observa că cineva a provocat insistent și premeditat această reacție, condamnabilă, dar întrutotul previzibilă a unui lider mondial ce-și iubește poporul și Patria străbună.
    Proteste de dezaprobare a unor asemenea acțiuni trebuiau să fie și la înaintarea parșivă a NATO, nu doar acum. E ca și cum cineva vine noaptea să-și facă nevoile sub fereastra ta și te scoală din somn c-a rămas fără hârtie igienică !
    Voi cum ați proceda ?

  32. Negocierea înseamnă sa accepți si părerea celuilalt, sa-i înțelegi argumentele, să mai si cedezi din pretențiile tale, ca si celălalt sa poată ceda din ceea ce pretinde. Se zice in ultimele luni au avut loc tot soiul de negocieri, ca vestul a tot cerut, de fapt a căutat sa impună Rusiei o situație total inacceptabila pentru aceasta, ca NATO sa aibă granița nemijlocita cu Federația Rusa, de neacceptat pentru aceasta, ținând seama de pățania din WAR II, când Germania a intrat ca-n brânza tocmai prin acele teritorii care sunt teatre de lupta acum nord de Kiev, si care este un teren greu de apărat dar care si constituie drumul cel mai direct spre Moscova. Sa mai amintim si discursurile belicoase ale președintelui ucrainean, ca va face si va drege, si la tot felul de amenințări din partea jandarmului mondial, până acuma, care prin jocul de promisiuni făcute Ucrainei si amenințărilor la adresa Rusiei, au încins spiritele, aproape obligându-l pe Putin sa facă ceea ce a făcut. Să arate ca nu se lasă intimidat de amenințările occidentului si zona acea este a ” lui ” ( parca mai zicea cineva pe la noi așa ) si a trebuit sa zică, iar o expresie cunoscuta noua, pe aici nu se trece. Până la urma se adeverește vechea zicere, care o data ne spunea ca se bat rușii cu americanii, până la ultimul , atunci arabi acum ucrainean. Din păcate aroganta, îmbuibeala, egoismul, ticăloșia si lăcomia unora, ne-a dat acest conflicte la granițele noastre, si care ne va costa foarte mult, nu direct, prin atacarea României, dar prin consolidarea statutului de tara ocupata de trupe străine, până acum eram doar un bantustan de ultima speța, cu niște politicieni lichele, fără independenta si suveranitate, un statut de iobagi ai lumii ” civilizate ”.

  33. Domnule Marchievici, n-am vazut harta cu SUA, not SUA! Asa de sanchi, sa stim si noi de ce imperiile apuse se unesc cu un stat federal ce se vrea imperiu de vreo doua -trei sute de ani,dar nu ,,se realizeaza”! Ce-mi sunt rusii, ce-mi sunt americanii! Nimic! Si nimic ramane si din lumea care a fost supusa sau care a profitat din cucerirea altora! Vedeti, din toata istoria umaninatatii nu se scrie decat de fiinte umane , ajunse la putere ,care sunt bolnavi mintal! Dintotdeauna, nebunii i-au subjugat pe aia care se credeau sanatosi…mintal! O lume nebuna, nebuna, nebuna!

  34. Ce uita distinsul gazetar, imbogatim fraza :”Ceea ce Vladimir Putin face acum în Ucraina,(asa cu Rusia a facut si in Moldova in anii 90,a facut in Cecenia,a facut in Georgia) multe puteri occidentale au făcut în alte părți ale lumii, în Irak, în Libia, în Siria
    Cine a inventat repblicile tampon? Rusia
    Cine a inventat :”am fost siliti”, „am fost nevoiti sa raspundem”, „in Ucraina e genocid”,etc?Rusia y Putina
    Inteleg aprehensiunea unora pentru Rusia din cei care au furat Romania cu doua maini si vor liniste sa-si toace banii furati, precum si dorinta altora de a se vedea iar in capul bucatelor dupa o eventuala reasezare ruseasca,dar va asigur ca, in logica razboaielor, agentul termic moare primul
    Poate reusim acum sa judecam si ” lotul Iliescu” vinovat de distrugerea Romaniei care astazi traieste strict din imprumuturi externe, economia fiind o gluma..

  35. Ce uita distinsul gaazetar, imbogatim fraza :”Ceea ce Vladimir Putin face acum în Ucraina,(asa cu Rusia a facut si in Moldova in anii 90,a facut in Cecenia,a facut in Georgia) multe puteri occidentale au făcut în alte părți ale lumii, în Irak, în Libia, în Siria
    Cine a inventat repblicile tampon? Rusia
    Cine a inventat :”am fost siliti”, „am fost nevoiti sa raspundem”, „in Ucraina e genocid”,etc?Rusia y Putina
    Inteleg aprehensiunea unora pentru Rusia din cei care au furat Romania cu doua maini si vor liniste, precum si dorinta altora de a se vedea iar in capul bucatelor dupa o eventuala reasezare ruseasca,dar va asigur ca, in logica razboaielor, agentul termic moare primul
    Poate reusim acum sa judecam si ” lotul Iliescu” vinovat de distrugerea Romaniei care astazi traieste strict din imprumuturi externe, economia fiind o gluma..

  36. Tu mai bine ai vedea ca Romania este saracita si saraceste in fiecare clipa. Nu-i mai duce tu grija Rusiei.

    Tu revolta-te si cere socoteala politicienilor pentru saracia ta de 32 de ani incoace.

    „Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia”

  37. Autorul vorbeste la modul serios despre suveranitatea statelor? Dar cate state din lumea asta mai sunt suverane in sensul explicativ al cuvantului? Doar cateva pe care le numeri pe degetele a doua maini. Cand marea oligarhie mondiala comanda guvernele si parlamentele nationale devenite anexele ei, mai putem vorbi de suveranitate? Daca ne construim logica pe fundamente false ajungem sa-i prostim si mai mult pe altii.

  38. @costi/Te imbarbatezi singur. Tu chiar crezi ceea ce afirmi???Trolii rusi dezinformeaza tu ca trol amerloc vorbesti adevarul si numai adevarul.

  39. Ucraina va cadea in cateva ore pentru ca armata nu are motivatie. Soldatii si ofiterii asteapta sa se schimbe regimul fascist cu unul care sa ii reprezinte si sa aiba bune relatii cu fratii slavi. Konet filma hollywood.

  40. Texte infantile de userist spalat pe cap de oengeurile sorosiste! Mai schimba-le Costica in speranta ca vei convinge pe cineva.

  41. e lege sa tii cu ricanii? ori cu briții? Asa e cool ori tu esti cam…? Ceva gandire, simțire echilibrata, e prea mult pt. tine? ”Traiasca ura de clasa”…

  42. Unde stă scris „Not Rusia” pe harta ce ilustrează acest articol partizan, putea la fel de bine (şi chiar foarte adevărat) să scrie „Rusia Kieveană” sau „Vechiul leagăn al Rusiei”. Ucraina este un stat artificial, inventat în acelaşi timp cu „revoluţiile” (1905, 1917) din care s-a născut Uniunea Sovietică, roşie si de la sângele varsat. Ucraina = Uniunea Sovietică.

  43. Ucraina daca vrea sa fie cu adevarat o tara trebuie sa lupte pentru asta…lumea civilizata va fi de partea ei…

  44. Leonid Davidovîci Bershidsky?
    …pai ăsta nu-i rus! …ăsta-i tikiat, și normal că muncește cu sîrg pentru tikiile alese ale Lumii…
    Șoroș ce mai face? …încă n-a dat ortu’-popii? …pardon (am încălcat corectitudinea poolitică)! …ortu’-rabbinului…

  45. Maine In Ro, in acest moment s-au activat trolii rusi. Sorin Rosca Stanescu dezinformeaza. Am dat doar un mic exemplu. Rusia,dupa Putin va ramane o tara din lumea a treia, saracita si inapoiata. In momentul de fata Putin se duce inainte, in cap. Deja drum de intoarcere nu mai are. Se sinucide sigur. Problema este alta.Trebuie oprit ca in sinuciderea lui sa nu faca multe daune. Repet,Putin s-a ras. Cetatenii rusi nu sunt de partea lui. Tarile civilizate nici atat. Pana nici China. Evident, China sta pe tusa si cauta sa profite. Oricum ar fi,China posibil sa ajunga o a doua putere mondiala. Rusia se va farmita ca imperiul Otoman la sfarsit de secol 19 .

  46. Nu este vorba ca Rusia face ce au facut altii. Tine doar ca propaganda. Era de asteptat ca Rusia sa actioneze nemaiputand sta linistita cand vedea ca tavalugul Nato vine peste ea. Putin isi apara in primul rand resursele naturale ale tarii care raman cele mai bogate si ravnite intr-o lume tot mai saraca si apucatoare. Trump a punctat bine, era cazul intalnirilor si discutiilor. Putin le solicita de luni de zile de cand a inceput masarea trupelor la frontiera estica a Ucrainei dar a vorbit surzilor. Chiar in acest moment de varf administratia americana refuza orice contact la nivel inalt cu Putin . Pentru ca nu au argumente (corecte) noi. Alt motiv determinant pentru Putin si despre care se vorbeste extrem de putin este agresivitatea cu care revolutia globalista confiscase guvernul de la Kiev devenit marioneta. Se construise un puternic cap de pod chiar in coasta Rusiei cu previzibile consecinte negative viitoare pentru ea. Revin, era loc de discutii serioase si dupa recunoasterea celor doua republici separatiste deoarece si un copil stia ce va urma. Este inca neclar care este jocul Americii pentru ca este greu de crezut ca aceasta ar fi finalitatea.

  47. Crima de la Odessa nu conteaza, opt ani de exterminare in Donbas nu conteaza, dar conteaza ca au fost lovite niste obiective militare. Daca ai avea minte i-ai multumi lui Putin ca ne-a scapat de un razboi nuclear.

  48. Nu au rusii ce cauta in Ucraina! Asta e clar. Sper sa o termine cu pretentiile irationale. Au probleme mari de rezolvat la ei, in Siberia… si nu numai acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.