O nouă şedinţă operativă a avut loc, joi la Praid, la care au participat toate instituţiile implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă, dar şi cei opt experţi europeni sosiţi în zonă. Se pregăteşte şantierul pentru devierea pârâului Corund.
”În această dimineaţă a avut loc o nouă şedinţă operativă, la care au participat toţi factorii implicaţi în gestionarea situaţiei de urgenţă de la Salina Praid. În cadrul activităţilor de organizare de şantier, în vederea pregătirii amplasamentului pentru lucrările de deviere a cursului pârâului Corund, au fost aduse trei excavatoare de capacitate medie şi mijlocie”, a transmis, joi, Ministerul de Interne, într-un comunicat de presă.
Aînceput amenajarea drumului tehnologic, unde au fost defrişaţi arbori pe culoarul care are o lăţime de 8-10 metri şi lungimea de aproximativ 100 de metri, pe care se vor executa lucrările.
De asemenea, au fost retrase din zona de pericol motopompele ISU, rămase blocate în urma viiturii.
”Cei 8 experţi internaţionali, sosiţi în ţara noastră ca urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, au început activitatea alături de experţi din România. Împreună lucrează pentru identificarea celor mai bune soluţii, în vederea punerii în siguranţă a zonei şi diminuării riscurilor. Sufoziunile produse în data de 03.06.2025 s-au extins în ultimele 24 de ore, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, doar în zona minei vechi. Menţionăm faptul că nu sunt puse în pericol activităţile desfăşurate, iar în drumul spre halda de steril nu au mai apărut sufoziuni noi”, a mai transmis sursa citată.
Ocialii MAI precizează că, pentru cel puţin 20 de zile se menţin măsurile de evacuare temporară a celor 27 de persoane.
”Riveranii pot primi acordul de a avea acces în propriile gospodării în timpul zilei. De asemenea, se menţin parapeţii poziţionaţi pe aliniamentul pârâului Corund”, a mai transmis MAI, explicând că debitul pârâului Corund este în scădere, iar valorile de salinitate măsurate în punctele de interes se menţin constante.
”Pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor acesul în zonă râmâne restricţionat, menţinându-se cele două posturi fixe de jandarmi şi patrulele mobile mixte ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne. În perioada 6 – 9 iunie 2025, traficul rutier pe strada Salinei va fi restricţionat, în scopul prevenirii aglomeraţiei turistice pe durata minivacanţei prilejuite de sărbătorirea Rusaliilor”, a mai arătat MAI.
Şeful DSU, Raed Arafat, a prezentat recent paşii făcuţi pentru gestionarea infiltraţiilor care, de-a lungul timpului, au avut loc în mina de sare de la Praid.
Potrivit acestuia, prima infiltraţie masivă a apelor pârâului Corund în salină a avut loc în 20 februarie 2023, pe fondul ploilor şi al topirii zăpezii, când infiltrarea apei în mină a fost oprită în 24 de ore. Apa a fost eliminată din salină în luna care a urmat, iar zona afectată din apa pârâului Corund a fost betonată.
Pe 18 aprilie 2024, apele s-au infiltrat din nou în salina de la Praid, pe sub un dig, iar la acel moment s-au luat măsuri pentru devierea apei şi astuparea sufuziunii. Ulterior, s-a decis realizarea unei expertize tehnice a salinei, finalizată în vara anului trecut.
În 5 mai, a început a treia infiltraţie masivă, când o ocolitoare construită în anul 2024 nu a făcut faţă, iar apa a intrat în subteran.
În 7 mai, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a propus declararea stării de alertă, informarea populaţiei şi interzicerea accesului populaţiei în zona afectată, propunere avizată la nivel judeţean.
În 14 mai, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a stabilit emiterea în regim de urgenţă a autorizaţiilor şi avizelor pentru construirea unui canal de deviere a apei.
În 22 mai, a fost emisă o nouă hotărâre a CLSU Praid prin care s-a prelungit starea de alertă.
În 27 mai, debitul apei din pârâul Corund a depăşit 60 de metri cubi pe secundă, fapt care a dus la dizolvarea unei părţi a albiei pârâului şi la pătrunderea apei în mod masiv în subteran.
În 28 mai, autorităţile din Harghita au decis demararea urgentă a lucrărilor pentru eliminarea infiltraţiilor. S-a decis realizarea a două diguri de beton în subteran, care să prevină inundarea, însă acestea au cedat sub presiunea apei, iar până în seara zilei de 28 mai salina a fost complet inundată.
Ulterior, în 29 mai, în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis ca Ministerul Apelor şi cel al Antreprenoriatului să facă de urgenţă demersuri pentru evaluarea situaţiei de la Praid şi să propună Guvernului măsuri, inclusiv prin alocarea de bani din Fondul de Rezervă la dispoziţia Guvernului.
Ulterior, 27 de persoane au fost evacuate din 50 de locuinţe aflate în apropierea salinei.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Experti chemati degeaba. Salina se va prabusii oricum. Mai vin 2- 3 ploi puternice in aceasta vara si apa se infiltreaza din sol direct pe stratul de sare. Asa ca devierea raului Corund este utila dar tardiva.
@VN
Capacitate medie nu înseamnă același lucru cu mijlocie?
Nu mai plangeti ungurii… are udmr bani, toate cladirile din centrele oraselor, padurile… si le-au luat inapoi avandul ca exemplu pe iohanis; romanii platesc taxe, chirii pentru aceste imobile. De ce nu vine orban acum cand e nevoie, el vine numai la discutii
experti domnule, ce au realizat la viata lor?
De ce nu apelati la inginerii mineri si geologii romani, aia de stiu istoricul si structura zacamantului?…
Aduceti experti pe masura ministrilor actuali???
Ha, ha! Ce pot face nește “esperț” în Țânutu’ Săcuresc? Să mânce, să be, ș’ iventual, 3,14 D0f Ilie cu junile dân zonă…
A treia permanenta postdecembrista – UDMR 5%, la guvernare, cu preluarea Ministerului Mediului. Rezultatele se vad și se vor simți multa vreme de acum înainte, din păcate.
cei opt experţi internaţionali la Praid beau si mananca si apoi se iau la tranta!Se pare ca.. chimia ajunge greu la mintea romanului care inca nu stie ca sarea se dizolva in apa
Iata doua permanente in viata postdecembrista a Romaniei: Isarescu la BNR si Arafat la DSU. Suntem mandri de geniile carpatine, basca alea de import.