Ce i-a transmis Iohannis oficialului american aflat la București

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere duminică la Palatul Cotroceni cu Anthony Blinken, adjunctul secretarului de stat american, care se află într-un turneu european în contextul pregătirilor în curs pentru Summitul NATO de la Varşovia din iulie.

Potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială, în cadrul întrevederii, Iohannis a evidențiat aspectele de securitate și apărare de interes pentru România în contextul Summitului din Polonia, cu accent pe asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre.

„Președintele Iohannis a subliniat importanţa consolidării prezenţei aliate în mod echilibrat, pe întreg flancul estic al NATO, şi relevanţa Iniţiativei de Reasigurare Europeană promovate de preşedintele Obama. Președintele României a subliniat, totodată, că țara noastră înţelege, ca aliat NATO, în contextul complicat de securitate din Vecinătatea Estică şi Sudică, să acţioneze responsabil, ca furnizor de securitate.
La rândul său, adjunctul secretarului de stat american a reconfirmat angajamentul SUA în cadrul NATO pentru întărirea corespunzătoare a întregului flanc estic. Anthony Blinken a transmis aprecieri pentru rolul activ al României în cadrul NATO şi implicarea ţării noastre în combaterea ameninţărilor pe flancurile estic şi sudic ale Alianţei. De asemenea, a salutat progresele sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice, inclusiv prin contribuţia României prin baza Deveselu, subliniind importanţa declarării capabilităţii iniţiale a sistemului NATO antirachetă la Summit-ul din Polonia”, se mai precizează în comunicat.

De asemenea, potrivit sursei citate, cei doi au avut „un schimb de vederi aprofundat” legat de dezvoltările din imediata vecinătate a țării noastre și din regiunea extinsă a Mării Negre, cu accent pe Republica Moldova şi Ucraina.

„Preşedintele Iohannis a evidențiat demersurile concrete întreprinse de România pentru susținerea Republicii Moldova în efortul său de reformă și conectarea cu Europa. Referitor la Ucraina, ambele părţi au fost de acord că este esenţial ca procesul Minsk să producă rezultate, iar sancţiunile care vizează estul Ucrainei să fie menţinute până la implementarea deplină a Acordurilor de la Minsk.
De asemenea, Preşedintele României a prezentat evaluarea României cu privire la ultimele evoluţii referitoare la criza migranţilor, precum şi poziţia României în materie de securitate energetică”, se mai arată în comunicat.

Președinția mai precizează că oficialul american a prezentat condoleanţe pentru militarii români căzuţi la datorie sâmbătă în Afganistan și a apreciat „în mod deosebit” contribuţiile României în Afganistan şi respectiv în cadrul coaliţiei internaţionale anti-Daesh.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.