Ce-i pregătește PSD viitorului președinte al României

Fierberea clasei politice privind selectarea de pe acum a viitorilor candidați pentru funcția supremă în stat este destul de contestată de unii având în vedere că până în 2019 mai sunt peste doi ani. Prin declarațiile pe care le face, fiecare formațiune politică dovedește doar că are mai multă grijă de candidații cu care ar putea sări celelalte partide decât de propriul lor parcurs într-o viitoare cursă electorală. Deja se fac tot felul de speculații privind numele viitorilor prezidențiabili sau se iese în fața publicului cu tot soiul de dezmințiri legate de lipsa vreunei intenții clare pentru atacarea funcției supreme în stat. Unii dintre cei vehiculați ca viitori aspiranți ai fotoliului de la Palatul Cotroceni nu vor să-și enerveze și să-și transforme superiorii de partid în dușmani notabili, alții preferă să tacă pentru că nu știu ce surprize le poate rezerva justiția sau viitorul. Însă soarta următorului șef al statului nu stă doar în notorietatea de acum a unui politician sau a altuia, în justiție, ci direct în mâna Parlamentului. Mai concret spus, actuala alianță guvernamentală este cea care va decide destinul României și prezidențiabilul ei prin câteva modificări de tehnică strict legislativă.

Toate calculele sociologice și politice privind alegerile prezidențiale din 2019 vor fi aruncate, în curând, în aer.

Surse din interiorul alianței de guvernare susțin că Liviu Dragnea se distrează copios pe toată agitația care se desfășoară în spațiul public pe această temă. Și asta pentru că juriștii din PSD lucrează cu atenție să schimbe regulile jocului electoral. Legea electorală, atât de suspusă anii trecuți comentariilor favorabile, sau nu, este din nou pe agenda puterii. Se urmărește modificarea mai multor puncte din actul normativ, însă cea mai importantă schimbare o va reprezenta micșorarea mandatului președintelui României. Așadar, se intenționează să se revină din nou la mandatul de patru ani, cât și la suprapunerea alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale. Actualul sistem de vot cu șeful statului menținut timp de cinci ani în fruntea țării este contestat atât de PSD, cât și de PNL, deși niciunul dintre cele două partide nu vor să admită asta. PNL și-a manifestat interesul să-l mențină pe Klaus Iohannis la Cotroceni timp de cinci ani încă din 2015, de când se lucra la reviziuirea Constituției. La vremea respectivă, membrii de la PNL ai comisiei de revizuire a legii fundamentale au blocat pur și simplu lucrările prin absenteismul lor, astfel încât, lui Iohannis să nu i se micșoreze mandatul. Și revizuirea Constituției, care presupune și această schimbare, este un alt proiect al PSD pe termen lung, mai ales că partidul este acuzat, constant, de opoziție că, de fapt, refuză să opereze modificări legislative din diverse interese. Cea mai vehiculată învinuire adresată PSD de către liberali este că actuala putere merge tot pe Codul Muncii făcut de Emil Boc, care este aproape integral de dreapta.

„Locomotiva prezidențială“, în slujba listelor de partid

Suprapunerea organizării alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare s-a realizat ultima dată în 2004, atunci când Adrian Năstase a pierdut alegerile în fața lui Traian Băsescu. Revenirea la vechiul ciclu electoral care se repetă la patru ani este pe placul tuturor politicienilor, având în vedere că oricare le va fi candidatul pentru președinție, acesta se va transforma, automat, și în vehicul electoral pentru lista de partid cu care se merge în alegerile pentru Senat și Camera Deputaților. Pe de altă parte, vechiul sistem are și un dezavantaj major, pentru că elimină direct votul de blam acordat unui candidat din cauză că acesta trage după el un partid. Concret, dacă Klaus Iohannis a reușit să strângă în 2014 tot ceea ce însemna opțiune anti-Victor Ponta, chiar și din interiorul PSD, în varianta schimbării legii electorale, acest scenariu are șanse infinit mai mici să se poată repeta, pentru că voturile negative le-ar contabiliza și formațiunea care își susține candidatul.

Modificarea Constituției e gata, dar stă la sertar

PNL și PSD au modificat, deja, în timpul legislaturii 2012-2016, legea fundamentală și au și obținut puncte de vedere favorabile de la Comisia de la Veneția. Nu s-a trecut la adoptarea amendamentelor atât din cauza absenteismului reprezentanților PNL din comisie, dictat de unele interese ale partidului, cât și din lipsa cvorumului necesar. Pentru ca modificările aduse, respectiv cele 128 de amendamente negociate cu toate partidele, dar și cu întreaga societate civilă, să fie votate, și procesul de revizuire definitivat, este nevoie de o majoritate parlamentară favorabilă de 67%. În noua Constituție păstrată prin sertarele parlamentului este prevăzută și revenirea la mandatul de patru ani pentru șeful statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Maria Musat 68 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.