Ce lipsește din Strategia națională de apărare a țării pentru 2025-2030

În primul rând, să notăm faptul că 2025 este la final, așadar putem renunța la ambiția de a avea ceva din acest plan deja implementat în luna decembrie, singura care a rămas din 2025.

În al doilea rând, Strategia de apărare a României, deși coerentă și cu viziune, spre final încarcă inutil câteva pagini cu tot ce poate fi util sub soare, fiind complet nenecesar. Ceva mai succint, dar extrem de clar – pentru că doar claritatea poate duce la implementare – ar fi fost infinit mai util. La un simplu demers de implementare se va putea constata că nu ai cum să implementezi niște idei și aspirații care, în mod cert, vor acoperi o perioadă lungă de timp, de generații întregi și mai mulți președinți.

În al treilea rând, Strategia de apărare vine totuși cu o viziune bună pentru România, dar nu atinge chiar toate aspectele relevante de securitate și apărare ale României în perioada următoare și se abordează prea puțin concret partea de implementare. Pentru că e ușor să pui idei mari pe hârtie, pe care ulterior nu ai cum sau cu ce sau cine să le implementezi. O surpriză plăcută pentru mine a fost faptul că nu am mai întâlnit termenul de ”hibrid” pe fiecare pagină, pentru că devenise deja omniprezent, iar atunci când totul devine hibrid, în fapt nimic nu mai este hibrid. Se folosește, mult mai adecvat, termenul de asimetrie.

Câteva puncte tari ale Strategiei de apărare, pe care le consider importante:

Conceptul de independență solidară

România avea nevoie de această abordare, după decenii de submisivitate și lipsă de proactivitate în politica noastră externă și de securitate, când eram de regulă cei care primeau notițe și doar dădeam din cap aprobator. Este extrem de important ca, în actualul context global, de schimbări majore de dinamice de putere, ca România să aibă oameni capabili și asertivi, atât în diplomație, cât și în instituțiile cheie din România, oameni care pot înțelege conexiunea dintre multiple teme și au o percepție de ansamblu, din perspectiva mai multor domenii intercorelate. Aspectul solidarității este de asemenea extrem de important, după ce în mandatul Iohannis, în crize grele, precum criza migrației din 2015, România s-a poziționat de partea celor care vor doar beneficii, fără să arate și solidaritate, refuzând inițial să accepte o cotă de refugiați, abordare schimbată ulterior, și în urma unor policy papers care arătau această necesitate[1]. Acel moment a fost unul rușinos pentru România; din păcate nu a fost singurul, în mandatul Iohannis. Acum se spune explicit, în mandatul Dan, că România va fi loială aliaților.

Recunoașterea asimetriei dintre instituții și cetățeni, dintre economia României și letargia instituțională. Cetățenii, pilon central

Strategia de apărare recunoaște, la nivel declarativ, pentru că nu propune soluții concrete, ci doar listează diverse posibilități, asimetria dintre nivelul de dezvoltare economică, de evoluție societală și lentoarea, dacă nu chiar paralizia, instituțiilor statului. În fapt, acest document validează faptul că cetățenii României nu sunt sprijiniți, protejați și reprezentați adecvat de către instituțiile statului care, în principiu, de aceea există. Strategia punctează în mai multe secțiuni parteneriatul cu cetățenii, cu societatea civilă și faptul că în centrul oricărei strategii de țară sau instituționale trebuie să stea cetățenii și indică varii posibilități prin care parteneriate public-private pot avea loc.

Rolul României ca jucător geopolitic regional. Accent pe resursele naturale

Strategia de apărare se referă și la un potențial rol de jucător geopolitic regional pentru România, mai ales pe flancul de est, ca apărare a UE și din perspectiva NATO. De asemenea, se referă la un potențial rol pentru România ca cel mai mare producător de gaze din Europa, începând cu 2027, despre care nu sunt convinsă că avem datele necesare să ne considerăm astfel, chiar și în 2027.

Din păcate, prea puțin se referă strategia la un aspect al apărării infinit mai important, și anume flota maritimă a României și securizarea rutelor comerciale maritime în cooperare cu statele riverane, în special Bulgaria și Turcia. Însă Strategia în mod cert are un focus important pe Marea Neagră.

Importanța regiunii Mării Negre

Marea Neagră ocupă un loc important în arhitectura documentului, fiind menționată în mai multe secțiuni, inclusiv din perspectiva unor inițiative energetice în zonă și a libertății de navigație. Însă Strategia nu detaliază în niciun fel cum își va proteja România interesele în Marea Neagră având în vedere competiția acerbă din regiune pentru control și leadership, cu o Turcie extrem de asertivă în acest sens și interese antagonice, cu prezența Rusiei în Crimeea și războiul din Ucraina, prin care Rusia urmărește controlul accesului la Marea Neagră, dar și la resursele din zonă. Poate că se va gândi un plan pentru Marea Neagră din partea României în viitorul Centru pentru Securitatea Maritimă la Marea Neagră, care ar trebui să joace un rol vital în apărarea și securitatea României, sper să nu fie confiscat de politruci, ci mai degrabă să aibă un caracter militar, cu ofițeri specializați în război maritim și experți de calibru pe zona Mării Negre.

Corupția

Combaterea corupției și menținerea statului de drept apare ca o linie roșie în Strategia de apărare, și apare, din nou, menționarea rolului serviciilor de informații în combaterea corupției, fără a se detalia exact manieră pe care administrația prezidențială o are în vedere, cu excepția colectării unor date și punerea acestora la dispoziția procurorilor. Or, există deja prevederi legale în acest sens, dincolo de prevederile legale în vigoare nu pot exista decât niște protocoale, astfel cum am avut în trecut, care au fost ulterior considerate neconstituționale și sper că suntem capabili să învățăm din lecțiile trecutului.

Populismul, extremismul, polarizarea, radicalizarea

Sunt menționate ca amenințări asimetrice, hibride, de manipulare informațională și instrumente ale unor interferențe maligne în România sau generate de fenomene precum migrația nereglementată (termenul de migrație ilegală a început să fie respins în literatura de specialitate, întrucât încalcă dreptul fundamental al omului de a căuta o viață mai bună sau a fugi de un regim ostil sau de război și pentru că nu acoperă cazurile de migrație a muncitorilor străini, care uneori nu lucrează într-un mod legal în România).

Din păcate, radicalizarea și discursul extremist împotriva migranților deja a început în România și nu avem absolut nicio strategie pentru combaterea acestui fenomen, deși Comisia Europeană lucrează de peste 10 ani într-o rețea de experți europeni care au furnizat recomandări de politici publice pe multiple sub-categorii de probleme care apar ca urmare a radicalizării și extremismului (de ex: impactul asupra tinerilor, exacerbarea diferențelor de gen și revenirea unui misoginism violent, anarhismul violent, comunități online care radicalizează și promovează terorismul de tip lone-wolf, recrutarea online a tinerilor pentru activități teroriste sau violente etc.). Strategia nu se referă deloc la dimensiunea online a acestui fenomen și nu vine cu nicio propunere concretă, dar extrem de necesară, în opinia mea, privind o Strategie separată de combatere și prevenire a radicalizării și extremismului și înființarea unui centru dedicat acestor tendințe, care vor crește extrem de mult în următorii ani și reprezintă un real pericol pentru democrație, stat de drept și reziliență națională.

Un astfel de centru ar avea un rol educațional, de pregătire a cetățenilor cu privire la modul în care recrutarea online, exacerbarea unor narațiuni, distorsionarea percepției publice operează și cum să ne protejăm. Mai mult, un astfel de centru ar trebui să ofere expertiză organelor de cercetare penală privind modul de operare în spațiul digital al unor entități ostile democrației, care nu sunt doar statele și nu doar dinspre un singur stat (Rusia). Având în vedere precedentul anulării alegerilor din decembrie 2024 consider că un astfel de centru și o astfel de strategie națională ar trebui să fie o prioritate. Nu ai cum să obții reziliență societală, dacă tu, ca stat, nu înțelegi fenomenul radicalizării, cu toate componentele sale și să îți pregătești totodată o comunicare strategică pe astfel de teme, care să fie preluată coordonat de toate instituțiile statului.

În concluzie, Strategia de apărare a României pentru perioada 2026-2030 identifică bine niște riscuri și vulnerabilități, dar nu adresează în mod profunzime fenomene care sunt deja în derulare și care în mod cert se vor intensifica în următorii ani. Deși, documentul evaluează că terorismul nu va fi o problemă în România în următorii ani, totuși radicalizarea online operează, în toate statele membre, și pe o componentă de recrutarea a unor tineri cu probleme psihologice sau de mediu, pe care îi folosesc în operațiuni de tip lone-wolf, pentru a destabiliza, polariza sau induce frică în populație, dar și pentru a vătăma alți tineri (de ex. șantajarea unor adolescenți să comită acte de auto-vătămare, ucidere de animale, iar ulterior vătămarea altor persoane) sau în operațiuni ce țin de războiul asimetric. Așadar, un Centru de prevenire și combatere a extremismului și radicalizării ar trebui să fie o prioritate majoră atât pentru administrația prezidențială, cât și pentru guvern.

[1] https://expertforum.ro/romania-si-criza-migratiei/