Comisia Europeană continue să sprijine România și Bulgaria pe calea aderării la spațiul Schengen, dar acest lucru nu depinde de instituțiile europene, ci de poziția unor state membre, a declarat președintele executivului european, Jose Manuel Barroso, într-o congerinţă de presă comună cu premierii român, Victor Ponta, și moldovean, Iurie Leancă, transmite corespondentul Agerpres.
Barroso și-a exprimat speranța că remarcile sale, făcute la un post de televiziune francez, la începutul săptămânii, au fost bine înțelese în România și a precizat că a simțit nevoia să facă distincția între ridicarea restricțiilor de pe piața muncii și aderarea la Schengen.
„Da, privind Schengen am spus că nu va fi posibil de la 1 ianuarie 2014, din cauza opoziției unor state membre față de aderarea la sistemul Schengen a României și Bulgariei. De asemenea, am spus că, din punctul de vedere al Comisiei, România și Bulgaria îndeplinesc condițiile tehnice necesare. Deci poziția Comisiei nu s-a schimbat, continuăm să sprijinim Bulgaria și România pe această cale. Dar trebuie să fiu realist și să spun că decizia este luată de statele membre și, după cum știți, din motive diferite, acest lucru nu este încă posibil”, a spus oficialul CE.
El a adăugat că, din acest motiv, nu se poate angaja la o dată concretă privind aderarea celor două țări. „Din punctul de vedere al Comisiei, ar trebui să fie posibil, dar nu depinde de instituțiile europene, ci de poziția unor state membre. Aceasta este realitatea, este o evaluare foarte onestă și cred că opinia publică din România trebuie să știe cu exactitate care sunt provocările. Sper că se va întâmpla, dar nu pot fi exact asupra datei, pentru că nu este o decizie care să fie în competența mea”, a mai spus Barroso.