Ce meserii se caută la nivel naţional

Peste 10.000 de locuri de muncă sunt disponibile în perioada 9-15 septembrie, cele mai multe oferte fiind în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Iaşi, Timiş, Hunedoara, Braşov, Neamţ, Harghita, Bihor, Alba, Arad şi Mureş, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), citată de Mediafax.

Majoritatea locurilor de muncă, 9.710, sunt oferite pentru persoane cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi. Cele mai multe oferte sunt pentru confecţioner-asamblor articole din textile (778), operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice (558), muncitor necalificat in industria confecţiilor (546), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (337), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (328), muncitor necalificat la demolări, clădiri, zidărie, mozaic, faianţă, gresie, parchet (297), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (245), manipulant mărfuri (212), vânzător (210), agent securitate (209), muncitor necalificat la întreţinere drumuri, şosele, poduri, baraje (204), lucrător comercial (164), fierar betonist (145), zidar rosar-tencuitor (137), tâmplar universal (134), ambalator manual (132), bucătar (109), agent servicii client (108), lăcătuş mecanic (90), agent de asigurare (82), casier (77), mecanic auto (69).

Angajatorii caută şi persoane cu studii superioare, pentru care oferă 626 de locuri de muncă, cele mai multe pentru ingineri şi subingineri, contabil şef (37), programator (24), inspector asigurări (16), analist servicii client (14), inspector protecţia muncii (12) şi specialist resurse umane (11).

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.