Ce ne așteaptă la meciul cu Irlanda de Nord 

România susține vineri, de la ora 21,45, pe Arena Națională, primul test din cele patru programate înaintea participării la turneul final al EURO 2024 din Germania.

Adversarul este Irlanda de Nord, o echipă națională ultradefensivă ai căror jucători provin aproape în totalitate de la cluburi din liga a doua și a treia din fotbalul englez.

Tricolorii vor mai avea încă un meci de verificare marți, 26 martie, dar la Madrid, pe stadionul Atletico. Adversarul va fi unul mult mai greu, una dintre cele mai bune reprezentative de pe continentul sud-american, Columbia.

Pentru prima revedere a fanilor cu tricolorii care au produs uriașa satisfacție nu doar de a se califica, dar și de a termina primii în grupă, interesul publicului a fost mare. Se așteaptă ca în tribune să se afle între 30-40.000 de spectatori. Acesta nu este doar un motiv de bucurie pentru forțele de ordine. Acestea vor suplimentate ca urmare a faptului că există informații conform cărora grupurile de ultrași pregătesc forme de protest în urma reținerilor unor fani de la Rapid, Dinamo și CSA Steaua.

Vor fi bannere de protest, coregrafii, și se anunță, deși sunt interzis, inclusiv momente pirotehnice. Ultrașii de la multe cluburi precum și cei din facțiunile exclusiv ale echipei naționale urmează a desfășura în comun acțiunile de protest, așa că oamenii legii se tem de incidente.

Un probabil unsprezece de start

Edi Iordănescu va trimite pe teren o echipă cât mai apropiată de cea folosită în campania de calificare, chiar dacă portarul Horațiu Moldovan nu a jucat un minut din ianuarie, când a fost transferat de Atletico Madrid și nici fundașul Andrei Rațiu nu s-a simțit mai confortabil la Rayo Vallecano.

Accidentarea lui Nicușor Bancu, omul titular al benzii stângi în defensivă, îl obligă pe Edi Iordănescu la improvizații, fie cu Deian Sorescu, în excelentă formă la Gaziantepspor, dar acolo joacă mijlocaș, fie cu Raul Opruț de la FC Hermannstadt. În atac, lângă Dennis Man și Florinel Coman, rămâne Dennis Alibec, cel care va avea rolul de vârf de lance.

Iată cum ar putea arăta un probabil unsprezece de start:

Moldovan – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Sorescu (Opruț) – Moruțan, R. Marin, Stanciu – Man, Alibec, Coman.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Pana la EURO Romania are, absoluta nevoie de cateva meciuri amicale de pregatire ! Dar … nu prea se fac ; probabil ca nu este nevoie ! Da’ chiar , ce nevoie avem ? Merge si asa! Tango!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.