Ce s-a întâmplat cu aurul Ucrainei?

Comisia Europeană a prezentat un pachet de sancțiuni complementare împotriva Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Bruxelles-ul propune interzicerea importurilor de aur rusesc în țările UE, una dintre marile surse de venit ale Rusiei după hidrocarburi.  La sfârșitul lunii iunie, țările G7 au aprobat deja o interdicție a importului de metal prețios. Conform estimărilor Marii Britanii, această afacere a reprezentat aproximativ 15,5 miliarde de euro pentru economia rusă în 2021 – Rusia fiind al doilea mare producător de aur din lume.

Despre aurul Rusiei se scrie mult, nu însă și despre aurul Ucrainei. Iar când se întâmplă să apară declarații oficiale privind rezervele de aur al Băncii Naționale a Ucrainei, ele sunt imediat reformulate și nuanțate.

La finalul săptămânii trecute, Reuters relata că viceguvernatorul BNU Katerina Rojkova a declarat la televiziunea națională că banca centrală a vândut aur în valoare de 12,4 miliarde de dolari, în perioada ce a trecut de la invazia rusă, pe 24 februarie. ”Vindem (acest aur) pentru ca importatorii noștri să aibă cu ce plăti pentru bunurile necesare țării”, a spus viceguvernatoarea, potrivit Reuters. Ea a explicat că aurul nu este vândut pentru stabilizarea monedei naționale ucrainene.

Apare însă o inadvertență, una care nu a fost sesizată de presa de mainstream, ci de câțiva economiști, printre care Peter Schiff. Pe blogul său, Schiff spune că nu este deloc limpede de unde are Ucraina aur în valoare de peste 12 miliarde de dolari.

Potrivit World Gold Council, în luna februarie, luna invaziei ruse, Ucraina avea rezerve de aur în valoare de doar 1,6 miliarde de dolari. Asta înseamnă, potrivit viceguvernatoarei băncii centrale, că Ucraina a vândut de șapte ori mai mult aur decât avea în rezerve!

Asta nu înseamnă neapărat că declarația Rojkovei este eronată. Poate că statul a luat din aurul deținut de băncile comerciale și alte instituții. Spre exemplu, PrivatBank, cea mai mare bancă din Ucraina, a fost naționalizată in 2016 (în martie 2021, Kiev Post scria că viceguvernatoarea Rojkova a fost pusă sub acuzare pentru deturnare de fonduri și abuz în serviciu în cazul naționalizării PrivatBank- n.red.). Mai este posibil ca Ucraina să fi primit aur din partea altor state, pentru a-l vinde mai departe. Țări din întreaga lume au trimis în Ucraina ajutoare în valoare de miliarde de dolari. Mai puțin probabilă este o creștere a producției de aur a Ucrainei. Rezervele din zăcămintele ucrainene sunt estimate la 3000 de tone, însă în țară erau deschise foarte puține mine de aur înaintea invaziei ruse.

Dincolo de mecanismul folosit, este limpede că Ucraina se bazează mult pe vânzarea aurului, pe măsură ce războiul se prelungește”, scrie Dchiff.

Miercuri, 20 iulie, Bloomberg a relatat că viceguvernatoarea BNU a negat că ar fi spus că Ucraina a vândut aur; a fost vorba de rezervele valutare ale băncii, nu despre aur… ”Vindem valută din rezervele noastre pentru a onora contracte în străinătate”, a spus ea. Rojkova a declarat pentru Bloomberg că banca a folosit 12 miliarde de dolari din rezerve începând din februarie anul acest, dar a și primit circa 10 miliarde de dolari (majoritatea partea contribuabililor americani).

Chiar și după aceste nuanțări ale viceguvernatoarei BNU, rămân mari nelămuriri privind rezervele de aur ale Ucrainei. Spre exemplu, datele FMI arată că rezervele totale ale Ucrainei neincluzând aurul sunt mai mari decât rezervele totale incluzând aurul! Ce s-a întâmplat cu aurul?

În 2014, imediat după fuga din țară a președintelui Viktor Ianukovici și preluarea puterii de către noul regim pro-occidental, The Guardian relata că noile autorități au constatat că regimul Ianukovici ar fi furat aur in valoare 20 de miliarde de dolari din rezervele țării.

Însă tot atunci, în martie, 2014, a apărut informația că rezervele de aur ale Ucrainei au fost încărcate într-un avion și transportate în Statele Unite. Într-un interviu oferit in 2014, economistul William Kaye (fost bancher la Goldman Sachs), care a lansat aceasta informație privind aurul Ucrainei, a sugerat că Arseni Iațeniuk, noul premier al Ucrainei, cel despre care Victoria Nuland spunea ca ”este omul nostru” nu ar fi fost străin de acest transfer în Statele Unite, mai cu seama că fusese viceguvernator al Băncii Naționale.

 

 

Recomanda 19

8 Comentarii

  1. Ucrainenii au „vandut” si aurul Romaniei de la Londra, donat cu generozitate de jidovul nostru national, Mugur Isarescu, membru al Bilderberg si alte comitete si comitii sioniste si sataniste mondiale, pentru ca Isarescu este care va sa zica elita mondiala si isi permite sa fure aurul goimilor romani si sa-l doneze jidovului Zelenski, adica familiei Rothschild

  2. ba da !

    Aurul e in siguranta la LONDRA … daca nu ma crezi pe cuvant …vezi aurul venezuelan depus de comunistuL CHAVEZ acolo
    la care ami au dreptul doar …anti-comunistii (greu de gasit in saracia de zi din Venezuela)

    DAR macar bacile englezesti sunt corecte … dau aurul tarilor deponente atunci cand sunt economic bogate nu cand sunt sarace si din nevoi il pot vinde pentru a supravietui … 😉

  3. Costin si eu ma tem ca aurul de la Londra nu e in siguranța .
    NU se știe niciodată ce evenimente, conflicte comerciale, datorii către terți,război pot avea loc si …aurul României e de fapt un gaj si …adio my gold.

  4. Si eu ma tem ca aurul de la Londra nu e in siguranța .
    NU se știe niciodată ce evenimente, conflicte comerciale, datorii către terți,război pot avea loc si …aurul României e de fapt un gaj si …adio my gold.

  5. O tara in coma …tinuta pe ultimile perfuzii.. Il doare pe Putin cam cat il doare o intepatura de tantar! Iar batranii europei or sa inghete de frig la iarna. A meritat sa-si faca niste zanatici ambitiile?

  6. Lasati aurul Ukraniei, ce se mai stie de aurul romanesc de la Londra? Nici iesirea Marii Britanii din UE, nu a lamurit cerberii politici romani, sa repatrieze aurul? Parca era si o lege! A, era din peroada lu Dragnia, teroristu!!!

  7. ‘ Slava Ucraina ‘, toți/totul pentru/despre …, despre aurul nostru din catacombele Londrei nimic.

  8. Când a vrut Dragnea sa aducă aurul nostru din Londra… Sa mori de râs – a ieșit „poporul” la protest. Aurul nostru va avea aceiași soartă ca si banii rușilor din bancile occidentale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.