Ce se va alege de averea lui Matthew Perry?

Starul din Friends, Matthew Perry, care a murit sâmbătă, 28 octombrie, la vârsta de 54 de ani, găsit fără suflare în locuința sa din Los Angeles, în cadă, nu a avut copii, nu și-a întemeiat o familie. Mulți întreabă acum  dacă a lăsat vreun testament și cui îi vor rămâne banii săi.

Matthew Perry a strâns o avere estimată la 120 de milioane de dolari, dar problemele cu alcoolul și drogurile l-au împiedicat să aibă o familie.  Foarte apropiat de mama sa, Suzanne Perry, și de tatăl său vitreg, Keith Morrison, cel mai probabil aceștia îi vor și moșteni averea, potrivit presei internaționale, scrie Viva.ro.

În prezent, nu există informații disponibile cu privire la existența unui testament lăsat de Matthew Perry, dar mulți dintre apropiații actorului presupun că ar fi ales să-și lase averea moștenire părinților săi.

Potrivit legiștilor care au efectuat autopsia, cauza decesului este încă necunoscută și a fost catalogată drept amânată” în așteptarea unor investigații suplimentare.

Moartea actorului a stârnit un val de omagii, de la celebrităţile de la Hollywood la premierul canadian Justin Trudeau.

Un adevărat fenomen cultural, sitcomul „Friends” şi-a pus amprenta asupra unei generaţii de telespectatori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

2 Comentarii

  1. Un serial stupid din care mu ai nimic de invatat. La vremea cand s-a lansat in RO multi erau lipiti cu fata de ecrane. De curiozitate m-am uitat si eu la un episod dar dupa 5min am renuntat. Atata prostie, rasete fortate, glume ruginite si de prost gust…nu intalnisem pana atunci. Fireste, intre timp sunt sigur ca „stacheta” a fost ridicata de alte „seriale de succes”. Ca doar needucat la needucat trage

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.