Ce se va întâmpla cu luptătorii Wagner: Varianta lui Lukașenko

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a susţinut vineri că l-a avertizat în trecut pe Evgheni Prigojin – şeful grupului de mercenari Wagner, mort după ce avionul în care se afla s-a prăbuşit miercuri – să fie atent la eventuale pericole mortale, transmite Reuters.

Liderul de la Minsk a afirmat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu a avut nicio legătură cu incidentul. „Îl cunosc pe Putin: este calculat, foarte calm, chiar încet. Nu-mi pot imagina că Putin a făcut asta, că Putin e de vină. E pur şi simplu o treabă prea rudimentară şi neprofesionistă”.

Kremlinul a respins de asemenea, tot vineri, sugestiile din Occident potrivit cărora Prigojin a fost ucis din ordinul lui Putin: „o minciună absolută”. Deşi Putin a transmis condoleanţe familiei lui Prigojin, preşedinţia rusă nu a confirmat oficial decesul acestuia, ci a comunicat că trebuie aşteptat rezultatul unor teste.

Putin promisese că va zdrobi rebeliunea armată condusă de Prigojin în iunie, însă după câteva ore s-a ajuns la un acord între autorităţile ruse şi mercenarii Wagner, care se îndreptau spre Moscova. Lukaşenko, mediator al înţelegerii, i-a primit ulterior în Belarus pe o parte din luptătorii lui Prigojin, iar vineri a insistat că aceştia vor rămâne în ţara sa: „Wagner a trăit, Wagner trăieşte şi Wagner va trăi în Belarus. Nucleul rămâne aici. Atâta timp cât avem nevoie de această unitate, ei vor trăi şi vor lucra cu noi”, a spus el.

Preşedintele Belarusului a afirmat că Prigojin a minimalizat de două ori îngrijorarea legată de posibile ameninţări şi că încă din timpul marşului spre Moscova, când a fost avertizat că îşi va pierde viaţa dacă nu va opri atacul, liderul Wagner i-a răspuns „Dă-o naibii, o să mor”. Ulterior, potrivit conducătorului de la Minsk, el le-a spus lui Prigojin şi Utkin, cu care s-a întâlnit: „Băieţi, aveţi grijă!”. Utkin şi-a pierdut viaţa alături de Prigojin, în avionul prăbuşit în regiunea Tver din Rusia, la nord de Moscova.

Din relatarea de vineri a lui Lukaşenko, preluată de agenţia belarusă de presă BELTA, nu a reieşit clar când a avut loc acest dialog.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

11 Comentarii

  1. Adica belarusul l-a averitizat pe Progojin din timp ? Adicatelea urmatoarea tinta care ar fi ? Oare sa fie averizorul ce ne induce si cine este decidentul ?Cum naiba sa spui asa ceva despre decident chiar daca o faci prin ocolire .

  2. Cea mai buna solutie ptr luptatorioi Wagner ar fi sa-i angajeze paznici la puscarii, domeniu cu care sunt foarte familiarizati.

  3. WOW !
    Parca era un trolaK Urkak care (!) vorbea de „Anihilarea Wagner”.
    Cred ca e vorba de RumBurKaK…vrea sa-l detroneZe pe Tataia „părere” de pe poZiția de GENIUL forumului…?

  4. Bravo, tată! Uite unu care are simtul responsabilității! Dacă era un mîrlannis o dădea pă după coteț, in buna tradiție…

  5. Hai ca ai si tu zilele numarate lukasenko, cred ca ti-e deajuns 2,1/2 maximum si ajungi langa ukrin, prigojin + pentru ca si tiranii au un sfarsit tragic precum cainii turbati. Nimeni nu crede ca wagnerii vor ramane in belarus complicele criminalului rus care a dat ordin sa le execute seful.

  6. Atata timp cat Sedoi (caruntul), adica emineta cenusie militara pe nume Andrei Trosev, director executiv, strategul militar al Wagner traieste aceasta organizatie nu va dispare.
    Uykin provenea din serviciile de informatii, dar durul Sedoi a luptat în Afganistan în timpul războiului de zece ani al Uniunii Sovietice în această țară. După căderea Uniunii Sovietice, a servit în Caucazul de Nord în armata rusă și apoi în SOBR, o unitate de forțe speciale de reacție rapidă a Ministerului rus de Interne. A fost comandant în această unitate.

  7. Lukasenko,pe care aia din Wagner il pot considera ca i-a pacalit asigurandu-i la revolta lor ca s-a inteles cu Putina ca wagneristii nu vor pati nimic daca opresc rebeliunea lor,acum a iesit si el la produs,mai mult ca sa il spele cu zel pe Putina de crima acestuia la adresa liderilor Wagner,dar da din casa ca l-a avertizat pe Prigojin ca are sa o patzeasca si nu din cauza caderilor de meteoriti.Pai cine altcineva sa i-o traga rasculatului impotriva lui Putina? Cumva prin interventia criminala a martienilor,prieteni putinisti si aia,care or fi intrat si ei in BRIKS-sul rusnaco-maoist unde au un interes si asteapta si ei de la Putina,lesinati si ei de foame,haleala GRATIS? Ca americanii si ucrainienii chiar daca,prin absurd,puteau ceva contra avionului lui Prigojin,nu aveau nici cel mai mic interes sa il scape pe Criminalul Nazist Putina de junghiul si sula din coaste care erea deja pentru ala,acel Prigojin. Asa ca si lui Putina si lui Lukasenko le tremura shuncile si rahatul in ei pentru ca stiu ca i-au dus pe wagneristi cu presul pana le-au lichidat sefii,iar aia si sustinatorii lor nu au sa lase lucrurile cum au cazut.Astfel,la Moskova si Minsk creste consumul de votky si Rudotel.

  8. Ce nu spune Lukasenko este cine ii va plati pe baieti. Aia sunt mercenari, lucreaza pentru oricine ii plateste bine. Daca nu vor fi platiti ca pana acum isi vor cauta alti stapani.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.