Ce spune Mircea Cinteză despre situația dezinfectanților

Statul trebuia să aibă de multă vreme toate instrumentele pentru a controla dezinfectanţii din spitale, dar nu a făcut-o din cauza lipsei dotărilor, a declarat la RFI fostul ministru al Sănătăţii, Mircea Cinteză.

„Situaţia este una neplăcută, numai că într-o ţară normală ea este reglementată prin lege. Dacă dvs. sunteţi Doamne fereşte răcit şi vă duceţi într-o farmacie şi luaţi ampicilină, cine vă garantează că acea ampicilină nu este la jumătate de doză, diluată şi aşa mai departe şi deci v-ar pune sănătatea în pericol? Garanţia este dată de faptul că orice fel de producător trebuie să semneze un certificat de conformitate, potrivit căruia toate produsele pe care el le pune pe piaţă conform unei autorizaţii au calitatea conformă acelei autorizaţii, iar autoritatea statului şi statul trebuie să aibă o autoritate în toate domeniile verifică prin sondaj calitatea acelor produse şi dacă se întâmplă să găsească o calitate neconformă, producătorul respectiv este şi amendat şi eliminat de pe piaţă şi dacă este cazul, suferă şi consecinţe penale. Exact la fel este şi cu dezinfectanţii. Dezinfectanţii sunt produşi şi comercializaţi în România conform unei autorizaţii, producătorii trebuie să semneze un certificat de conformitate că garantează calitatea produselor, ei sunt controlaţi prin sondaj şi în clipa în care este ceva în neregulă, suferă consecinţele”, a spus Cinteză.

„Problema care se iveşte în aceste zile, dar pe care n-avea cum s-o ştie nici un medic şi nici o altă autoritate la nivelul spitalelor este că un corp de control care să aibă instrumentele necesare pentru a controla aceşti dezinfectanţi ca şi calitate se pare că nu a avut la dispoziţie un laborator dotat şi deci această obligaţie legală a autorităţii nu a fost făcută corespunzător (…). În mod legal, statul trebuia să aibă toate instrumentele ca acest lucru să fie controlat de multă vreme”, a mai declarat fostul ministru al Sănătăţii.

Întrebat ce efecte va avea acest scandal asupra spitalelor, acesta a spus: „Din moment ce au trecut deja câteva săptămâni de la această dezvăluire, în mod normal, dezinfectanţii care vor fi pe piaţă vor fi categoric supravegheaţi de diverse priviri, oficiale sau neoficiale, iar ceilalţi în măsura în care actualele controale dovedesc că ei erau falsificaţi, trebuie să fie eliminaţi. Deocamdată, ei se găsesc în depozite, este evident că trebuie să existe o rezervă şi dezinfectanţii trebuie să fie înlocuiţi cât mai repede cu putinţă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.